Pompierii-eroi din Vaslui. În zilele când nu sting incendii, construiesc o casă pentru opt fraţi abandonaţi de mamă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui oferă o lecţie de solidaritate aşa cum rar mai întâlnim în zilele noastre. Impresionaţi de cazurile sociale, descoperite de multe ori în timpul intervenţiilor, angajaţii ISU Vaslui îşi dedică timpul liber sprijinirii semenilor aflaţi în dificultate.

Andrei Ghiorghieş este subofiţer în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui şi de-a lungul timpului a iniţiat mai multe campanii umanitare, fiind sprijinit de colegi, rude, prieteni şi apropiaţi. 

Ultima acţiune a pompierilor vasluieni s-a îndreptat către o familie sărmană din satul Parpaniţa, suburbia oraşului Negreşti, una dintre cele mai sărace zone din ţară.

Opt copii mici au fost abandonaţi de mamă, fiind lăsaţi în grija tatălui şi a unei bunici bolnave. Impresionat de drama familiei, preotul din sat, a iniţiat o campanie umanitară pentru a construi o nouă casă celor opt copii care trăiesc în prezent într-o căsuţă cu două cameră, ce stă să se dărâme. 

Lucrările au intrat în impas în această vară, din lipsă de fonduri, astfel că părinte Paraschiv a făcut un nou apel către oamenii cu posibilităţi materiale. Subofiţerul Ghiroghieş şi colegii săi nu au rămas insensibili la apelul disperat al preotului care îşi dorea să finalizeze construcţia până de Crăciun.

image
„Sunt şi oameni care nu ştiu să aprecieze atunci când primesc un ajutor. Mi s-a reproşat asta de multe ori. Au fost şi oameni care mi-au spus: «Ei fac copii şi noi le facem casă», dar de fiecare dată le spun tuturor că trebuie să judecăm mai puţin şi să ajutăm mai mult. Trebuie să-i scoatem pe oameni din mocirlă, nu poţi să stai impasibil când vezi în ce sărăcie se zbat. Trebuie să faci cumva să îi ajuţi şi material, dar şi spiritual, să încercăm să le aerisim mintea, să-i ajutăm să înveţe din greşeli şi să nu mai greşească. Faptul că bărbatul acesta îşi creşte copiii de unul singur nu te poate lăsa indiferent “, preotul Mihai Vasilică Paraschiv

Pompierii, eroi pentru cei opt fraţi

Pompierii vasluieni s-au mobilizat rapid, au contribuit cu sume de bani, cu care au achiziţionat materiale de construcţii necesare finalizării casei de la Parpaniţa. Iar gestul angajaţilor ISU nu s-a oprit aici. Ei au decis ca în zilele în care au libere să meargă în grup la Parpaniţa pentru a contribui şi cu forţă de muncă. 

"Suntem pregătiţi să le ducem copiilor alimente, rechizite, materiale de construcţii şi împreună cu prietenii, colegii de serviciu să participăm la tencuitul casei, turnatul şapei sau orice altă muncă de care e nevoie pentru finalizarea construcţiei casei în timp cât mai scurt, ca până de sărbători cei mici să se bucure de noua locuinţă. Oricine doreşte să dea o mâna de ajutor este binevenit în echipa noastră! Copii, venim să vă ajutăm!, a anunţat subofiţerul Andrei Ghiorghieş, după ce a aflat de drama celor şase copii. 

Alături de pompieri, lucrează la tencuirea casei şi o echipă de muncitori, plătită din donaţiile adunate de Parohia Parpaniţa. Presaţi de anotimul rece, care bate la uşă, pompierii nu irosesc zilele libere, astfel că zilele trecute, o altă echipă au mers la Parpaniţa pentru a da o mână de ajutor.

”Fac o treabă extraordinară aceşti băieţi. Au cumpărat materiale de construcţii, au montat uşi, au turnat scările din faţa casei, şapa, nu stau o clipă. Şi lor, dar şi celorlalţi donatori, din toate colţurile ţării, nu avem cuvinte să le mulţumim. Eforturile lor vor fi răsplătite de bucuria pe care o vor trăi cei şase copii când se vor muta în casa nouă. Îmi doresc tare mult ca sărbătoarea Naşterii Domnului să-i găsească pe cei şase copilaşi în jurul bradului în noua casă. Mai sunt destule de făcut, mai avem nevoie de mobilier cu care să mobil camerele copiilor, dar nădăjduim că vom reuşi”, a transmis preotul Vasilică Mihai Paraschiv.

Părintele Paraschiv este considerat un adevărat înger al copiilor sărmani din Parpaniţa. De zece ani, de când slujeşte în sat, a iniţiat zeci de proiecte sociale, axate în special pe educaţia copiilor, a construit un centru de zi, vânzând cizme second hand, şi a salvat de la analfabetism sute de copii aflaţi în pragul abandonului şcolar. 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite