Fostul procuror Marius Vlădoianu, condamnat la 3 ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Primea mită înclusiv în beciul casei sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marius Vlădoianu, fostul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a fost arestat în anul 2015 pentru şantaj şi trafic de influenţă. Magistratul a fost condamnat defintiv pe data de 30 mai la trei ani de închisoare de judecătorii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Fostul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj este acuzat că i-ar fi cerut mită omului de afaceri Ion Zătreanu pentru a interveni în pronunţarea unei hotărâri favorabile de către magistraţii din completul căruia îi fusese repartizat un dosar civil din 2010. 

Procurorii DNA au stabilit că în anul 2012 omul de afaceri Ion Zătreanu i-ar fi remis lui Stoian suma de 1.500 de euro cu titlu de împrumut. Tot în luna septembrie 2012, Vlădoianu ar fi pretins şi primit 1.000 de dolari, prin intermediul lui Stoian, pentru efectuarea unui transport de către societatea în care interesat şi procurorul, respectiv Viados Comp SRL. „În perioada iulie 2012 – septembrie 2013, inculpatul Vlădoianu Marius, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, beneficiind de ajutorul unei alte persoane, a pretins de la un martor denunţător sume de bani totalizând aproximativ 7.000 de euro şi un comision de 20% din valoarea unui contract sau 20% din suprafaţa terenului aflat în litigiu pe rolul instanţei, pentru a-şi exercita influenţa asupra magistraţilor judecători, astfel încât persoana denunţătoare să obţină o hotărâre favorabilă într-o cauză civilă privind reconstituirea dreptului de proprietate, aflată în recurs, iar pe de altă parte, pentru a-i facilita o executare silită“, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupţie.

Tribunalul Dolj a casat sentinţa dată de Judecătoria Craiova în anul 2012 şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, iar fostul procuror Marius Vlădoianu  ar fi pretins şi primit 1.000 de euro de la Zătreanu, prin intermediul lui Stoian.

Procurorii DNA au mai stabilit că în noiembrie 2012, fostul procuror Marius Vlădoianu ar mai fi cerut omului de afaceri Ion Zătreanu suma de 3000 de euro, pentru a-i rezolva o problemă legată de evacuarea prin executare silită a unor persoane care îi ocupau abuziv un teren. Banii au fost daţi prin intermediul lui Adrian Stoian.

Vlădoianu i-ar fi promis omului de afaceri Ion Zătreanu că va face tot posibilul pentru a-i obţine o sentinţă favorabilă, dar şi că îşi va exercita autoritatea asupra unui avocat, pentru ca acesta să îi restituie suma de 2.000 de euro. 

Mita primită în beciul casei

În anul 2013, fostul procuror Vlădoianu i-ar fi cerut lui Zătreanu în beciul casei sale un comision de 20 din valoarea terenului sau 20% din suprafaţa de teren care făcea obiectul litigiului, pentru a-i obţine o hotărâre favorabilă.

În anul 2014, Tribunalul Dolj a respins ca nefondat recursul omului de afaceri Ion Zătreanu, iar fostul procurorul Vlădoianu i-ar fi promis lui Zătreanu că îi va asigura susţinerea necesară la DIICOT Bucureşti, unde o să poate formula o plângere penală faţă de funcţionarii Primăriei Craiova, care i-ar fi fost utilă într-o contestaţie în anulare.

Fostul magistrat din cadrul Parchetului Tribunalului Dolj a pus la cale o întâlnire la Caracal cu procurorul Ionel Tudosan. În septembrie 2014, omul de afaceri Ion Zătreanu a cerut să îi fie restituite sumele de bani emise. Pentru a-l determina să renunţe la solicitarea sumelor de bani, Marius Vlădoianu a făcut presiuni asupra acestuia prin intermediul unor cetăţeni de etnie romă.

Marius Vlădoianu, fostul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a fost arestat în anul 2015 pentru şantaj şi trafic de influenţă. Magistraţii de la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie l-au condamnat în ianuarie 2017 la trei ani de închisoare. Hotărârea a fost atacată cu apel la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi, iar judecătorii i-au menţinut sentinţa dată în ianuarie 2017.

Fostul procuror  Marius Vlădoianu a fost implicat în scandalul eliberării lui Serghei Gorbunov. Magistratul a susţinut în instanţă că Serghei Gorbunov ar trebui lăsat în libertate ca să se trateze pentru glaucom. Deţinutul a fost eliberat din arest în anul 2006 şi a fost găsit după un an şi jumătate într-un supermarket din Braşov.

Marius Vlădoianu a fost suspendat din funcţie în data de 18 iunie 2015 de Consiliul Superior al Magistraturii.   

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite