Slatina, localitatea mai veche decât Bucureştiul, pomenită alături de Brăila în hrisovul domnesc al lui Vladislav I Vlaicu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O copie a „actului de naştere“ se află la Muzeul Judeţean Olt FOTO: Alina Mitran
O copie a „actului de naştere“ se află la Muzeul Judeţean Olt FOTO: Alina Mitran

Municipiul reşedinţă a judeţului Olt împlineşte astăzi, ca şi Brăila, 650 de ani de la prima atestare documentară, fiind pomenit pentru prima dată cu acest nume într-un hrisov emis de domnitorul Vladislav I Vlaicu.

Istoria dovedită cu documente a Slatinei, oraş-vamă din cele mai vechi timpuri, este veche de 650 de ani, deşi urme ale traiului neîntrerupt pe aceste meleaguri atestă o existenţă de sute de mii de ani. Oraşul era pomenit în 1368, alături de Brăila, în hrisovul domnesc emis de domnitorul Vladislav I Vlaicu prin care negustorii braşoveni erau scutiţi de vamă, cu peste 120 de ani înainte de primul document în care apare numele Capitalei. Documentul în original al „naşterii“ oraşului se va afla, de altfel, timp de câteva zile, expus în holul Primăriei Slatina, astfel încât doritorii să-l poată vedea şi fotografia.

Pe spaţiul actual al oraşului se întretăiau mai multe drumuri comerciale, pe aici trecând drumul butiilor, drumul sării, drumul oiilor etc., descoperirile arheologice făcute de-a lungul timpului întărind existenţa aşezării ca un important nod comercial.
Dacă prin hrisovul domnitorului Vladislav I Vlaicu (în a cărui domnie, potrivit istoricului Nicolae Iorga, s-au bătut primii bani româneşti, din argint, „având pe o parte un scut şi numele voievodului iar pe partea cealaltă un coif cu un vultur şi numele ţării“)  se hotăra ca toţi comercianţii să plătească 3% din mărfurile lor drept vamă, cu menţiunea că „scutim pe toţi negustorii din Braşov şi din acel district de toată vama de la Slatina“, la 26 aprilie 1500, domnitorul Radu cel Mare întăreşte mânăstirii Ostrov (din Călimăneşti, Vâlcea) o danie anuală de 2.000 aspri, una dintre sursele de plată fiind „judeţul Oltului“, din care veneau „5 găşeţi ahabnice de grâu şi de orz 5 găşeţi“. Cel de-al doilea este, de altfel, documentul care atestă existenţa judeţului Olt, oraşul-vamă Slatina fiindu-i capitală.

Reşedinţă domnească în timpul lui Vlad Vintilă

Slatina apare constant în documentele vremii, fiind menţionată ca locul în care Radu de la Afumaţi a repurtat un „frumos succes“, pentru ca în timpul scurtei domnii a sângerosului Vintilă Vodă, sprijinit să ajungă pe tron de boierii Craioveni, să devină reşedinţă domnească, atestată ca atare în documentul prin care domnitorul reface vechile hotare şi restituie mânăstirii Cutlumuz de la muntele Athos ocina luată pe nedrept de vornicul Neagoe, documentul fiind emis în 1535 din „cetatea de scaun Slatina“.

Domnitorul Mihai Viteazul şi-a pus şi el amprenta asupra oraşului, reconstruind în întregime mânăstirea Clocociov, care încântă şi astăzi sufletul  creştinilor, însă de-a lungul istoriei oraşul nu a fost ferit nici de suferinţe. Un document menţionează că în 1627 turcii au jefuit Slatina, iar între 1716-1718 a fost ocupată de austrieci, în timpul răpzboiului ruso-turc fiind jefuită de armata austriacă. La 1821 locuitorii săi se însufleţeau din nou şi îl întâmpinau plini de speranţă pe Tudor Vladimirescu, cel care se întâlnea la Slatina cu haiducul Iancu Jianu, casa în care a avut loc întâlnirea de taină, abandonată în ultimii ani, rezistând până astăzi la poalele dealului Grădiştea. După moartea lui Vladimirescu, Slatina aproape arde din temelii, turcii dând foc oraşului care „a ars trei zile, în cât puţine case mai rămăsese“, în vreme ce participanţii la revoluţie au fost aspri pedepsiţi, o parte pierzându-şi viaţa în chinuri.

slatina - 650 ani

Slatina a fost, în vechime, un important nod comercial

La Revoluţia de la 1848 slătinenii au participat cu „comisari de propagandă“, mulţi înrolându-se în oastea revoluţiei şi plătind ulterior scump devotamentul lor pentru ideile revoluţionare. Au întâmpinat, apoi, cu bucurie vestea înscăunării lui Alexandru Ioan Cuza, cel care vizita oraşul în 1862, prilej pentru un orăşean  să-i arate domnitorului o pâine mucedă şi uscată şi să-i explice: „Iată, Măria Ta, ce pâine mâncăm noi!“.
Un episod sângeros este consemnat în documente la 1899, când 1.500 de ţărani şi lucrători se răscoală, nemulţumiţi de falsificarea elegrilor, fiind nevoie de deplasarea a două batalione de vânători şi un escadron de călăraşi să le ţină piept. Mai mulţi ofiţeri şi soldaţi sunt răniţi, în schimb în rândul răsculaţilor se numără zeci de răniţi, dar şi 12 morţi. Sânge a curs şi în timpul Răscoalei de la 1907, revoltele în satele oltene luând „proporţiuni îngrijorătoare“.

Podul peste Olt, simbolul oraşului, aruncat în aer

Nici 10 ani mai târziu, pentru a întârzia avansarea armatei inamice, în timpul Primului Război Mondial, primul pod de fier peste un râu construit în interiorul ţării, la Slatina, şi devenit simbolul oraşului, este aruncat în aer, fiind ulterior refăcut de germani, în contul daunelor de război. Ocupaţia germană a însemnat pentru slătineni sărăcie, foamete, umilinţă, amenzi şi închisoare pentru cei care nu se supuneau ordinelor şi nu dădeau şi ultima fărâmă de merinde, în vreme ce şcolile, instituţiile, casele oamenilor de vază, bisericile sunt, dacă nu dărâmate, prădate.

slatina - 650 ani

Fragmente din Slatina de odinioară, refăcute la Muzeul Judeţean Olt FOTO: Alina Mitran

Slatina a trăit, după război, şi clipe de bucurie, Regina Maria participând personal la dezvelirea primei statui închinate eroinei Ecaterina Teodorescu. Slătinenii îşi aduc aportul şi în cel de-al Doilea Război Mondial şi trec mai apoi, ca toată România, prin comunism, când oraşul se dezvoltă industrial în mod deosebit, iar centrul civic se mută din ceea ce astăzi slătinenii numesc „oraşul vechi“, iar slătinenii vechi - „adevăratul oraş“, pe străzile care prind contur prin dărâmarea caselor vechilor orăşeni şi strămutarea acestora în blocurile proaspăt construite.

O istorie cu bune şi cu rele, care în aproapierea marii aniversări a făcut obiectul a numeroase proiecte de editare de filme, cărţi, site-uri, fiecare autor aducându-şi aportul la cunoaşterea unor episoade puţin amintite, a unor evenimente puţin cunoscute, a unor aspecte puţin documentate sau prea puţin mediatizate până în prezent.  Aceşti autori au reamintit, în încercările lor reuşite, şi personalităţile care fac cinste Slatinei: Eugen Ionescu, Dinu Lipatti, Ion Minulescu, născuţi la Slatina, dar şi pe nedrept mai puţin cunoscuţii: Damian Stănoiu, Dumitru Caracostea, Constantin Dissescu, Nicoale Buică, Alexe Marin, Petre S. Aurelian, Barbu Paris Mumuleanu etc.


 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite