Povestea extraordinarei familii de români care a uimit lumea. Din zece copii, cinci sunt catalogaţi drept geniali
0Cei mai cunoscuţi dintre ei sunt Elisa Leonida Zamfirescu (prima femeie inginer din Europa), Gheorghe Leonida (sculptor în colectivul lui Paul, cu care a realizat celebra statuie Christos Mântuitorul, de pe muntele Corcovado din Rio de Janeiro), Adela Leonida Paul (medic oftalmolog al Casei Regale, directoare a spitalului „Vatra Luminoasă“) şi Dimitrie Leonida (inginer energetician, creator al Muzeului Tehnic).
Fără doar şi poate, puţine familii de români se pot mândri că au fost atinse de aripa îngerului genialităţii aşa cum a fost familia Leonida, cea care, în prima jumătate al secolului al XX-lea, a influenţat în mod substanţial, prin membrii ei, istoria României şi a lumii.
Momentul de glorie al acestei familii de români străluciţi începe cu ofiţerul de carieră Anastase Leonida (1849-1918) şi soţia acestuia Matilda (1855-1950). El, român născut în Muntenia, ea franţuzoaică get-beget (înainte de căsătorie se numea Matilde Gill), ba chiar pariziancă de mai multe generaţii.
S-au cunoscut în „micul Paris”, Bucureştiul de sfârşit de secol XIX, şi s-au căsătorit în scurt timp căci, după cum se menţionează în cronicile familiei „se potriveau de minune”. Ea – stilată, elegantă, inteligentă şi de o frumuseţe răpitoare, el – organizat, disciplinat, cu minte sclipitoare şi cu o determinare ieşită din comun.
10 copii şi o viaţă itinerantă
După cum se consemnează în lucrarea „Personalităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti: Familia Leonida” (apărută în 2004 la Bucureşti, ed. Ion Basgan, autori: Gabriel Năstase, Mihai Olteanu, Paul Dudea), familia Leonida a dus o viaţă aproape nomadă, mai ales din cauza faptului că Anastase era nevoit (fiind colonel şi apoi general la arma Geniu) să coordoneze mari lucrări militare şi civile de pe teritoriul foarte tinerei Românii.
Familia l-au urmat, în mod firesc, aşa că, în deceniile următoare, dintre cei 10 copii ai familiei, unul s-a născut la Fălticeni (primul dintre băieţi, Dimitrie, fondatorul Muzeului Tehnic), altul la Vaslui (natalia, cea mai mare dintre fete), alţi şase la Galaţi, iar ceilalţi la Bucureşti.
În ciuda faptului că familia nu a prins rădăcini în oraşele în care a ajuns, toţi cei 10 copii au primit o educaţie de excepţie. Toţi vorbeau fluent mai multe limbi de circulaţie mondială, toţi au învăţat carte şi au exceleat în domeniile în care au activat. Câţiva, însă, n-au fost doar oameni deosebiţi, ci s-au dovedit adevărate genii: Dimitrie Leonida, Gheorghe Leonida, Eliza Leonida Zamfirescu, Adela Leonida Paul şi Natalia Leonida.
Elisa, prima femeie inginer din Europa
Elisa Leonida s-a născut la Galaţi, pe 10 noiembrie 1887 şi a studiat şcoala primară la Galaţi, apoi la Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti, obţinând bacalaureatul la secţia reală a Liceului „Mihai Viteazul”.
Elisa Leonida Zamfirescu FOTO Muzeul Tehnicii
După terminarea liceului, s-a înscris la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti (precursoarea Politehnicii din zilele noastre), însă a fost respinsă din start din cauza prejudecăţilor vremii, care refuzau dreptul femeilor de a urma o astfel de facultate. A încercat şi la alte şcoli tehnice din România, însă peste tot a primit acelaşi răspuns, după cum avea să consemneze Eliza Leonida în jurnalul personal: „Locul femeilor este la cratiţă!”
Nemaiavând alternative, dar ferm convinsă că trebuie să devină inginer, pleacă, în anul 1909, în Germania şi se înscrie la Academia Regală Tehnică din Berlin. În fapt, este prima femeie student a acestei universităţi, căci şi în Germania existau prejudecăţi bine înrădăcinate cu privire la rolul femeilor în societate.
