Cele mai frumoase învăţături despre iubire ale duhovnicilor României: „Crede şi iubeşte! Credinţa te face liber, iubirea te uneşte“

Marii duhovnici ai României au lăsat în urma lor învăţături, fie că vorbesc despre fericire, inţelepciune, iubire, credinţă sau multe altele.

O parte dintre cele mai frumaose citate despre fericire, iubire şi dragoste ale marilor duhovnici sunt următoarele:

Părintele Arsenie Boca (1910 – 1989): „A fi fericit înseamnă a-l face fericit pe celălalt”

„Toate diamantele lumii sunt un gunoi, faţă de o clipă petrecută în lumina dumnezeiască”.

„Nimic nu poate înlocui lipsa iubirii, dar iubirea înlocuieşte toate neajunsurile”.

Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vaţa de Sus, Hunedoara - d. 28 noiembrie 1989, Mănăstirea Sinaia, Prahova) e considerat una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei româneşti. A fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop. Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat în atenţia Securităţii ca opozant al regimului. Până la sfârşitul anilor 1950, stareţul a trecut prin calvarul anchetelor şi al arestărilor. A fost închis la Securitatea din Braşov, apoi dus la Canal. A ajuns în închisoarile Jilava, Timişoara şi Oradea. După eliberarea din temniţele comuniste, Arsenie Boca nu şi-a mai putut relua activitatea de preot. Totuşi, Securitatea l-a urmărit aproape până în ultimele săptămâni dinaintea morţii sale, în 1989. Mănăstirea Prislop, unde Arsenie Boca a slujit în anii 1950 şi unde a fost înmormântat, a devenit unul dintre cele mai aglomerate locuri de pelerinaj din România.

Părintele Iustin Miron: „Fericirea e o stare de împlinire în Dumnezeu”.

Părintele Teofil Părăian (1929 – 2009): „Dragă, eu nu ştiu ce iubire e aia care poate să renunţe…Adică, ori îl iubeşti, şi-l iubeşti cu defecte cu tot, ori nu-l iubeşti, şi nu-l iubeşti cu calităţi cu tot. Când iubeşti pe cineva, nu-ţi mai faci probleme; îl iubeşti şi-l duci în iubire”.

„Asta face iubirea: împlineşte, completează, adaugă. Dacă ai pe cineva apropiat, îi treci cu vederea şi defectele. Dacă iubeşti pe cineva, îl iubeşti cu scăderile lui cu tot, cu patimi cu tot, cu răutăţi cu tot. Dacă nu-l iubeşti, nu-l iubeşti nici cu calităţile lui, nu-l iubeşti nici cu virtuţile lui. Sigur, fiecare dintre noi avem şi virtuţi, avem şi scăderi, dar iubirea acoperă scăderile şi completează acolo unde este de completat şi pune în evidenţă acolo unde este ceva de pus în evidenţă. Numai că până acolo este departe! Este departe în înţelesul că trebuie să rezolvăm odată patimile, răutăţile, scăderile, insuficienţele, să trecem peste toate şi atunci vine iubirea, care e fericire”.

„Dacă vrei să-l iubeşti, nu-l judeci, ci îl primeşti aşa cum e. Aşa cum un părinte îşi iubeşte copilul şi dacă-i prăpădit; e tot copilul lui şi tot îi vrea binele şi tot vrea să fie altfel”.

„Dacă iubeşti pe cineva, în ciuda păcatelor sale (ca minciuna, nestatornicia, făţărnicia), dar după multe încercări nu reuşeşti să-l schimbi, e bine să renunţi la iubirea aceasta?“

Teofil Părăian, născut Ioan Părăian, (n. 3 martie 1929, Topârcea, judeţul Sibiu - d. 29 octombrie 2009, Cluj) a fost un duhovnic ortodox român.

Ioan Părăian s-a născut orb, într-o familie de ţărani din satul Topârcea, judeţul Sibiu. Între anii 1935–1940 a urmat cursurile şcolii primare pentru nevăzători din Cluj. A continuat apoi, între 1942–1943, cursurile la o şcoală pentru nevăzători din Timişoara. Cursuri liceale la Timişoara, la un liceu teoretic pentru văzători (1943 – 1948). În această perioadă l-a cunoscut pe părintele Arsenie Boca, de la care a deprins rugăciunea inimii şi a dorit să intre în călugărie, dar părintele Arsenie l-a sfătuit să facă mai întîi facultatea. Student la Institutul Teologic din Sibiu, ale cărui cursuri le-a urmat între anii 1948 şi 1952. La 1 aprilie 1953 intră în obştea Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus; la 15 august 1953 este tuns în monahism, primind numele de Teofil, la 15 august 1960 este hirotonit diacon, la 13 mai 1983 este hirotonit preot, la 8 septembrie 1988 este hirotesit arhimandrit. După 1990 susţine sute de conferinţe cu teme religioase în peste 80 de localităţi din toată ţara şi în Europa Occidentală

Valeriu Gafencu (1921 – 1952): „Rugăciunea este expresia cea mai curată a iubirii de Dumnezeu şi de aproapele. Când vei ajunge să te poţi ruga cu adevărat, cu adevărat ai realizat pacea, fericirea”. 
„Să ne curăţăm de păcate, care ne urmăresc la tot pasul, să fim cu iubire faţă de semenii noştri, să ajutăm, să răspundem la rău prin bine şi la ură prin dragoste, să ne mărturisim păcatele şi să luăm temeinic hotărârea de a nu le mai săvârşi”.

Valeriu Gafencu (n. 24 ianuarie 1921 în localitatea Sîngerei, judeţul Bălţi, în Basarabia - d. 18 februarie 1952 la închisoarea Târgu Ocna) este unul din legionarii care au murit în închisorile regimului comunist din România, numit de Nicolae Steinhardt Sfântul închisorilor. A fost fiul lui Vasile Gafencu. A urmat şcoala primară la Sângerei, iar cursurile secundare la Liceul „Ion Creangă” din Bălţi, între anii 1932-1940. Absolvind liceul în vara anului 1940, la doar câteva zile după bacalaureat, a intervenit uraganul ocupaţiei sovietice. Valeriu a reuşit cu greu să treacă Prutul, a ajuns la Iaşi, lăsându-şi părinţii şi surorile sub ocupaţie, despărţindu-se, nu ştia că definitiv, de tatăl său care, în toamnă, a fost ridicat şi dus în Siberia, unde şi-a sfârşit viaţa...La data de 2 februarie 1952 le-a cerut colegilor de suferinţă să-i procure o lumânare, o cruciuliţă şi o cămaşă albă pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie. Cu o zi înainte de moarte, i-a spus lui Ioan Ianolide: „Mâine voi muri. Vreau să-mi iau rămas bun de la cei mai apropiaţi prieteni. Fă tu aşa fel încât să vină pe rând la mine, în linişte. A doua zi, pe 18 februarie, în jurul orelor 14:00-15:00, Valeriu Gafencu rosteşte ultimele sale cuvinte: „Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul şi ia-mi libertatea care-mi robeşte sufletul după care a decedat”.

Sfântul Nifon, Mitropolitul Ţării Româneşti (1434 – 1508) : „Fiul meu, să nu te încrezi în fericirea pământească, în slava şi strălucirea acestei lumi, căci toate cele de pe pământ sunt mai înşelătoare ca visele.

Acest fericit şi prea înţelept ierarh al Bisericii lui Hristos s-a născut prin anii 1435-1440 în Peloponez-Grecia, din părinţi binecredincioşi. După ce învaţă carte, se face călugăr şi se retrage la linişte în Muntele Athos, nevoindu-se în Mănăstirile Cutlumuş, Marea Lavră şi Dionisiu. În anul 1483 a fost ales mitropolit al Tesalonicului, pentru sfinţenia vieţii lui, ca cel mai iscusit călugăr atonit şi păstor devotat de suflete din acea vreme. Aici păstoreşte bine turma cea cuvântătoare trei ani de zile, învăţând pe toţi frica de Dumnezeu şi dreapta credinţă. În anul 1486 este numit patriarh al Constantinopolului, cea mai înaltă treaptă ierarhică în Biserica Ortodoxă. După ce îndreaptă pe calea cea bună pe mulţi creştini, monahi, preoţi şi dregători şi îndepărtează unele sminteli din Biserica lui Hristos, după doi ani este schimbat din scaunul patriarhal şi se nevoieşte în post şi rugăciune la un schit întemeiat de el.

Sfântul Grigorie Teologul (329 – 390) : „Cel mai bogat om, este cel care se mulţumeşte cu ce are”.

Sfântul Ierarh Grigorie Teologul cunoscut şi ca Grigorie de Nazianz, a fost un mare sfânt părinte şi învăţător al Bisericii. Prăznuirea lui se face pe 25 ianuarie, iar la 19 ianuarie se prăznuieşte aducerea moaştelor sale în biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol. De asemenea, pe 30 ianuarie, la praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi, şi sfântul Grigorie Teologul este comemorat de Biserică, împreună cu sfinţii Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur.

Părintele Nicolae Tănase: „Prietenia este un început, iubirea este o continuare, prietenia în iubire este o stare, iar iubirea este consecinţă”

„Prietenul are un statut deosebit în accepţiunea creştină. Prietenul este acela care poate veni oricând în casa ta. Prietenul este acela care poate mânca oricând la masa ta. Prietenului i se permit toate. De ce? Pentru că prietenia exprimă relaţia strânsă dintre două sau mai multe persoane, iar Dumnezeu ne iubeşte pe noi dacă şi noi suntem cu El şi adunaţi prin El. Prietenia este, în accepţiunea creştină, privită ca început şi ca stare - în acelaşi timp - a iubirii. Oamenii mai întâi se împrietenesc, după aceea se iubesc”.

Părintele Constantin Sârbu (1905 – 1975) : „Celui cu adevărat mare nu-i este greu să se smerească în faţă oricui. Celui cu adevărat curat nu-i este greu să spele pe oricine. Celui cu adevărat sfânt nu-i este greu a face totul în tăcere şi cu cea mai discretă duioşie. Celui cu adevărat iubitor va face întotdeauna totul cu plăcere, cu bucurie , cu blândeţe, cu prietenie. Cel cu adevărat înţelept va păstra esenţa adevărului tuturor lucrurilor. Celui ce înţelege nu trebuie nici să-i faci mult, nici să-i arăţi mult, nici să-i vorbeşti mult”.

Părintele Constantin Necula: „Noi nu iubim pe oamenii pentru lucrurile în care sunt puternici, noi iubim pe oameni pentru lucrurile în care sunt slabi. Fragilităţile ne ţin laolaltă, neputinţele ne unesc”.

„Asta înseamnă a fi de fapt soţul cuiva. A-l însoţi în toate. Din nefericire cele mai frumoase lecţii de însoţire le vezi pe patul de moarte, când ar mai avea atâtea să îşi spună”.

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa (1925 – 2006): „Credeţi-mă, că dacă n-aş fi suferit atât de mult, n-aş fi putut să iubesc atât de mult, n-aş fi putut să iubesc cu atâta uşurinţă”. 

„Crede şi iubeşte! Credinţa te face liber, iubirea te uneşte. Vei fi liber în unirea cu Iisus Hristos şi vei rămâne în dragostea Lui”.

Părintele Constantin Necula: „Noi nu iubim pe oamenii pentru lucrurile în care sunt puternici, noi iubim pe oameni pentru lucrurile în care sunt slabi. Fragilităţile ne ţin laolaltă, neputinţele ne unesc”.

„Asta înseamnă a fi de fapt soţul cuiva. A-l însoţi în toate. Din nefericire cele mai frumoase lecţii de însoţire le vezi pe patul de moarte, când ar mai avea atâtea să îşi spună”.

Gheorghe Calciu-Dumitreasa (n. 23 noiembrie 1925, Mahmudia, judeţul Tulcea, d. 21 noiembrie 2006, Washington) a fost un preot ortodox român, fost legionar, dizident anticomunist şi luptător pentru drepturile omului.

Părintele Calciu a fost unul dintre acei luptători anticomunişti care au mărturisit credinţa lor în Hristos şi în ideea naţională, cu însuşi sângele lor. A îndurat peste 21 de ani de închisoare sub comunişti (1948-1964, 1979-1984), trecând şi prin furia iadului reeducării din puşcăria pentru studenţi de la Piteşti (1949-1951), unde a făcut anumite compromisuri, participând la aşa-numita reeducare. Cu multă pocăinţă, a reuşit să depăşească această greşeală, refuzând ulterior orice compromis cu sistemul comunist.
Părintele Calciu slujea la Biserica Ortodoxă Română „Sfânta Cruce” din oraşul Alexandria, statul Virginia (lângă Washington D.C.). În anul 2006 a catalizat eforturile pentru întemeierea unei noi biserici pentru românii din zona Washington D.C., Biserica Sf. Andrei.

Călătorea aproape anual în România, ţinând conferinţe şi vizitând prieteni.
Bolnav de un cancer al pancreasului şi operat la Spitalul Militar din Bucureşti, a fost vizitat, printre alţii, de Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, de Înalt Prea Sfinţia Sa Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului şi de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la acea vreme, Prea Fericitul Teoctist. A murit în Statele Unite, în ziua de 21 noiembrie 2006. Slujba de înmormântare a fost oficiată de Episcopul Vicar Irineu Duvlea. În ţară, a fost prohodit în biserica Radu Vodă (de unde fusese alungat în 1979) de însuşi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist, alături de alţi ierarhi şi foşti elevi, ajunşi acum preoţi. Conform dorinţei sale, este înmormântat în ţara, în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, din judeţul Neamţ.

Vă mai recomandăm: 

FOTO Profeţiile zguduitoare ale celor mai mari duhovnici ai României: „Mai avem 12 luni de libertate şi vine urgia“

Patimile marilor duhovnici ai României. Arsenie Boca, Arsenie Papacioc şi Iustin Pârvu - amintiri din Iad: slujba Învierii în mină, bătăi crunte în beciurile Securităţii