La Orhei, ca la nimeni. Ilan Şor susţine că a deschis primul colhoz din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO partidulsor.md
FOTO partidulsor.md

Partidul Şor, condus de primarul de Orhei, Ilan Şor, condamnat de prima instanţă la şapte ani de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani, anunţă că a creat primul colhoz din R.Moldova, iar restabilirea cooperativei agricole de producţie ar fi fost coordonată şi cu locuitorii satelor comunei unde se află colhozul, adică Jora de Mijloc, acolo unde primar este Marina Tauber, vicepreşedintele formaţiunii.

Denumirea colhozului este „Comuna de Vis”, iar deschiderea oficială a acestuia a avut loc pe 19 decembrie. La inaugurare a participat şi Ilan Şor. În discursul său, potrivit unui comunicat de presă, acesta a ţinut să menţioneze că decizia formaţiunii politice pe care o conduce a decis să restabilească colhozul, ca răspuns la degradarea satelor şi a sectorului agricol din localităţile rurale. Ilan Şor speră că doar aşa „satele moldoveneşti pot fi readuse la viaţă”. 

„Acest eveniment semnifică o mare realizare! Speranţă la o viaţă mai bună în satele moldoveneşti, la care speră fiecare dintre noi. Acest colhoz va permite readucerea la viaţă a localităţilor rurale. Ne dorim ca tinerii să rămână acasă, iar în fiecare familie să se audă voci fericite, familii împlinite şi un tinerii să aibă un loc de muncă”, a declarat Ilan Şor.  

Ilan Şor „s-a arătat ferm convins că în scurt timp, cooperativa agricolă de producţie îşi va demonstra eficacitatea şi va aduce primele rezultate financiare pozitive”.

Colhozul „Comuna de Vis” ar număra 100 de hectare de teren. Consolidarea cooperativei este bazată pe acordul comun al locuitorilor comunei Jora de Mijloc. Colhozul presupune zeci de unităţi de tehnică, combustibil, seminţe şi specialişti calificaţi în prelucrarea terenurilor. Deja în 2019, fermierii vor beneficia de primele beneficii. Iar producţia va fi cumpărată în mod centralizat şi va ajunge pe mai multe pieţi de desfacere.

Reprezentanţii Partidului Şor susţin că crearea de colhozuri „oferă locuri de muncă în mediul rural, dar şi atragerea mai multor investiţii, mărind în acest sens bugetul localităţii. La fel, relansarea cooperativei agricole va permite ca zeci de tineri şi fasmilii să se întoarcă în satele comunei Jora de Mijloc şi să producă produse alimentare de calitate”.

Membrii care vor face parte din cooperativa agricolă „vor fi remuneraţi în funcţie de munca depusă”.

„Reforma agrară, începută în anii 90, a dus la degradarea satelor şi la pierderea locurilor de muncă în masă. Totodată, în urma promovării a astfel d epolitici agrare dezastruoase, mii de cetăţenio au luat calea pribegiei şau plecat din ţară în căutarea unei vieţi mai bune”, se mai spune în comunicat.

Ilan Sor partidulsor.md
Ilan Sor partidulsor.md
Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite