Ce declara acum şapte ani, pentru „Adevărul“, soţia poliţistului care şi-a omorât fiul şi apoi s-a sinucis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Alexandra Lăudatu, fosta soţie a lui Marius Franţescu
Alina Alexandra Lăudatu, fosta soţie a lui Marius Franţescu

Alina Lăudatu, fosta soţie a poliţistuli care sâmbătă şi-a împuşcat fiul şi s-a sinucis, este cea care a sunat la 112 pentru anunţa că Marius Franţescu, cel de care tocmai divorţase, în grija căruia îşi lăsase copilul, nu mai dă niciun semn.

Femeia a intuit că ceva s-a întâmplat după ce, venită să-l ia pe fiul ei de trei ani şi jumătate, a constatat că bărbatul nu răspunde nici la uşă şi nici la telefonul pe care îl auzea sunând în interior

Fosta soţie a ofiţerului este, la rândul ei, poliţistă în cadrul IPJ Argeş, la Serviciului Economic al IPJ Argeş. În 2011, când era încă necăsătorită, Alina Lăudatu (din Brăila) declara, într-un interviu acordat ziarului Adevărul, că este pregătită să lupte cu infractorii „de catifea”.

Optase deja pentru specializarea Economică pe care avea să o urmeze în cadrul Inspectoratului de Poliţie, unde a şi fost repartizată.

„Am ales Investigarea Fraudelor pentru că mi se pare că acolo vom avea mult de furcă în viitor. În situaţia în care cifrele de afaceri cresc, creşte şi volumul banilor negri, banilor nefiscalizaţi. Este un domeniu în care infractorii sunt oameni cu o capacitate intelectuală ridicată, cărora le poţi proba cu greu vinovăţia. Cred că pentru ofiţerul de la investigarea fraudelor fiecare caz este o provocare. Este asemenea unui meci de şah în care nu vezi mutarea adversarului“, spunea, atunci, tânăra, studentă în anul III la Academia de Poliţie.

Se pregătea, încrezătoare, pentru o meserie deloc uşoară: „Citesc tot ce e poate citi în domeniu, dar cel mai mult aştept să intru în pâine, cum se zice, să aflu de la ofiţerii care au ani şi ani de muncă în acest domeniu, cum au reuşit, cum au făcut ca să demonteze breşele, cum au reuşit să le demonstreze vinovăţia. De multe ori experienţa acestor oameni pe care într-o zi îi vom înlocui face mai mult decât un tratat de specialitate", le spunea Alina Alexandra Lăudatu reporterilor Adevărul. 

„Îi admir enorm pe cei care lucrează în acest compartiment (investigaţii criminale)“

Întrebată ce alt profil ai fi ales, în alte circumstanţe, în locul celui pentru care optase deja, investigarea fraudelor, Alina Lăudatu spunea: „Cu siguranţă, Investigaţii Criminale. Este şi acesta un domeniu extraordinar. Bineînţeles că m-am documentat în domeniu şi pot să afirm că este un domeniu în care câştigă întotdeauna cel mai rezistent şi mai bine pregătit. Iar munca este foarte anevoioasă, de durată. Îi admir enorm pe cei care lucrează în acest compartiment (n.r. - investigaţii criminale)”.

Cum privea atunci suferinţa

În 2011, mărturisea că nu-i place suferinţa indiferent de locul unde o vede, că detestă negativismul şi pesimismul şi se declara adversara lor, pe faţă. Avea, atunci, doar 22 de ani şi nu bănuia câtă suferinţă îi rezerva viaţa.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite