Record confirmat de instituţii internaţionale: România are cea mai mare rată de creştere din lume a cheltuielilor militare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform unui raport întocmit de Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI), România a avut cea mai mare rată de creştere din lume a cheltuielilor militare în intervalul 2016-2017, se arată în datele unui.

Rata creşterii, de aproximativ 50%, a însumat patru miliarde de dolari (3,41 miliarde de euro) şi a fost consecinţa începerii implementării planului de modernizare şi expansiune a forţelor armate pe perioada 2017-2026.

În plus, inclusă de SIPRI în regiunea Europei Centrale, România s-a aflat pe locul doi în topul celor mai mari cheltuieli militare din această regiune, după cele ale Poloniei. Cheltuielile acesteia din urmă au reprezentat 42% din totalul regional, arată Mediafax.

Şi Letonia şi Lituania şi-au mărit cheltuielile militare, fiecare cu câte 21%, în cazul celei dintâi totalul ajungând la 514 milioane de dolari, iar în cazul celei din urmă la 812 milioane de dolari. 

Calculat la nivelul întregii Europe Centrale, cheltuielile militare au crescut cu 12%, în principal pe fondul percepţiei conform căreia Federaţia Rusă reprezintă o ameninţare.

Datele mai arată că, la nivel continental, cheltuielile militare au însumat 342 de miliarde de dolari, echivalentul a 20% din totalul cheltuielilor militare de la nivel global.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite