FOTO Trenuri care circulă în Danemarca cu 200 de kilometri pe oră, pe şinele din România. Nouă rută, între Timişoara-Arad-Oradea-Baia Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timişoara-Arad-Satu Mare-Baia Mare cu compania privată care face senzaţie în România. Pe noua rută circulă un tren care poate rula şi cu 200 de kilometri pe oră.

Compania feroviară privată Astra Transcarpatic a introdus o nouă rută. După Arad-Timişoara-Craiova-Bucureşti şi retur, respectiv Bucureşti-Braşov şi retur - care circulă din luna decembrie 2017 (în sezonul de vară circulă şi trenul pe ruta Arad-Timişoara-Craiova-Bucureşti-Mangalia), compania arădeană a pus la dispoziţia călătorilor, de sâmbătă, legătura feroviată între Timişoara-Arad-Oradea-Satu Mare-Baia Mare. 

Pentru noua rută, Transcarpatic va folosi un automotor spectaculos achiziţionat de la Căile Ferate din Danemarca (DSB). Acesta este primul dintre cele 15 automotoare pe care le-au cumpărat românii din Danemarca, în urma unei investiţii de 20 de milioane de euro. 

Celelalte trenuri vor intra pe rând în exploatare până în aprilie 2019, când se vor deschide şi alte rute.

Următoarea rută, care va intra în operare cu un tren danez, este Timişoara-Arad-Oradea-Cluj, care va fi disponibilă din luna decembrie. 

image

Noile garnituri cumpărate din Danemarca sunt compuse din două vagoane articulate, lungi de 48 de metri, care pot transporta 113 pasageri. 

Trenurile sunt dotate cu motoare diesel şi pot circula cu până la 200 de kilometri pe oră. Fireşte că în România, datorită infrastructurii proaste, nu va putea circula cu această viteză.

Modernele trenuri au zone business şi economic, sunt dotate cu sisteme electronice de informare a călătorilor, instalaţie de climatizare, sisteme audio-video. 

image


 

Astra Transcarpatic a făcut senzaţie în România după ce a inceput să facă concurenţă pentru CFR. 

image

Vagoanele Transcarpatic sunt dotate cu mobilier modern, climatizare, WiFi, sisteme electronice de informare a călătorilor sau facilităţi pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar cei care îşi cumpără bilet la vagonul de dormit primesc un sandvici, o cafea şi apă minerală. Cei care călătoresc la cuşetă au inclus o cafea şi o apă minerală. Vagonul de dormit este dotat cu cabine de duş în compatiment şi la capete. Vagoanele sunt omologate pentru a circula pe reţeaua internaţională RIC.

Citiţi şi:
 

FOTO Concurenţă reală pentru CFR pe liniile din România. Trenul privat cu care călătoreşti ca în Occident

VIDEO Trenul privat care străbate România şi face senzaţie oferind condiţii de lux la preţuri mai mici decât ale CFR: „Să ai duşul tău e cea mai tare idee”

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite