Pravila de la Govora, primul cod de legi pentru popor. Lipsa de respect, pedepsită cu moartea
0
Primul cod de legi bisericeşti şi civile din Ţara Românească, în limba română, a fost tipărit la Govora, în judeţul Vâlcea, în 1640. Este prima carte de acte juridice care cuprinde pedepse atât pentru încălcarea tradiţiei, obiceiurilor şi datinilor, cât şi a legilor creştineşti. Iubitorii de istorie pot vedea astăzi pravila la Muzeul Naţional de Istorie a României şi în alte şase locuri din ţară.
„Pravila de la Govora este o culegere de legi făcută după o traducere slavonă a unui monocanon bizantin - cea dintâi carte de legi în limba română sau «direptătoriu de leage» - privitoare la mediul clerical şi, deopotrivă, la cel laic.
Pravila a apărut în două ediţii: una pentru Ţara Românească, semnată de Teofil, mitropolitul Ţării Româneşti, şi una pentru Transilvania, semnată de Ghenadie, mitropolitul.
Din Predoslovie aflăm despre scopul nobil al acestei pravile: „Socotit-am că mai toate limbile au carte pre limba lor. Cu aceea cugetai şi eu, robul Domnului Mieu Iisus Hristos, să scot această carte, anume pravila pre limba rumânească, sfiinţiilor voastre, fraţi duhovnici români, care sunteţi păstori oilor celor cuvântătoare a turmei lui Hristos, care are întru sine multe feluri de vindecări sufletelor creştineşti, celor ce sunt rănite cu păcate, însă, mai vârtos şi cale la împărăţia cerului.”, explică dr. Florin Epure, şeful culturii vâlcene.
În locul în care a luat naştere primul cod de legi, în limba română, Mănăstirea Govora, nu mai există nici un exemplar, Foto: Arhiva personală Florin Epure
Fraţii şi verii nu aveau voie să se căsătorească între ei
Pravila lui Matei Basarab era o carte de legi mireneşti, lumeşti şi de drept canonic, îndrumătoare pentru taina spovedaniei. Reglementa relaţiile dintre părinţi şi copii, înrudirile de sânge şi cele spirituale. Iată, câteva exemple de pedepse care se aplicau mirenilor, în caz de greşeală:
„Feciorul care va grăi cuvinte grele părinţilor şi cu nedreptate, „cu moarte să moară“, deoarece părinţii i-au dat lumină şi viaţă. Iar de va regreta ce a făcut să i se dea canon de pocăinţă, apoi să ceară îndurare părinţilor săi spre iertare. Iară de va lovi cu lemn pe tatăl său să i se taie mâna feciorului.”
„Îi învăţăm, cu învăţătura lui Dumnezeu, ca fraţii şi verii să nu se însoare între ei, până la a patra rudenie, iar de este cu putinţă până la a cincea semniţie, să nu se însoare.”
Tunsul părului: un an de pocăinţă şi interzicerea intrării în biserică
„Muierea care face farmece sau bărbatul vrăjitor să se pocăiescă trei ani, iar de va fi călugăr sau călugăriţă, să se pocăiescă cinci ani.”
„Muierea de-şi va tunde părul ei, dacă va cugeta că iaste bine, pentru Dumnezeu alegând numai de nu va lua chip călugăresc şi va îndrăzni a face aceasta, anatemă să fie; iar de va fi îndemnată, aşa, de nişcare drăcii, să-şi tunză părul ei, să fie oprită de biserică şi de pricestanie; un an să se pocăiască.”
„Muierea care va nasce în postul cel mare, trebuie să postească 40 de zile şi să se împărtăşească.”
Femeia care îşi ucidea pruncul era ţinută în viaţă, ca „în toate zilele vieţii ei să aibă pocăinţă şi să se căiască.”
Erau prevăzute sancţiuni şi în privinţa superstiţiilor:
„Cine ia mana grâului, altceva dintr-acelea ori din vin, ori din pâine, ori dintr-altceva de se va lăsa de acestea, să aibă pocătanie patru ani, metanie câte 100.”
Pravila de la Govora, 1640 - pagina de titlu, Foto: Arhiva personală, Florin Epure
Viciile preoţilor sancţionate aspru
Pravila are pedepse şi pentru feţele bisericeşti:
„Popa ce va bea la cârciumă, sau va juca, nu va ţine posturile, sau va cânta mireneşte, să se gonească din popie.”
„Preotul care se va însura cu a doua muiere, să fie alungat din preoţie.”
„Preotul care va cădea în curvie sau îşi va da trupul spre ruşine (cu animalele) să se lase de liturghie, iar dacă este popă în devenire şi se vor afla toate acestea, să nu se apropie de preoţie.”
„Preotul a cărui muiere va curvi şi el o va vedea cu ochii lui, atunci să o lase de soţie, apoi în răbdare şi rugăciune să slujească.”
„Cine este prins în biserică furând, să dea înapoi mai mult decât a furat, apoi să fie bătut pe spate cu toiagul de 30 de ori, iar pe talpa piciorului de 24 ori, ca să nu mai fure.”
„Cine dezgroapă trupurile morţilor şi îi va dezbrăca de haine şi le va fura, să se pocăiască cinci ani şi să facă în fiece zi câte 100 de mătănii.”
„De se va priceştui cuconul nebotezat (împărtăşi – n.r.), să aibă pocăinţă părinţii lui un an şi să facă câte 50 de mătănii.”
Averea călugărilor haspâni, aruncată în mormânt, peste cel care o deţinuse
Alte dispoziţii erau introduse pentru a întări asceza monahilor şi pentru a-i rupe definitiv pe aceştia de viaţa lumească:
„Călugărul ce va muri şi va avea galbeni şi talere nu va fi spus de aceasta, duhovnicul său, sau egumenul, de vor fi în mănăstire, ce vor fi ascunşi de către toţi şi se vor afla după moartea lui, să-i ia egumenul sau un duhovnic bătrân şi să-i arunce pre dânşii întru groapa lui şi să grăiască: argintul tău cu tine să fie pierire; şi toţi câţi se tem de Dumnezeu să nu ia nemica de la dânsul.”
Morala tradiţională redusă la frica faţă de păcat
Directorul de la Cultură Vâlcea ne-a explicat că sancţiunile era abordate dintr-o perspectivă profund religioasă. Orice infracţiunea era privită ca un păcat, iar pedeapsa venea ca ispăşire şi îndreptare. Aşa se explică de ce morala tradiţională era redusă la frica faţă de păcat.
Femeile nu aveau voie să se îmbrace în haine bărbăteşti şi nici să se machieze – „să ia chip drăcesc”. Cutumele satului erau respectate cu sfiinţenie ca să nu se abată asupra oamenilor mânia divină.
„Cine se va însura într-altă credinţă, fetele şi feciorii, unii ca aceia să aibă pocăinţă în cinci ani, aşişderea şi popii ceia ce-i vor cununa, şi aceia să aibă pocăinţă trei ani afară de biserică.”
Aşa se explică de ce pravilă este un corpus legislativ şi religios de origine bizantină transpus în realitate românească medievală confuză a acelor vremuri. Abia un deceniu târziu, un alt cod de legi – „Îndreptarea Legii cu Dumnezeu” va îndrepta, într-o oarecare măsură conceptul de Pravilă.
Tabloul votiv al domnitorului Matei Basarab - detaliu pictură, de la Mănăstirea Govora, Foto: Arhiva personală, Florin Epure
„În întreaga mea ţară este foame şi sete, din pricina împuţinării sfintelor cărţi”
Pravila de la Govora (1640), prima culegere de legi din Ţara Românească, a adus o contribuţie însemnată la formarea unităţii poporului român, prin cele două ediţii ale sale, întărind, în acelaşi timp, conştiinţa ortodoxă unitară a ardelenilor cu fraţii de peste munţi, mai precizează specialiştii vâlceni.
Domnitorul Matei Basarab, un adevărat Mecena al culturii şi un sprijinitor al ortodoxiei, a introdus limba română în slujbele religioase, căci, scria domnul: „am văzut că în întreaga mea ţară este foame, este sete, nu însă de pâine şi apă, ci din pricina împuţinării sfintelor cărţi”.
„Pravila cea Mică”, tradusă din slavonă de un călugăr oltean
Matei Basarab va înfiinţa la mănăstirea Govora a doua tipografie cunoscută din Ţara Românească (1637). Mai întemeiază aici şi prima şcoală de cultură pe care o înzestrează cu un venit de o mie de galbeni, pentru întreţinerea şcolii, a tipografiei, a tipăriturilor, cât şi pentru plata profesorilor.
De sub teascurile tiparniţei de la Govora a ieşit prima lucrare tipărită în limba română Pravila bisericească cunoscută şi sub numele de “Pravila cea Mică” sau “Pravila de la Govora” (1640), tradusă din slavonă de un călugăr oltean, pe nume Moxalie (Mihail Moxa).
Tipograful cărţii, şcolit la Muntele Athos
Pravila a fost tipărită în şapte luni, prin grija lui Meletie Macedoneanul „care trăise în atmosfera de viaţă spirituală a Mănăstirii Zograful din Muntele Athos“ şi care „învăţase tiparul în mănăstirile lui Petru Movilă“, şi a lui Ştefan din Ohrida.
Stema Ţării în Pravila de la Govora, Foto: Arhiva personală, Florin Epure
Simbolurile heraldice ale stemei Ţării Româneşti descrise în Pravilă
Pravila se deschide cu stihurile la stema Ţării Româneşti care descriu simbolurile heraldice, compuse de renumitul cărturar al epocii, Udrişte Năsturel - cumnatul domnitorului:
„
Faţa aceasta drept stemă pasărea corb poartă / Pe deasupra a cărui zbor, coroana acum atârnă; / El arată pe-al unei case prea luminate şi prea antice, / Pe al casei neamului Basarab prea viteazul, / Bărbat cu sceptru, ce nu fără spor pe tron se vede; / Ale lui vitejii biruitoare al multor auz minunează, / Deci, tronul înălţimea acestei case învederează, / Şi sceptrul a lui vitejie curat înfăţişează, / Sub dânsul oricui pământean e paşnică vieţuirea / Nu lăsa să se risipească, Doamne, în perire / A lor coroană, ci ea să nu aibe curmare / Iar al corbului piept să fie pururea ferit.”
„Moara făcătoare de hârtie” de la Râmnicu Vâlcea
Pentru susţinerea activităţii tipografice, domnitorul a înfiinţat şi o „moară făcătoare de hârtie”. Această primă „fabrică” din Ţara Românească se afla amplasată pe iazul morilor, vecină cu biserica „Sf. Gheorghe”, situată în piaţa Râmnicului, din judeţul Vâlcea. Pe hârtia fabricată aici se află ca filigran, stema Ţării Româneşti.
După cum se cunoaşte fabrica funcţiona înainte de 1642. Hârtia fabricată la Râmnicu Vâlcea avea să fie folosită atât de tipografia de la Mănăstirea Govora cât şi de alte centre tipografice din ţară.
Preţul unei cărţi cât al unei perechi de boi sau a două pahare de argint
Mai aflăm de la specialiştii vâlceni că preţul acestei cărţii, tipărite la Govora, a fost de 21 de costande de argint - o costandă/potronic fiind de 10 bani de argint sau a cincea parte dintr-un ducat.
Conform documentelor vremii, cu această sumă de bani puteai să cumperi două pahare de argint sau chiar o pereche de boi. „Aceasta este prima menţionare oficială a preţului de vânzare a unei cărţi în spaţiul românesc!”, mai spune directorul de la Cultură Vâlcea.
„Mai trebuie spus că Matei Basarab tipărea „Pravila de la Govora” într-o perioadă marcată de numeroase evenimente politice, de confruntările cu Vasile Lupu, domnitorul Moldovei, dar şi de prolifice acţiuni care îmbogăţesc opera sa ctitoricească. Cu toate aceste,a anul 1640, în care tiparniţa de la Govora izvodea prima carte de legi din Ţara Românească şi o comoară a limbii române, a fost unul al păcii şi al ctitoririi de mari lăcaşuri sfinte.
Această carte de patrimoniu, care constituie primul cod de legi tipărit în limba română din Ţara Românească, tipărită în urmă cu 378 ani, reprezintă un corpus referenţial nu numai pentru dreptul canonic bisericesc sau jurisprudenţa românească de tradiţie bizantină, ci şi pentru îndrumarea duhovnicească, ea fiind încă un instrument esenţial pentru duhovnici.”, ne-a mai precizat dr. Florin Epure.
Şapte exemplare mai sunt în toată ţara
Ca un paradox, tocmai în locul unde s-a tipărit această valoare bibliofilă - Mănăstirea Govora - nu mai există astăzi niciun exemplar; doar şapte volume se mai păstrează în ţară: la Biblioteca Naţională din Bucureşti, Biblioteca Centrală Universitară de la Iaşi, Muzeul Naţional de Istorie a României (Bucureşti), Muzeul din Ploieşti, Muzeul oraşului Lipova (Arad), la Mănăstirile Secu (Neamţ) şi Brebu (Prahova).
Se încarcă comentariile...
