ONG-ul lui Alexandru Cumpănaşu a primit un milion de lei de la Ministerul Culturii pentru un proiect de Centenar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Cumpănaşu FOTO Agerpres
Alexandru Cumpănaşu FOTO Agerpres

Ministerul Culturii a alocat un milion de lei unui proiect de Centenar realizat de ONG-ul lui Alexandru Cumpănaşu, Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei. Proiectul a inclus şi o emisiune difuzată la România TV.

Pe 29 august, în urma evaluării ofertelor depuse de organizaţiile neguvernamentale, proiectul „Românism – trecut, prezent şi viitor“ propus de ONG-ul lui Cumpănaşu a primit o finanţare de 1 milion de lei din fondurile alocate special de Ministerul Culturii pentru ONG-uri cu ocazia Centenarului, scrie G4Media.ro.  

Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei este un ONG al cărui director executiv este Alexandru Cumpănaşu. El este în acelaşi timp preşedinte al Coaliţiei Naţionale Pentru Modernizarea României (CNMR). Alexandru Cumpănaşu a fost şi prezentatorul emisiunii „Ambasador România“ la Realitatea TV. 

În lista publicată de minister nu se precizează în ce constau activităţile pentru care au fost alocaţi banii, ci doar că acesta a primit „un buget redus“. Ministerul Culturii a mai alocat fonduri pentru alte 113 proiecte. 

Ministerul Culturii a răspuns, în schimb, pentru G4Media.ro în ce constau activităţile culturale în schimbul cărora au fost alocaţi banii, precizând însă că suma solicitată de către beneficiarul proiectului a fost mai mare decât cea aprobată, respectiv de 2.735.612 de lei.

Astfel, activităţile din proiect au constat într-o emisiune la România TV, „România unită“. Primul invitat a fost chiar ministrul Culturii de la acea vreme, George Ivaşcu, căruia i-au fost dedicate două ediţii. Potrivit sursei citate, pe site-ul televiziunii nu apar înregistrări ale emisiunii, iar ea nu figurează în programul TV al RTV din acea perioadă. Nouă înregistrări video apar pe YouTube, cea mai veche de acum patru luni, cea mai nouă de acum o lună, în care sunt invitaţi Dorel Vişan, Ioan Aurel Pop, ziaristul Florian Bichir, preotul Vasile Antonie Tănaş, fostul director SIE Costin Georgescu şi ambasadorul Ion M. Anghel. 

Potrivit sursei citate, alte activităţi ale proiectului finanţat de ministerul Culturii au constat într-o caravană prin ţară – Caravana Marii Uniri, care s-a desfăşurat în Târgu Neamţ, Craiova, Sfântu Gheorghe şi Miercurea Ciuc, publicarea de documente istorice pe Facebook, editarea de broşuri şi cărţi despre Marea Unire şi organizarea de ateliere pentru copii. În afară de emisiune şi caravană, G4Media.ro subliniază că nu există informaţii publice despre celelalte activităţi. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite