Socrul lui Victor Rebengiuc îi tortura pe partizanii anticomunişti din munţi: „Un criminal. Bine că nu ne-am intersectat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ
Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ

Alexandru Nicolae Mihuţ, fost preşedinte al clubului Dinamo Bucureşti la începutul anilor '60, a fost unul dintre cei mai temuţi vânători ai partizanilor anticomunişti din munţi.

Despre el a scris şi Cornel Dinu, în cartea autobiografică „Zâmbind din iarbă”: „Până prin 1964, preşedintele clubului Dinamo era colonelul Mihuţ, tatăl actriţei cu acelaşi nume, Mariana, căsătorită cu Rebengiuc! Nu l-am cunoscut. Mai bine. Am auzit că se lăuda, adesea, că a stârpit „bandiţii“ din Munţii Făgăraşului, după război. De fapt a participat la distrugerea sângeroasă a rezistenţei naţionale din munţi. Un criminal. Bine că nu ne-am intersectat”.

„Prin 63, într-o noapte, deranj mare. Uţu, Jean Unguroiu (a contat puţin la Dinamo, dar nu scăpa chefurile), Eftimie (Grecu) şi nelipsitul Piţi (Varga), după o beţie agresivă prin centru, primii trei au luat şi două cadâne, pentru continuarea sexi a delirului bahic într-un apartament. Frumosul cuceritor era jucat mereu de portarul Uţu, un fel de Gregori Peck autohton. (...) El agăţase frumuseţile. Se zice că s-a lăsat cu scandal, vecinii, în fine, a venit potera. Fetiţele au reclamat ceva, chipurile...legate, agresate, ce mai, imaginaţie oriental-latină. S-a făcut un fel de pace cu gradaţii în exerciţiul funcţiunii, dar s-a raportart imediat evenimentul. Mihuţ a ordonat garnizoană”, a mai povestit Cornel Dinu în cartea sa. 

Alexandru Nicolae Mihuţ a fost tatăl vitreg al actriţei Mariana Mihuţ, născută Guţu şi căsătorită cu un alt actor celebru, Victor Rebengiuc. Pe Alexandru Nicolae Mihuţ l-a amintit în treacăt şi actorul Papil Panduru, într-un interviu acordat "Weekend Adevărul": "Aş vrea însă să ştie lumea că mai sunt şi alţi actori în România, nu doar Victor Rebengiuc! Ăsta se baza pe socră-su, colonel de Securitate, şi spunea toată ziua bancuri. Faţă de mine, faţă de tine. Dacă îl ascultai, te trezeai că veneau «băieţii» peste tine: ,,Dar tu de ce-ai ascultat?!“. Numai de intrigi s-a ţinut! În 1969, regizorul Valeriu Moisescu a pus în scenă la Bulandra piesa ,,Viteazul“ de Paul Anghel, cu Victor Rebengiuc în rolul lui Mihai Viteazul. Eşec de proporţii! Bine, şi ăsta era penibil. Parcă-i castrat, n-ai văzut că nici nu ştie să râdă?! L-am studiat, nu e un actor complet. Nu că sunt rău, dar n-are, de la mama de acasă, tot ce-i trebuie. Poţi să-l pui lângă Cozorici, lângă Amza Pellea, colegii lui de generaţie?! În sfârşit. După eşecul ăla, a venit apoi Moisescu la Craiova şi m-a văzut jucând în ,,Hangiţa“ lui Carlo Goldoni. ,,Mamă, ce actor, cu ăsta fac «Viteazul»“. Şi a pus piesa în scenă la Craiova, cu mine în rolul lui Mihai. După premieră, s-a întâlnit la un moment dat cu Rebengiuc în Bucureşti. ,,Valeriu, cum ţi-a ieşit la Craiova?“. ,,Extraordinar“. La care Rebengiuc: ,,Hai, dom’le, nu glumi!“. ,,N-auzi că nu glumesc? Mi-a ieşit un spectacol foarte bun. Am găsit şi un actor perfect pentru rol. Unul, Panduru“. Atât i-a trebuit să audă. De atunci mă urăşte îngrozitor", spunea Panduru. 

Citeşte neapărat interviul integral acordat de actorul Papil Panduru

Nicolae Mihuţ, şeful Siguranţei de la Turnu-Severin şi apoi al Securităţii, are la activul lui nenumărate crime, la unele participând personal (Cicerone Ioniţiu / fost deţinut politic)
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite