Pasiunile bizare ale voievozilor: umorul negru al lui Vlad Ţepeş, colecţia de moaşte a lui Vasile Lupu şi investiţiile în biserici făcute de Ştefan cel Mare

Mărturii păstrate de-a lungul timpului despre domnitorii din trecutul românilor le scot în evidenţă trăsăturile şi pasiunile mai puţin obişnuite, pe care autorii manualelor de istorie fie au evitat să le amintească, fie le-au menţionat sub forma unor legende.

Marii domnitori din secolele trecute au fost adesea portretizaţi în manualele şcolare de istorie ca personalităţi providenţiale pentru soarta românilor. Vitejia şi spiritul de dreptate s-au numărat printre cele mai des folosite trăsături pentru caracterizarea lor, însă unele mărturii istorice ale vremii le-au pus în prim-plan pasiuni şi îndeletniciri mai puţin obişnuite, amintite rar în descrierile sumare.

Umorul negru al lui Vlad Ţepeş
Vlad Ţepeş a fost unul dintre cele mai controversate personaje din trecutul poporului român. A intrat în istorie pentru izbânzile sale împotriva armatelor otomane, iar cronicile vremii l-au transformat într-un personaj legendar. Totuşi, o serie de mărturii istorice i-au pus în lumină presupusele pasiuni neobişnuite. „Cruzimea lui era atât de mare, încât dacă un om dintr-un sat săvârşea vreo nelegiuire, îi trăgea în ţeapă pe toţi locuitorii acelui sat”, îl descria cronicarul turc Tursun Bei. Alţii autori i-au remarcat însă umorul, unul „negru”, ce-i drept. O legendă vorbeşte despre modul straniu în care le-a răspuns solilor otomani care i s-au înfăţişat, fără a-şi scoate fesurile de pe cap. Solii i-au spus lui Vlad Ţepeş că aceasta este tradiţia lor, iar voievodul, răspunzându-le că vrea să o întărească, a poruncit ca fesurile turcilor să fie fixate cu câte un cui, bătut direct în cap. O slugă care nu a mai putut să îndure mirosul cadavrelor şi şi-a astupat nasul a fost trasă în ţeapă, iar Dracula i-ar fi spus: „Tu trebuie să trăieşti acolo sus, pentru că putoarea nu poate să ajungă până la tine”.

Ştefan cel Mare şi bisericile
Ştefan cel Mare a domnit aproape jumătate de secol şi a fost considerat unul dintre marii inamici ai Imperiului Otoman, prin numeroasele bătălii purtate. Moldova s-a bucurat de prosperitate şi prestigiu pe plan internaţional, datorită domnitorului. Una dintre pasiunile sale mai puţin obişnuite, care i-au adus şi supranumele de „cel sfânt” a fost ridicarea bisericilor. Legendele vorbesc despre obiceiul voievodului de a înfiinţa o mănăstire după fiecare bătălie purtată. În timpul domniei sale ar fi ridicat şi ctitorit peste 36 de aşezăminte religioase, cea mai remarcabilă dintre ele, rectitorită, fiind Mănăstirea Putna. În ciuda religiozităţii sale, Ştefan cel Mare era descris ca fiind un voievod aspru cu supuşii săi. „Fost-au acestu Ştefan vodă om nu mare la statu, mânios şi de grabu vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospeţe omoria fără giudeţiu”, relata cronicarul Grigore Ureche.

Mihai Viteazul, avere din comerţ
Deşi domnia lui Mihai Viteazul a fost de scurtă durată, voievodul muntean a rămas în istorie şi în manualele şcolare ca omul care a realizat Unirea din 1600 a celor trei Principate. Mărturii mai puţin populare vorbesc despre faptul că înainte de a ajunge domnitor, Mihai Viteazul a făcut comerţ cu vite şi, apoi, cu giuvaieruri. De altfel, ar fi fost fiul unei negustorese de rachiu. Comerţul de pe malurile Dunării i-a adus avere, relaţii cu marea boierime şi l-a deprins cu limbile greacă şi turcă.

Iancu de Hunedoara, familist convins
Ioan (Iancu) de Hunedoara a rămas în istorie ca unul dintre marii voievozi ai Transilvaniei şi un apărător al creştinătăţii în faţa expansiunii puternicului Imperiu Otoman din secolul al XV-lea. Ioan de Hunedoara şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în campaniile militare, iar iscusinţa sa i-a adus renumele de „atlet al lui Hristos”. Dacă mărturiile istorice oferă numeroase informaţii despre voievodul din Transilvania, viaţa sa de familie este mai puţin cunoscută. În centrul ei a fost Elisabeta Szilagyi, soţia sa şi mama regelui Matia Corvin şi a lui Ladislau Corvin. Cei doi s-ar fi căsătorit când Iancu avea 20 de ani, iar deşi în acea vreme, căsătoriile se făceau din convenienţă, fără a se ţine cont de sentimentele celor implicaţi, mariajul dintre Ioan de Hunedoara şi Elisabeta Szilagyi a devenit o poveste de dragoste. „Despre Ioan de Hunedoara se spune că doamnele de la curtea regală erau extrem de supărate pe el, pentru că nu le acorda atenţie, fiind foarte loial soţiei sale. Elisabeta, când nu se afla în Hunedoara sau în Cluj, îl urma chiar şi în bătălii, iar slujnicele ei erau un fel de tămăduitoare pentru armată”,informau muzeografii de la Castelul Corvinilor. După moartea lui Ioan de Hunedoara, Elisabeta nu s-a mai recăsătorit.

Moaştele cumpărate de Vasile Lupu
Vasile Lupu a fost considerat unul dintre cei mai străluciţi voievozi din trecutul Moldovei. A rămas în istorie şi pentru asprimea legilor din vremea sa. Cronicarul sirian Paul de Alep afirma că în timpul domniei de aproape 23 de ani a lui Vasile Lupu au fost condamnaţi la la moarte peste 14.000 de hoţi, potrivit condicilor de judecată. Arhidiaconul Paul de Alep, care i-a fost oaspete de seamă lui Vasile Lupu remarca interesul voievoului pentru moaşte. „Domnul nostru patriarh i-a dat un dar de preţ, falca de jos a Sfântului Vasile cel Mare, care era galbenă, tare şi strălucea ca aurul, şi avea o mireasmă mai îmbătătoare decât chihlimbarul. Dinţii şi măselele rămăseseră prinse fără să se clatine. Noi am căpătat cu greu aceste moaşte la Constantinopol.”, relata Paul de Alep. Una dintre bisericile vizitate de Paul de Alep, alături de Vasile Lupu, a fost Biserica Sfinţii Trei Ierarhi, clădită de voievod. Biserica, impresionantă în acea perioadă, păstra moaştele sfintei Parascheva. Odoarele au fost aduse în vara anului 1641 de la Constantinopol. Au fost trimise de patriarhia şi sinodul de la Constantinopol în semn de recunoştinţă pentru acţiunile şi donaţiile generoase ale Vasile Lupu. În afară de plata datoriilor patriarhiei, cifrate la două milioane de aspri, Vasile Lupu a achitat pentru aceste moaşte 468.000 de aspri, informa istoricul Constantin Giurescu. Potrivit istoricilor, racla a fost transportată de la Constantinopol cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoţită de trei mitropoliţi greci; Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului şi Teofan al Paleopatrei. Ajungând la Galaţi, apoi la Iaşi, au fost întâmpinate de Vasile Lupu, de mitropolitul Varlaam şi de episcopii de Roman şi Huşi, de cler şi credincioşi.

Petru Cercel purta bijuterii la modă
Petru Cercel a condus Ţara Românească între anii 1583 şi 1585, iar potrivit istoricilor a fost fiul natural al voievodului Pătraşcu cel Bun. Porecla sa, Cercel, venea de la cercelul pe care îl purta în ureche, după moda curţii franceze, unde a petrecut mai mult timp. Potrivit unor istorici, Petru Cercel ar fi făcut parte dintr-un grup de tineri metrosexuali care îl acompaniau în permanenţă pe Henric al III-lea numiţi „Les Mignons“ (drăguţii).

Vă recomandăm şi:

Blestemul frumoasei Beatrice, ultima prinţesă a Corvinilor şi cea mai bogată femeie din Transilvania medievală: şi-a văzut soţul ucis şi copiii otrăviţi

Beatrice de Frangepan a fost considerată una dintre cele mai frumoase şi bogate prinţese din Regatul Ungar. În ciuda frumuseţii cu care a fost binecuvântată, viaţa moştenitoarei Castelului Corvinilor a fost o înşiruire de drame care au culminat cu moartea soţului ei şi a celor doi copii, ultimii urmaşi ai familei Corvinilor.

Oraşele noastre, acum patru secole, văzute de un turc: cum erau prostituatele din Iaşi şi de ce bucureştenii purtau cruci de aur

Oraşele româneşti erau aşezate în ţinuturi bogate, locuite de oameni harnici şi milostivi şi femei frumoase. Astfel erau descrise, în secolul al XVII-lea, cele mai multe dintre aşezările de pe teritoriul României, vizitate de istoricul turc Evliya Celebi.

De ce erau interzise slujbele în Biserica lui Matia Corvin din Hunedoara şi legătura cu ciudatul principe Rakoczi I

Cea mai veche biserică din municipiul Hunedoara poartă hramul Sfântului Nicolae, iar potrivit istoricilor datează din vremea regelui Matia Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara. Biserica ridicată în apropierea Castelului Corvinilor stârneşte controverse privind vechimea ei, dar şi datorită unor legende vechi.

Dragostea nebună dintre regele Ungariei şi o tânără din Ardeal - cea mai frumoasă legendă a familiei lui Ioan de Hunedoara

Contestată de istorici, legenda Corvinilor, ilustrată în trecut pe frescele din veranda Aripei Matei a castelului din Hunedoara, se numără printre cele mai cunoscute povestiri despre originea voievodului Ioan de Hunedoara. Povestea spune că Ioan (Iancu) ar fi fost, de fapt, copilul din flori al regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg, îndrăgostit de o româncă din zona Hunedoarei.

Cea mai cumplită poveste adevărată din Castelul Corvinilor: patimile domniţei care a sfârşit în chinuri groaznice pentru că şi-ar fi înşelat soţul, pe Ioan Torok

Cea mai înfricoşătoare poveste adevărată din istoria Castelului Corvinilor este cea a decapitării domniţei Ana (Barbara) Torok, de către soţul ei, nobilul Ioan Torok, cel care a stăpânit Castelul Corvinilor în secolul XVI. Domniţa a sfârşit torturată şi ucisă cu un piron, pentru că îşi înşelase soţul.