VIDEO Gianina Cărbunariu, regizoare: „E uşor să dai verdicte. Eu nu vreau să fac asta prin spectacolele mele“

Invitata de astăzi a lui Cezar Paul-Bădescu, la Adevărul Live, de la ora 15.00, a fost regizoarea de teatru Gianina Cărbunariu, care a vorbit despre problemele sociale din România, de unde îşi desprinde spectacolele.

Spectacolele Gianinei Cărbunariu, care au de fiecare dată o implicare socială, au fost aplaudate nu numai în România, ci şi în Germania, Franţa, Irlanda, Polonia, Marea Britanie sau Italia.

Cel mai recent spectacol montat de Gianina Cărbunariu, „Tipografic Majuscul”, aduce pe scena Teatrului Odeon un caz real, de tânăr anchetat de Securitatea ceauşistă. Cazul a fost documentat în arhivele CNSAS, dar şi prin interviuri directe cu foştii ofiţeri de Securitate implicaţi.

Despre experienţele de viaţă pe baza cărora Gianina Cărbunariu îşi construieşte spectacolele, despre teatrul independent, despre arta implicată social - la Adevărul Live, de la ora 15.00.

Cele mai importante declaraţii:

„Cred că orice act artistic contemporan vine din realitate, altfel nu văd cum ai putea să faci artă total rupt de un context. Dacă tot fac meseria asta, măcar să vorbesc despre lucruri care mă interesează. E o şansă să poţi să faci public ceea ce gândeşti. Eu cred ca până şi manifestările artistice îndepărtate de realitate au o miză socială şi politică, adică tăcem să treacă valul.“

„Toate temele pe care le-am abordat au fost prezentate de presă de-a lungul timpului. Nu am pretenţia că aduc la lumină nişte lucruri necunoscute. Pe mine ma interesează analiza. De multe ori în presa e un tăvălung care aduce informaţii, dar nu mă lasă să înţeleg, nu mă invită la reflecţie. Şi asta cred că poate să facă un spectacol de teatru. 

„Spectacolul legat de evenimentele din Târgu-Mureş, anul 1990, trebuia să se termine printr-o invitaţie la dialog, o invitaţie pentru oameni să spună alte poveşti. După spectacol, oamenii aveau ocazia să-şi spună poveştile timp de o oră, două. Eu nu mă mai uitam la spectacol, ci la public. De obicei, se aşezau o jumătate de sală români, o jumătate maghiari. Spectacolul avea umor, ironie, pe care ni le-am permis pentru că au trecut 20 de ani.“

„La Roşia Montană am fost o echipă de 12-14 oameni, unde am stat două săptămâni. Acolo e o lume, noi am fost în 2010, când lucrurile nu erau ca anul trecut. Aveai senzaţia că, de 15 ani, viaţa s-a oprit acolo. Ce am înţeles e că statul român şi-a abandonat cetăţenii, iat cazul Roşia Mnotană e exemplar pentru toată ţara. Cred că statul trebuie luat la întrebări, nu corporaţia. E o atmosferă tulburătoare, si pe aceasta am încercat s-o transpunem în spectacole. Aceste reprezentaţii sunt de analiză împreună, nu de informare. 

Mi se pare important să deschid o discuţie, şi nu s-o închid. Eu nu sunt în poziţia de a da verdicte. Am rămas cu o arhivă care cred că trebuie deschisă cu grijă. E foarte uşor să dai verdicte, nu aş vrea să fac asta prin spectacolele mele. Gianina Cărbunariu, regizoare

Despre spectacolul „Tipografic Majuscul“: „Mugur Călinescu are un dosar fascinant, iar gestul băiatului e incredibil. La 16 ani să scrii sloganuri anti-sistem pe ziduri, să faci asta foarte conştient, noapte de noapte, timp de o lună şi jumătate. El îi vedea pe ofiţeri pe urmele lui, care nu reuşiseră să-l prindă. Ceea ce scria el acolo era foarte just, profund, inteligent. Toate mesajele sună atât de actuale astăzi. «Cetăţeni, trebuie să fim conştienţi de rolul nostru în societate». Am aflat cazul citind cartea lui Marius Oprea – «Şapte feluri de a muri». La sfârşit, sunt declaraţii ale ofiţerilor care îşi scuză gesturile prin discursuri pe care le recunoşti şi astăzi. În această ultimă parte a spectacolului se râde foarte mult.“

„Mi se pare important să deschid o discuţie, şi nu s-o închid. Eu nu sunt în poziţia de a da verdicte. Am rămas cu o arhivă care cred că trebuie deschisă cu grijă. E foarte uşor să dai verdicte, nu aş vrea să fac asta prin spectacolele mele. Ce înseamnă colaborarea minorilor? Ce se întâmplă cu arhiva legată de colaborarea minorilor? Voiam să văd mai multe dosare sau note – nu am găsit.“

„Problema e dincolo de o hârtie care să arate că cineva a fost luptător anti-sistem. Problema e recunoştinţa, respectul sau regretul, măcar o scuză. Cineva să spună: îmi pare rău că am făcut asta. Lucrul acesta nu se întâmplă la nivel macro, în întreaga societate românească.“