După cum avea să scrie Elisa Leonida în jurnalul ei, la cererea de înscriere, decanul Hoffman s-a lăsat convins cu greu, invocând ca argument chemarea esenţială a femeii, cei trei „K” - Kirche, Kinder, Kuche (adică: biserica, copiii, bucătăria). Se pare că acelaşi decan, dar şi alţi profesori, în timpul studiilor şi în laboratoare, o ocoleau, ignorându-i prezenţa.
Şi totuşi, românca nu s-a lăsat învinsă. Cu timpul, cu răbdare şi dârzenie, a câştigat admiraţia profesorilor şi colegilor. La înmânarea diplomei de absolvire (în anul 1912, cu specializarea „Chimie”), decanul Hoffman ar fi declarat: „Die Fleissigste der Fleissigsten” (cea mai silitoare dintre silitori).
Pe fondul vâlvei create, mai multe firme mari, printre care şi gigantul BASF, i-au oferit diverse posturi, însă românca a preferat să se întoarcă în ţară. Culmea este că aici a obţinut cu greu un post, la laboratorul Institutului Geologic Român din Bucureşti, unde a fost nevoită, la început, să facă muncă de laborant şi asistent.
Izbucnirea Primului Război Mondial avea să-i schimbe radical viaţa. Se înscrie în organizaţia „Crucea Roşie“ şi pleacă pe front. I s-a încredinţat chiar conducerea unor spitale de campanie în apropiere de Mărăşeşti, fiind decorată cu ordine şi medalii româneşti şi străine.
Pe front l-a întâlnit şi pe viitorul ei soţ, inginerul Constantin Zamfirescu, nimeni altul decât fratele cunoscutului scriitor Duiliu Zamfirescu, cu care s-a căsătorit, pe front, în localitatea gălăţeană Ghidigeni (probabil la conacul familiei Hrissoveloni), în 1918. Interesant este că la nuntă a participat şi Regina Maria, momentul consfinţind faptul că între Familia Regală şi familia Leonida existau deja legături strânse.
După război, şi-a reluat activitatea la Institutul Geologic, unde a condus un laborator de analize, în care a elaborat metode originale, raţionalizări, a introdus tehnici noi şi a efectuat studii importante, toate având ca scop cunoaşterea bogăţiilor subsolului ţării noastre.
În paralel, a activat şi ca profesoară de fizică şi chimie la Şcoala de fete „Pitar Moş” şi la Şcoala de electricieni şi mecanici din Bucureşti, condusă de fratele ei Dimitrie. A intrat „în folclor” cu faptul că a renunţat la pensie, preferând să muncească până la vârsta de 75 de ani (în anul 1963).
A fost prima femeie membră AGIR şi prima româncă membră a Asociaţiei Internaţionale a Femeilor Universitare, în cadrul căreia a adus o contribuţie esenţială privind cunoaşterea activităţii femeilor din ţara noastră. La iniţiativa Confederaţiei Naţionale a Femeilor din România, în 1997, a fost instituit „Premiul Elisa Leonida-Zamfirescu“, care se acordă pentru merite în domeniul ştiinţei şi tehnicii unor personalităţi feminine.
Doctoriţa genială a Casei Regale
Doctoriţa Adela Leonida Paul s-a născut la Galaţi, în 7 aprilie 1890 şi avea să devină unul dintre cei mai importanţi medici oftalmologi pe care i-a avut România, cu o contribuţie remarcabilă la dezvoltarea ştiinţei medicale.
Aa făcut şcoala primară la Galaţi, a urmat cursurile Liceului de fete „Regina Maria” din Capitală şi apoi Facultatea de Medicină din Bucureşti, pe care a terminat-o în 1916, în toiul Primului Război Mondial. Începând din anul II de facultate, este cooptată de clinica oftalmologică a profesorului Stănculescu (o somitate în domeniu în acea vreme), semn că tânăra studentă avea deja certe calităţi profesionale.
Adela Leonida Paul (stânga), alături de tatăl ei (centru) şi de fratele Paul (dreapta) FOTO Arhiva familiei
A părăsit Bucureştiul imediat după absolvire, fiind repartizată la Spitalul de Ochi din Iaşi, care devine spital de război, ca mai toate spitalele din Moldova, în perioada 1917-1918. La spitalul ieşean are privilegiul de a-l seconda în operaţii pe renumitul medic francez Dantrelle, de la care învaţă practici chirurgicale de avangardă.
Publică - în revistele de specialitate ale vremii, precum „La Presse Medicale” şi „Natura” – mai multe articole despre tratamentul chirurgical al cataractei şi despre aplicarea curentului electric în medicină. Avea să fie, de altfel, primul specialist român care a folosit curentul electric în tratamentul cataractei.
În 1918, cu puţin timp înainte de încheierea războiului, îşi ia doctoratul în medicină, la Iaşi, cu lucrarea „Complicaţiile tifosului exantematic la ochi”, obţinând calificativul „Magna Cum Laude“. În Moldova avea să aibă primele contacte cu familia regală a României. În octombrie 1918, în conacul familiei Hrisoveloni din Ghidigeni, o întâlneşte pentru prima oară pe Regina Maria, care venise la nunta lui Constantin Zamfirescu (fratele cunoscutului scriitor Duiliu Zamfirescu), cu Elisa Leonida, sora Adelei şi prima femeie inginer din Europa.
După terminarea Primului Război Mondial, Adela revine la Bucureşti şi este numită, la doar 29 de ani, directoare a Orfelinatului de orbi Vatra Luminoasă. Imediat după numire, înfiinţează o tipografie care tipărea în Braille (cu simboluri în relief, astfel încât să poată fi „citite” cu degetele de către orbi), în care se vor tipăr ani de-a rândul manuale pentru clasele primare şi de liceu, atît de necesare şcolilor speciale pentru nevăzători.
După numai un an, în 1920, se înfiinţează la Bucureşti Spitalul de Ochi „Vatra Luminoasă”, unde Adela va fi primul director. Deja faima i se răspândise, iar Casa Regală a României o numeşte oftalmolog oficial al Curţii şi o împuterniceşte să o opereze de cataractă pe Regina Maria. Operaţia are succes, iar laudele nu mai contenesc să vină, în presa vremii, la adresa doctoriţei Leonida.
Adela Leonida se stinge din viaţă în anul 1928, la numai 38 de ani, în plină ascensiune profesională. Potrivit presei interbelice, doctoriţa ar fi murit în urma complicaţiilor suferite în urma unei operaţii la ficat. Incidentul avea să producă au adevărat scandal, unii dintre membrii familiei Leonida acuzându-i de neglijenţă pe medicii care au tratat-o.
Fondatorul Muzeului Tehnic al României
Dimitrie Leonida s-a născut la 23 mai 1883, la Fălticeni. Şcoala primară a început-o la Galaţi în 1890, clasa a III-a a terminat-o la Buzău, de unde a mers la Bucureşti la şcoala Clemenţa, apoi la Şcoala Primară Petrache Poenaru din Bucureşti.
Primele două clase de liceu le urmează ca extern la Liceul „Sf. Sava” din Bucureşti, clasele 3 şi 4 de liceu la Gimnaziul „Mircea cel Bătrân” – Constanţa, iar din din clasa a 5-a frecventează cursurile Liceului "Mihai Viteazul" din Bucureşti. În ultimul an al liceului, în clasa a VIII-a, Leonida s-a retras de la şcoală şi s-a pregătit în particular, după care a susţinut cu succes toate examenele.
Pasiunea pentru tehnică a fost hotărâtoare atunci când îşi va alege profesia,el dorind să devină inginer. A ales să studieze electricitatea la Politehnica din Charlottenburg, chiar dacă înainte de a pleca în străinătate trebuia să satisfacă şi stagiul militar. „Complexul hidrotehnic şi hidroenergetic al Bistriţei din regiunea Bicaz.” În perioada studiilor universitare efectuate la Politehnica din Charlottenburg (1903 - 1908), lângă Berlin, vizitează Muzeul Tehnic din München (1903).
În anul IV va concepe proiectul „Metropolitanului din Bucureşti”, cu linia principală Gara de Nord-Sf. Gheorghe-Calea Moşilor şi ramificaţia Sf. Gheorghe-Filaret , fiind printre cei dintâi care au propus construirea unei reţele de metrou în Bucureşti, iar proiectul de diplomă va avea ca tema „Complexul hidrotehnic şi hidroenergetic al Bistriţei din regiunea Bicaz”.
Deşi a avut oferte de la renumita firmă Siemens pentru un contract pe 5 ani şi de la Şcoala Politehnică din Charlottenburg pentru un post de asistent, Dimitrie Leonida s-a întors în România în anul 1908, cu titlul de „Elektroingenieur”, şi s-a angajat la Primăria capitalei, unde s-a ocupat de verificarea instalaţiilor electrice noi ce urmau să fie racordate la reţea, problema tramvaielor, abordează problema metroului al cărui prim proiect îl făcuse în anul IV de facultate şi construirea unui canal navigabil Argeş - Bucureşti – Dunăre, cu port la Bucureşti şi centrale hidroelectrice la Bucureşti, Orăşti, Budeşti, Fundeni.
În anul 1908 Dimitrie Leonida a înfiinţat prima Şcoală de Electricieni şi Mecanici din România, care va funcţiona peste 45 de ani şi va pregăti mii de specialişti din domeniul electric şi mecanic. Un an mai târziu, în 1909, a înfiinţat şi primul Muzeu Tehnic din România (actualul Muzeu Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”), pe care îl donează în 1951 statului român prin Ministerul Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice.
În anul 1912 a proiectat centrala termoelectrică de la Grozăveşti, iar în anul 1914 a proiectat Centrala de la Botoşani. Împreună cu Nicolae Caranfil (viitorul director al Societăţii Comunale Bucureşti şi al Societăţii Generale de Gaz şi de Electricitate), Christea Niculescu şi prof. Andronescu, a înfiinţat în anul 1913 societatea Energia, prima societate particulară românească din domeniul electrotehnic.
În 1921, Dimitrie Leonida editează prima revistă cu tematică energetică din România care poartă numele Societăţii pe care o înfiinţase: Energia. În 1927 devine membru al primului birou de conducere al Comitetului Electrotehnic Român. În anul 1928 Leonida a organizat în Parcul Carol I „Prima Expoziţie a Electricităţii din România”.
A fost profesor universitar la Timişoara (1924-1941) şi Bucureşti (1941-1945). A participat la planul de electrificare a României. A fost membru în Consiliul superior al apelor (1926) şi în Consiliul superior al administraţiei întreprinderilor şi avuturilor publice (1929), Administrator şi apoi Director tehnic la Societatea Generală de Gaz şi Electricitate (1937-1942), Director al Direcţiei electrificării din CFR (1942-1945),Consilier superior al CFR (1945-1948), în 1948 iese la pensie. Continuă să lucreze în Consiliul superior al CFR şi la Institutul de studii şi proiectări hidroenergetice (ISPE); Consilier în cadrul Departamentului Energiei Electrice (1950-1955).
Pentru activitatea sa, a fost distins cu titlul de Laureat al Premiului de Stat. A fost membru al „American Institute of Electrical Engineers“ (1920);membru al „American Associations for the Advencement of Science“ (1920); membru al Royal Society of Arts din Londra (1935); A fost membru titular al Academiei de Ştiinţe din România începând cu 21 decembrie 1935. Este laureat al Premiului de Stat clasa I şi titlul de Laureat la Premiului de Stat pentru întreaga sa activitate ştiinţifică didactică şi pentru pregătirea de cadre în domeniul energetic (1954). În 1961 i s-a oferit Ordinul Muncii clasa I.
Numele său este purtat de mai multe instituţii de învăţământ din Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Oradea şi Petroşani, de străzi din mai multe localităţi, de cel mai important Muzeu Tehnic din România şi de o staţie de metrou din Bucureşti.
Omul care a sculptat cea mai cunoscută statuie a lui Iisus
Gheorghe Leonida s-a născut la Galaţi, în 1892. Când tatăl său, un ofiţer de carieră, a fost nevoit să părăsească oraşul Galaţi, Gheorghe l-a urmat la Bucureşti, unde a absolvit liceul apoi a continuat studiile la departamentul de sculptură a conservatorului de Arte Frumoase.
A debutat în 1915, la un salon naţional. După ce a luptat în Primul Război Mondial, Gheorghe Leonida şi-a continuat studiile de artă în Italia, timp de trei ani. În decursul activităţii sale a primit premii la Roma (pentru lucrarea Reveil) şi Paris (pentru lucrarea Le Diable).
În 1925, s-a mutat la Paris, unde Paul Landowski tocmai primise contractul pentru realizarea statuii gigantice Christos Mântuitorul din Rio de Janeiro. Gheorghe Leonida a fost angajat de către Landowski să sculpteze capul statuii. Lucrarea a început în 1926 şi a fost finalizată în 1931.
Întors în România, Gheorghe Leonida a continuat să sculpteze. A murit în primăvara anului 1942, căzând de pe acoperişul casei familiei sale din Bucureşti, în timp ce culegea flori de tei. Lucrările sale pot fi văzute la Castelul Bran, Muzeul Naţional de Artă şi în alte muzee importante din Bucureşti.
Natalia, primul director al Liceului „Regina Maria”
Natalia Leonida, fiica intelectualilor Anastase Leonida şi Matilda Gill, a urmat cursurile liceale în limba franceză la „Notre Dame de Sion” din Galaţi şi pe cele universitare la Facultatea de Litere de la Sorbona (1887–1901), concomitent cu Şcoala Normală Superioară din cadrul aceleiaşi universităţi; şi-a obţinut şi licenţa în filologie modernă la Universitatea Bucureşti (1904).
La reîntoarcerea în ţară a cerut Ministerului Instrucţiunii Publice dreptul de a profesa, fiind repartizată ca profesoară de limba franceză la Liceul „Fraţii Buzeşti” din Craiova, apoi la Liceul externat de fete nr. 1 din Bucureşti. La 1 noiembrie 1927, Natalia Leonida este învestită directoarea acestui liceu, devenit acum „Regina Maria”.
Face eforturi pentru a-l înzestra cu dotări ultramoderne: cabinete, laboratoare, bibliotecă, sală de gimnastică, sală de pregătire pentru Crucea Roşie, sau pentru introducerea unor discipline extraşcolare, de tip european, care să dezvolte, pe lângă intelect, şi patriotismul, cum ar fi „Cercetăşia”.
Realizările din timpul directoratului său au ajuns la cunoştinţa ministerului şi a Curţii regale, şi i-a adus mai multe distincţii: „Răsplata Muncii” pentru învăţământ, clasa II (1924), „Ofiţer al Academiei Franceze” (1933), „Brevetul pentru serviciul de distincţie” din partea „Crucii Roşii” (1942), Ordinele „Meritul Cultural” pentru şcoală în grad de cavaler, clasa II (1934) şi „Coroana României” în grad de cavaler (1941).
Această prestigioasă instituţie de învăţământ de talie europeană, care o făcuse pe Regina Maria să afirme: „O muncă fără preget încoronată de realizări prea frumoase, un nivel intelectual ridicat şi o caldă atmosferă sufletească – iată ce mi s-a dat prilejul să constat întotdeauna, cu bucurie, la Liceul Regina Maria”, a fost desfiinţată de regimul comunist în anul morţii creatoarei sale.
Talentată pianistă, Natalia avea să o ajute pe sora ei, Adela Leonida Paul, la transcrierea în Braille, în premieră în România, a numeroase partituri muzicale, dar şi a operelor din literatura română şi universală.
Generalul Paul Leonida
Foarte cunoscut a fost şi Paul Leonida (1885-1982) care a avut o carieră militară exemplară. A participat, ca ofiţer, la Primul Război Mondial, iar în Al Doilea Război Mondial avea gradul de general, fiind comandatul Secţiei Operaţiuni din cadrul Marelui Stat Major al Armatei Române.
Se încarcă comentariile...
