AUDIO Victor Babiuc a fost eliberat din închisoare. Fostul ministru a părăsit Penitenciarul Găeşti, vineri seară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Tribunalului Dâmboviţa au decis astăzi eliberarea din închisoare a fostului ministru al Apărării, Victor Babiuc. Până acum, Babiuc a executat o treime din pedeapsa de doi ani de închisoare primită în dosarul schimburilor de terenuri dintre omul de afaceri George Becali şi MApN. Astfel, astăzi, Tribunalul Dâmboviţa a respins contestatţia făcută de DNA la decizia de eliberare dată de Judecătoria Găeşti în decembrie anul trecut.

UPDATE ora 19.00 Fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc, a părăsit Penitenciarul Găeşti, vineri seară la ora 19.00, la câteva ore de la pronunţarea sentinţei care a permis eliberarea lui.

UPDATE ora 15.20 Decizia magistraţilor Tribunalului Dâmboviţa de a-l elibera pe fostul ministrul al Apărării, Victor Babiuc, este definitivă. În cel mult o oră jumătate, Babiuc va fi eliberat din Penitenciarul Găeşti. „S-a făcut dreptate! Domnul Babiuc este grav bolnav, a avut o perioadă foarte dificilă în penitenciar. Acum îl aşteaptă familia“, a declarat avocatul lui Victor Babiuc,  Mihai Furtună.

Babiuc a fost adus în această dimineaţă, de la Găeşti, alături de mai mulţi deţinuţi.

Fostul ministru al Apărării Victor Babiuc, se află în detenţie din 21 mai 2013, după ce a fost condamnat la doi ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri Becali-MApN, ar putea fi eliberat condiţionat.

Sentinţa prin care a fost eliberat fostul ministru Victor Babiuc

DNA a făcut recurs

Oficialii Biroului de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au declarat  că Judecătoria Găeşti a înregistrat recursul depus împotriva deciziei din 19 decembrie a unui judecător de la această instanţă care a stabilit că fostul ministru al Apărării Victor Babiuc poate fi eliberat condiţionat.

image


 

Imediat după decizia Judecătoriei, au adăugat sursele citate, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti nu au declarat recurs şi nu au contestat nici ulterior admiterea cererii de eliberare condiţionată.

Declaraţiile avocatului lui Victor Babiuc

În acest context, procurorii anticorupţie au transmis instanţei de judecată cererea de recurs, care a fost înregistrată, astfel că dosarul urmează să ajungă la Tribunalul Dâmboviţa, pentru soluţionarea contestaţiei.

Astfel, Babiuc va fi eliberat numai dacă Tribunalul Dâmboviţa va respinge recursul DNA.

Cererea lui Babiuc a fost formulată în condiţiile în care el are 75 de ani, iar Codul penal prevede ca bărbaţii condamnaţi în vârstă de cel puţin 60 de ani pot fi eliberaţi condiţionat după executarea unei treimi din durata pedepsei, în cazul în care au primit o pedeapsă de cel mult 10 ani.

image

Babiuc a fost întemniţat în 21 mai, el fiind încarcerat mai întâi la Penitenciarul Rahova, apoi transferat la Jilava şi, ulterior, la Penitenciarul Găeşti.

În iulie, instanţa a decis că fostul ministru al Apărării poate executa pedeapsa în regim deschis.

Alături de Babiuc, în dosarul schimbului de terenuri au fost condamnaţi de instanţa supremă, în 20 mai, finanţatorul Stelei, Gigi Becali, şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină.

image
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite