Clasic la puterea a treia, turneu naţional cu violoncelistul Marin Cazacu şi invitaţii săi VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O familie de muzicieni porneşte în turneu prin România. Marin Cazacu – violoncel, Iulia Cazacu – vioară, Ştefan Cazacu – violoncel, Constanţa Cazacu – flaut. Sau, cu alte cuvinte Cazacu String Trio. Invitată în concerte este Constanţa Cazacu.

Instrumentişti excepţionali, interpretări sclipitoare şi muzică bună. Clasic la puterea a treia, octombrie 2018, la Timişoara, Bucureşti, Bistriţa, Alba Iulia, Deva, Caracal şi lista ar putea continua.

Acest turneu aflat la început de drum, al cărui debut este programat de Ziua internaţională a muzicii, 1 octombrie, are toate şansele să fie unul răsunător, pentru că va aduce în faţa publicului mari talente muzicale şi un mesaj artistic amplificat de dragostea şi căldura unei familii extraordinare. Clasic la puterea a treia este un nume puternic, care desemnează anul acesta un turneu, dar care are potenţial pentru a se dezvolta.
Pentru a da girul de debut unui astfel de titlu era nevoie de un conţinut muzical pe măsură şi atunci unul dintre cei mai importanţi muzicieni români ai momentului, violoncelistul Marin Cazacu, a invitat în faţa publicului din România o formulă inedită, adaptată anului aniversar al Centenarului ca repertoriu, o îmbinare sonoră cât se poate de prietenoasă şi de atractivă.
Această formulă s-a numit familia de muzicieni Marin Cazacu, mai exact Cazacu String Trio, invitată Constanţa Cazacu, formulă care va evolua în întreaga ţară cu o serie de recitaluri cu un repertoriu divers, românesc şi internaţional, cu piese arhicunoscute, dar şi cu lucrări româneşti originale, compuse special pentru ei, recitaluri pline de farmec şi culoare, perfect definite de genericul Clasic la puterea a treia.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite