Al treilea caz de pestă porcină africană în Teleorman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Al treilea caz de pestă porcină africană a fost confirmat în localitatea Scrioaştea din comuna cu acelaşi nume, unde se află şi satul Cucuieţi, locul unde a fost descoperit al doilea caz de pestă.

Un al caz de pestă porcină africană a fost confirmat în satul Scrioaştea din comuna cu acelaşi nume, judeţul Teleorman.

Directorul DSV Teleorman, Iulian Ianculescu, spune că probele prelevate de la 4 porci dintr-o gospodărie din Satul  Scrioaştea, comuna Scrioaştea, s-au dovedit a fi pozitive cu virusul pestei porcine. În respectiva gospodărie locuieşte o rudă a familiei din satului Cucuieţi unde a fost depistat al doilea caz de pestă porcină.

„Gospodăria respectivă a fost plasată sub supraveghere oficială şi au fost aplicate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor şi a mijloacelor de transport. A fost dispusă eliminarea celorlalte porcine din gopodărie - 5 capete - şi s-a realizat ecarisarea carcaselor“, se arată într-o informare a DSV Teleorman dată sâmbătă, 20 octombrie. 

După confirmarea diagnosticului, Centrul Local de Combatere a Bolilor Teleorman a stabilit  un plan de măsuri. „Ancheta epidemiologică este în desfăşurare“, mai precizează reprezentanţii DSV Teleorman.

Aceştia adresează şi un apel oamenilor: „Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar, DSVSA judeţene sau autorităţilor locale. Toate animalele suspecte trebuie ucise şi neutralizate sub control sanitar  veterinar oficial, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie“.

Tot aceştia reamintesc că pesta porcină africană nu afectează oamenii şi că nu există nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni. 

Mai puteţi citi:

Primul caz de pestă porcină în Teleorman

UPDATE Al doilea caz de pestă porcină africană din Teleorman, depistat la nord de Roşiorii de Vede. Ce măsuri s-au luat

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite