Gabriel Liiceanu: „Cei mai buni turnători sunt intelectualii. În clipa în care devin turnători, au orgoliul de a le arăta ofiţerilor cu care lucrează, că le sunt superiori”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Liiceanu  şi Mirela Nagâţ
Gabriel Liiceanu  şi Mirela Nagâţ

Prima ediţie a „Miercurilor din Cotroceni cu Mirela Nagâţ şi invitaţii săi" a debutat cu Gabriel Liiceanu care a vorbit despre temele din cea mai recentă carte a sa, care urmează să apară la editura Humanitas, „Îndreptarul bunului muritor”. Printre subiectele discutate s-au numărat filosoful Alexandru Dragomir, cel care i-a fost discipol lui Heidegger, limbajul ininteligibil al unor filosofi de scol XX, respectiv despre delaţiune.

Iniţial, „Îndreptarul bunului muritor”, cea mai recentă carte semnată de Gabriel Liiceanu, avea titlul „Ca să nu mor bou”. A decis să îl schimbe însă cu ceea ce iniţial se dorea a fi doar subtitlul, considerând că era prea dur şi fiindu-i teamă de comentariile care ar fi putut să apară în spaţiul online, după cum a explicat chiar eseistul. 

Totul pornise de la filosoful Alexandru Dragomir, unul dintre cei care i-au fost prieteni apropiaţi lui Constantin Noica, „cel de-al doilea maestru... pe care l-am avut”. 

„Nu scria nimic, nu publicase nimic. Ne impresiona în toate seminariile private pe care le-am avut cu el, printr-o fabuloasă cultură filosofică”. 

Se bucura de cultura sa vastă şi de gândirea sa, doar un grup de prieteni, pentru că Dragomir se vedea doar cu trei-patru oameni- se întâmpla între anii 1985-2002.

                                                                     Alexandru Dragomir (8 noiembrie 1916-13 noiembrie 2002)                                                                                                           Foto: ziariştionline.ro

Într-o zi, enervat de acest lucru, a povestit Liiceanu, a mers în vizită la el. L-a găsit cu un caiet în faţă. Îşi lua notiţe. Dragomir i-a explicat: nu scria, doar îşi lua „gânduri de lectură”. 

Alexandru Dragomir_ziariştionline.ro

„Dar de ce nu vreţi să scrieţi? De ce citiţi toţi gânditorii de 2000 şi ceva de ani?”

Iar Alexandru Dragomir şi-a ridicat privirea din caiet şi i-a răspuns simplu: „ca să nu mor bou”. Acest răspuns l-a marcat pe Liiceanu, care a explicat că, în acest fel colocvial, fusese rostit tot sensul a ceea ce se numeşte meseria de filosof. 

„Rostul unui om care pretinde că se ocupă cu asta e de a înţelege, de nu putea să trăiască, să intre în viaţă şi mai ales să iasă din viaţă, fără gândul că n-a înţeles nimic din ce a trăit şi că nu şi-a pus problema  a ce înseamnă viaţa unui om, în speţă viaţa lui. Obligaţia asta morală care derivă din faptul că suntem singura fiinţă de pe lumea asta care e dotată cu gândire…Obligaţia morală de a înţelege ce e cu viaţa ta, am găsit-o formulată în această expresie brută...într-un mod ideal”. 

Noul titlu însă, ar presupune ca autorul cărţii să îşi ia rolul de îndrumător. Liiceanu a explicat că e un îndrumar gândit în primul rând pentru el însuşi, dar care referă la probleme care le preocupă în general pe fiinţele umane. 

„E îndrumarul pe care am încercat să îl formulez pentru mine, la capătul unui disperat efort de a înţelege ce-i cu mine pe lumea asta şi cu noi toţi, şi că micile mele gânduri pe care le-am adunat în jurul acestei stupefacţii, ar putea să îi ajute şi pe alţii”.

„Grozăvia” făcută de Hegel

„Îndreptarul bunului muritor” nu este o carte academică, în ea, autorul, vărsându-şi „năduful pe care îl am pentru filosofia batjocorită de specialişti”. Problema sa este că textele de filosofie care folosesc un „model de limbaj ininteligibile, chiar şi pentru autorii acestor texte, mi se pare cea mai mare escrocherie intelectuală care s-a produs pe scena istoriei filosofiei”.

Ceea ce a continuat să spună-Gabriel Liiceanu a avertizat- „este blasfemic de-a dreptul”, anume că a început cu Hegel. 

„Faptul că Hegel, care a fost considerat în momentul acela, printr-o moştenire foarte bine pusă la punct de către elevii lui şi care s-a transmis până în zilele noastre şi care a izbândit în lume şi prin faptul că Marx a fost un neo-hegelian, a făcut o grozăvie. A mutat cuvintele normale ale limbii în jargonul cel mai odios. Acest jargon, jargonul filosofiei e o grozăvie pentru că îţi dă senzaţia profunzimii. Aşează profunzimea în mijlocul absconsului. Cu cât un lucru este mai abscons, mai greu de înţeles, cu atât înseamnă că e mai rafinat şi mai înalt...Se poate să ajungi să nu mai spui nimic, sau să nu şti decât tu ce spui sau nici tu, şi să treci drept un personaj extrem de important în lumea culturii”. 

Una dintre obsesiile pe care autorul le-a avut când şi-a scris îndreptarul, a fost ca tot ceea ce scrie să poată fi înţeles „de orice om care a terminat liceu”. Altfel, ar însemna că ar bate câmpii, sau că creditul pe care societatea i l-a dat, de a fi bun la ceva, „în speţă de a-i ajuta pe alţii să înţeleagă ceva”, nu e acoperit. 

Omul, „o specie de care ţi-e ruşine”

Întrebarea la care se ajunge este una veche, „care e rostul acestei specii pe lume?” Conform creaţionismului, omul este încununarea creaţiei. Liiceanu a punctat însă că „omul este orice altceva numai înncununare a ceva”, pentru că deşi este singura fiinţă care gândeşte şi creator al unor lucruri nemaipomenite, totodată „este cel mai mare criminal al lumii...o specie de care ţi-e ruşine”. 

„E normal să îţi pui problema cum poate fi reformată această paradoxală apariţie, care e omul, pe lume. Marea problemă pe care mi-am pus-o este dacă există vreo speranţă ca chipul omenirii să arate altfel decât arată astăzi”. 

Deşi specia umană poate fi justificată prin contribuţia sa în „istoria fiinţei”, cealaltă parte a sa nu poate fi justistificată, cea de fuziune de instincte, ticăloşie, sau cruzime. 

Turnătoria anulează o valoarea fundamentală a societăţii

Abjecţia în spaţiul public este o altă direcţie pe care „Îndreptarul bunului muritor” o analizează, „pentru că noi am trăit povestea asta din plin şi pentru că turnătoria e veche de când lumea..povestea este enorm de gravă pentru că sapă la rădăcina liantului omenirii. Noi nu funcţionăm bine decât dacă avem încredere unii în alţii”.

„Niciun turnător, aproape niciodată, nu va recunoaşte răul pe care l-a făcut. Niciodată”.

Pentru a-şi susţine ideea, Liiceanu a invocat celebrul caz al filosofului francez Julia Kristeva (77 de ani), despre care, la sfârşitul lunii martie, presa internaţională scria că a colaborat cu serviciile de contraspionaj bulgare.  Explicaţiile sale, odată ce dosarul a ieşit la iveală, au fost de un cinism extraordinar, a mai spus Liiceanu, povestind felul în care Kristeva (foto: dreapta) s-a scuzat: susţinând că totul e o minciună, că dosarul este fals. 

Julia Kristeva

„Dosarele de la securitate, ale ţărilor din est...nu puteau fi făcute de la cap la coadă de nimeni.Erau  înregitrări, era o birocraţie care nu permitea creativitate”. 

„Cei mai buni turnători sunt intelectualii. De ce? Pentru că nota informativă se bazează pe scris.Ori când ai o informaţie, trebuie s-o dai bine. Mai mult, intelectualii, în clipa în care devin turnători, au orgoliul de a arăta ofiţerului cu care lucrează, că le sunt superiori”

O nouă afirmaţie, un nou exemplu: notele informative scrise de Ion Caraion despre Ioan Alexandru care, a explicat Liiceanu, sunt „capodopere literare”. 

„Există între noi atâta ură, nevoie de reglare de conturi, încât delaţiunea este singura poartă pe care poţi intra pentru a reuşi să-ţi satisfaci frustrările. Nu ţine numai de comunism, a fost valabilă în toate locurile în care a apărut o instanţă represivă care cerea devoalarea duşmanilor”, a mai spus Gabriel Liiceanu. 

Întregul dialog dintre Gabriel Liiceanu şi Mirela Nagâţ poate fi ascultat aici. 

 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite