Patronul clubului din Brăila unde joacă baschetbaliştii americani înjunghiaţi: „Nu am luat bani de la interlopi!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Totolici, managerul clubului de baschet din Brăila FOTO arhiva personala
Mircea Totolici, managerul clubului de baschet din Brăila FOTO arhiva personala

Declaraţia lui Mircea Totolici vine în contextul în care în spaţiul public au apărut informaţii conform cărora ACS Cuza Sport Brăila ar avea probleme financiare şi că el ar fi apelat la persoane dubioase, din lumea interlopă, pentru a obţine banii necesari. Bugetul clubului este susţinut în proporţie de 70% din bani publici (circa un milion de lei pe an), iar restul din sponsorizări private.

Mircea Totolici, patronul şi managerul ACS Cuza Sport Brăila, echipa la care sunt legitimaţi cei doi sportivi americani (Darrel Bowie şi Joseph McClain) înjunghiaţi în noaptea de sâmbătă spre duminică pe o terasă din oraş, spune că informaţii vehiculate de anumite publicaţii, cum că ar fi împrumutat bani de la interlopi, este „o invenţie”.

El admite însă că echipa a trecut anul trecut prin dificultăţi financiare, după ce Primăria Brăila suspendase unilateral, o vreme, sponsorizare clubului, prilej cu care au fost contractate o serie de împrumuturi „de la persoane onorabile din oraş”.

„Au fost nişte probleme financiare, un an a fost oprită finanţarea. Nu mi-am amanetat casa, aşa cum s-a zis, dar am fost ajutat, într-adevăr, cu sprijin financiar, de oameni din jurul echipei, de oameni de bine din Brăila. M-am dus cu jalba la ei. Nici vorbă, însă, de acest Dasaev sau de interlopi”, a declarat Totolici.

S-a mai speculat, în ultimele zile, că Totolici îl cunoştea pe Gabriel Husein (zis Dasaev; presupusul agresor al baschetbaliştilor americani) încă dinainte de incident, însă managerul clubului brăilean a negat vehement şi această teorie.

„Am aflat cine e după ce unul dintre americani, Keyes, cel care a venit de anul trecut la echipă, mi-a trimis o poză cu el din bar, la două minute după incident. Americanul mi-a trimis adresa celui care i-a atacat de pe un site de socializare. M-am uitat apoi pe Facebook-ul lui, aşa mi-am dat seama”, a mai spus Totolici.

În ceea ce priveşte soarta echipei, patronul acesteia spune că a făcut cerere pentru amânarea primelor două jocuri (din Liga Naţională şi din Cupa României) din cauza problemelor de loc. „Jucătorii sunt afectaţi psihic. Străinii (NR. Echipa are nu mai puţin de cinci americani) şi cei care nu-s din Brăila ar vrea să plece. Sperăm însă că vom rezolva problemele în scurt timp”, a declarat Totolici.

Salariile la echipa brăileană sunt între 1.500 şi 1.800 $ pe lună. Primele sunt 100 $ victoria acasă, 200 $ victoria în deplasare, iar prima de obiectiv – calificarea în play-off – 2.000 $. Bugetul echipei în acest sezon, unul de supravieţuire, e de 1.400.000 de lei (circa 350.000 de euro), din care 400.000 din fonduri private, iar restul din fonduri publice (Federaţia Română de Baschet şi Primăria Brăila).

Marian Dragomir, primarul Brăilei, a anunţat că va menţine sprijinul financiar pentru clubul ACS Cuza Sport, pe principiul că echipa de baschet aduce glorie oraşului.
 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite