INTERVIU Jose Luis Molina, cercetătorul spaniol care studiază migraţia românilor în Spania: „Problema cu România nu sunt românii, ci politicienii ei“
0
Anul Centenarului a fost marcat de un nou val de români care a părăsit ţara pentru a-şi asigura un viitor mai luminos. La începutul anilor ’90, principalele destinaţii de pe buzele tuturor erau Spania şi Italia. Jose Luis Molina, cercetător în antropologie din Barcelona, care studiază migraţia românilor în Spania, a vorbit într-un interviu acordat „Weekend Adevărul” despre cum au ajuns aceştia să fie al doilea grup ca mărime din ţara sa.
Peste un milion de români trăiesc astăzi în Spania, aşezându-se încă de la începutul anilor ’90 cu precădere în Castellon şi Roquetas del Mar. Cel dintâi oraş s-a înfrăţit recent cu Târgovişte, de unde provin mulţi dintre emigranţii români de acolo. Cum au ajuns românii să se aşeze cu precădere în aceste două oraşe, unde reprezintă 14% din populaţiile totale? Răspunsul îl are un cercetător spaniol în antropologie care ajungea prima dată în România cu ocazia unei şcoli de vară, la Cluj. A rămas impresionat de lumea latină aflată în mijlocul unei alte lumi.
Jose Luis Molina este profesor al Universităţii Autonome din Barcelona, în departamentul de Antropologie Socială şi Culturală. Cea mai recentă preocupare a sa ţine de migraţia românilor în Spania, iar de anul trecut face parte din echipa ORBITS, formată din cercetători români şi spanioli care analizează două enclave de români stabiliţi în Spania, precum şi legătura acestora cu oraşele româneşti din care provin. Pe România, coordonatorul ORBITS este Marian-Gabriel Hâncean, conferenţiar la Facultatea de Sociologie a Universităţii din Bucureşti.
Molina a explicat, într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, de ce, după căderea regimului comunist, românii au ales ţara sa pentru a-şi reface viaţa, Castellon şi Roquetas del Mar fiind oraşele care au adoptat cei mai mulţi români în Spania. Cercetarea realizată de antrolopologul spaniol şi de colegii săi este prima de acest fel din Europa, replicând metodologia pe care cercetători americani au aplicat-o într-un studiu care se ocupa de emigraţia mexicanilor în SUA.
Molina a vizitat România de mai multe ori şi i-au scăpat doar trei destinaţii: Alba Iulia, Sibiu şi Constanţa. Într-o notă mai personală, se declară fascinat de cultura românilor şi adoră micii cu muştar în combinaţie cu bere Ciuc. Ne-a vizitat recent, în septembrie, când a susţinut o conferinţă despre reţele personale, în cadrul unui workshop organizat de echipa proiectului iCoNiC.
„Weekend Adevărul“: Domnule Molina, de unde a răsărit interesul dumneavoastră de a studia migraţia românilor în Spania?
Jose Luis Molina: Am început să vizitez România în urmă cu mulţi ani. Prima dată, am petrecut o perioadă în Cluj. Venisem la o şcoală de vară şi am descoperit o lume incredibilă. Am realizat atunci că Europa era foarte diversă şi, îmi pare rău, dar interesul meu a fost dirijat de simplul fapt că româna este o limbă latină. Era posibil pentru mine să ajung s-o înţeleg. În loc să învăţ, nu ştiu, croată, pentru mine a fost pur şi simplu minunat să descopăr că limba catalană şi limba română au în comun o mulţime de cuvinte şi de expresii.
Practic, am fost interesat de România pentru că e o lume latină în mijlocul unei alte lumi.
De asemenea, pe lângă această dimensiune, cea a similarităţii cu Spania şi cultura ei, a contat şi că acum vreo patru ani, erau peste un milion de români în Spania. Este al doilea grup ca mărime din altă ţară, după marocani. Aşa că este o comunitate foarte importantă. Am avut multe istorii de-ale marocanilor, de exemplu, de-ale tuturor, exceptându-i pe români, unde aveam doar câteva articole. Iar eu am luat legătura cu câţiva cercetători care lucrau cu români.
Mi-am zis: „OK, este o realitate foarte importantă pentru Spania, iar noi nu ştim aproape nimic despre români“. Deci sunt interesat de români din două motive. Primul este că sunt o singularitate în Balcani, iar al doilea, că sunt foarte importanţi pentru Spania. Iar acum, cu atât mai mult sunt mai interesat, pentru că există multă mobilitate datorită Uniunii Europene. Ceva se schimbă la nivel cultural în Europa şi nu avem habar ce se întâmplă. Aşa că am considerat că merită atenţie.
Primii au fost adventiştii
Spuneaţi că oraşul Castellon este similar unei colonii pentru români. De ce s-au aşezat cu precădere aici?
După 1989, după căderea lui Ceauşescu şi a blocului estic, adventiştii, acei protestanţi din România care cunoşteau deja experienţa migraţiei, au condus migraţia din România către alte părţi ale Europei. Mulţi au venit atât în Madrid, cât şi în Castellon. De ce? Pentru că aproape de Castellon era o biserică adventistă, aşa că s-au simţit foarte confortabil acolo şi au avut parte de mult sprijin din partea spaniolilor. De asemenea, mulţi s-au aşezat în Madrid care e principalul punct de migraţie în Spania.
Care erau însă muncile? Muncile sunt în est. Vă amintiţi de căpşunari? Căpşunarii erau mai ales în Huelva, în sud, şi în Catalonia, în est. Aşa că această linie (n.r. – Catalonia-Huelva) este linia unde principala industrie, principalele oraşe sunt localizate. Din Madrid, tendinţa naturală pentru migranţi în general şi pentru români în particular este să meargă în est, în oraşele unde se găseşte de muncă. În Castellon, populaţia română era de aproximativ 14% din totalul populaţiei, în 2006, cred. În Roquetas del Mar, în Almeria, unde se regăsesc, de asemenea, comunităţi româneşti importante, românii reprezintă tot undeva la 14% din populaţia totală. Pe ei chiar i-am vizitat săptămâna trecută.
„Presa vorbeşte mereu rău despre români“
Şi cum a fost procesul de integrare pentru aceşti oameni?
Comparativ cu alte comunităţi sau cu cazurile altor ţări, precum Italia, nu sunt probleme cu românii în Spania. Ceea ce mi se pare remarcabil. Nu ştiu cum se face, poate pentru că limbile seamănă, poate pentru că românii învaţă foarte repede şi foarte bine catalana, valenciana sau spaniola, sau poate pentru că sunt determinaţi să lucreze, să îşi facă un trai decent. Probabil că procesul de inserţie a românilor în societatea spaniolă este mult mai abil decât al altor comunităţi. Pentru mine, asta este extrem de interesant. Sigur că sunt şi probleme, cum ar fi presa.
Care pune românii adesea într-o lumină nefavorabilă.
Da, presa spaniolă, toată presa din lume, de fapt, nu ştiu de ce, dar vorbeşte mereu rău despre români. Şi mă uimeşte foarte tare. Dar în viaţa de zi cu zi, relaţiile sunt bune, iar acest lucru se poate vedea în cazul Castellon-ului, de exemplu, în care primarul oraşului a vizitat Târgovişte acum două sau trei luni, pentru că au devenit oraşe înfrăţite (n.r. – protocol de colaborare în gestionarea proiectelor de dezvoltare locală). Există multe relaţii instituţionale.
De exemplu, cu ocazia Centenarului, reprezentanţi din Bistriţa-Năsăud au participat la celebrarea din Roquetas del Mar. Au fost patru sau cinci reprezentanţi ai primăriei din Bistriţa-Năsăud, primarul ei, primarul din Roquetas del Mar, reprezentanţi ai poliţiei şi ai universităţii de aici.
Avem o mulţime de relaţii instituţionale cu românii. În general, aş spune că inserţia lor în Spania, în ciuda grupului mare, e destul de bună. Normal că sunt şi probleme, dar când te gândeşti că vorbim de un milion de români în Spania...
Foto: apostolia.eu
Dar cum a ales primul val de emigranţi români ţara în care să se aşeze? Numai munca a contat?
Protestanţii, adventiştii în special, erau o minoritate în România pentru că, după cum ştim, peste 80% din populaţia voastră este ortodoxă. Dar în Castellon, adventiştii sunt suprareprezentaţi, pentru că ei au condus migraţia. În cazul oraşului Castellon, au fost capabili să ia legătura şi cu autorităţile spaniole care au mobilizat o instituţie de sprijin social instituţional, Caritas, care aparţine de biserica catolică. Caritas a putut să sprijine valul de migranţi din România, fie că erau adventişti, fie că erau ortodocşi.
Asta e foarte important. Biserica catolică este, de asemenea, creştină, aşa că există multă înţelegere între biserica ortodoxă şi cea catolică. De exemplu, în Castellon, actuala biserică ortodoxă (foto:dreapta) era înainte una catolică. Totul a pornit de la sprijinul instituţional oferit de Caritas. Acesta e un aspect important când vine vorba să înţelegem de ce românii au ales Spania, pentru că a existat o colaborare fluidă, uşoară între creştini. Nu se întâmplă, de exemplu, la fel în cazul musulmanilor, unde relaţiile sunt corecte, dar mai dificile. În cazul ortodocşilor şi catolicilor, la nivel instituţional, există multă colaborare. În cazul Roquetas del Mar, există o relaţie foarte bună între preotul catolic, cel ortodox şi cel greco-roman, pentru că sunt toţi creştini, au aceeaşi religie.
Există şi alţi factori, mai contraintuitivi?
Sigur, religia nu e singura cauză. Vorbim de mulţi factori, cum ar fi nevoia protestanţilor de a părăsi România, vorbim de acei protestanţi deschişi care au bătătorit calea românilor ortodocşi în căutarea de slujbe. Dar vorbim şi despre construcţia babelului din Spania, care a presupus o mulţime de slujbe pentru necalificaţi în anii ’90 şi în prima decadă a secolului.
De asemenea, importantă este şi înfăţişarea, pentru că românii şi spaniolii sunt indistincţi. Limba e importantă şi ea. Românii au fost capabili să înveţe şi să vorbească spaniola într-un timp foarte scurt. Deci sunt o mulţime de factori care explică de ce, în ciuda numărului mare, românii se integrează atât de bine în general. Desigur, sunt probleme, dar comparativ cu alte comunităţi, aş spune că românii se descurcă remarcabil.
„Oraşul Castellon e casa lor, dar se simt şi români în acelaşi timp“
Ce puteţi să îmi spuneţi despre a doua generaţie de români, despre copiii născuţi în Spania?
Am cunoscut şi a doua generaţie de români. Sunt aici, la Universitatea din Castellon. Se simt români, dar se simt, de asemenea, spanioli, sau europeni. Este o generaţie complet nouă, vorbim despre o nouă realitate în mişcare. Încă avem de studiat.
Aceşti români văd Spania ca pe noua lor casă. Pentru ei, Castellon este „acasă“, cum îi spuneţi voi, dar se simt români şi îşi păstrează relaţia cu ţara de origine. Îşi vizitează casele părinteşti, rudele, trimit bani şi se interesează dacă lucrurile în ţara lor merg bine. Se preocupă mult cu privire la ţara lor de origine.
Am un prieten român în Castellon şi am petrecut o perioadă în casa lui ca să înţeleg comunitatea românilor de acolo. Este mereu pe Facebook, pentru că vrea să fie tot timpul la curent cu ceea ce se întâmplă în România.
Cum s-a schimbat conceptul de naţionalitate pentru românii născuţi în Spania?
Deci, problema principală nu ţine de identificare. Vorbeam cu o româncă tânără care este şi fondatoarea uneia dintre cele mai vechi asociaţii de români în Spania. Am întrebat-o: „Simţi vreo contradicţie între a fi româncă şi a fi spaniolă?“. Iar ea mi-a răspuns: „Nu simt nicio contradicţie. Nu am contradicţii. Mă simt româncă, mă simt şi spaniolă şi mă simt bine (râde)!“.
Dar atunci, de ce anume ţine problema, de fapt?
Problema e că, deşi înţelege foarte bine limba, româna ei e una domestică, nu academică, pentru că n-a avut niciodată oportunitatea s-o înveţe la şcoală. E păcat. Cred că ar trebui să facem ceva în privinţa asta. Cred că poţi să fii european, să fii spaniol sau român, dar ar trebui să ai şansa să înveţi româna la şcoală. Şi cred că în Castellon se vorbeşte deja despre asta, despre cum să fie introduse cursuri de limba română în şcoli, cel puţin în cele în care există o populaţie majoritară de români.
După mine, este important, pentru că dacă înveţi bine limba română, nu doar că ai deschis uşile de la propria ta ţară, dar şi pe cele ale unei întregi culturi.
Ar trebui ca autorităţile din ambele ţări să coopereze şi să investească resurse în oferirea acestei oportunităţi. Dacă sunt spaniol în Bucureşti, pot să merg la Institutul Cervantes şi să învăţ acolo catalană sau spaniolă, la standarde foarte bune. Iar apoi o să am, cel mai probabil, şi oportunitatea să asist la o conferinţă de-ale unui scriitor spaniol sau de-ale unui pictor catalan.
Aş spune că şi România ar trebui să încerce să facă la fel aici. Cred că îşi dau silinţa, dar e foarte important să acceptăm că oamenii simt, de exemplu, că oraşul Castellon e casa lor, dar se simt şi români în acelaşi timp. Trebuie să aibă posibilitatea de a alege să înveţe româna, pentru că altfel pierdem ceva foarte important, adică limba şi cultura.
Vorbesc româna domestică
Deci, în mare, românii născuţi în Spania îşi ştiu limba.
Da, mulţi dintre ei vorbesc româna, dar pe cea domestică, nu pe cea academică. Sunt două registre diferite totuşi. Româna este o limbă foarte formală, trebuie să o înveţi, adică trebuie să scrii, trebuie să citeşti cărţi în română, chiar trebuie studiată. Nu este doar despre a vorbi limba, e despre studiul ei.
Da, cred că e ceva de care trebuie să fim conştienţi, de faptul că a doua generaţie de români nu vorbeşte o română bună, că nu ştie să scrie în română, pentru că n-au avut niciodată şansa de a o studia. Tinerii români îl ştiu pe Eminescu, dar, în afară de el, n-aş spune că ştiu alte personalităţi culturale ale României, şi sunt o mulţime de scriitori buni. E păcat.
Români, spanioli şi americani implicaţi în cercetarea despre migraţia românilor
80.000 de euro pentru cercetare – pentru mulţi cercetători pare aproape un vis. Care a fost principalul argument pe care l-aţi prezentat atunci când aţi înaintat propunerea pentru această cercetare?
Da, pentru că pentru autorităţile spaniole contează că românii sunt a doua populaţie, ca mărime, de imigranţi în Spania. În al doilea rând, vorbim despre două oraşe în care aproximativ 14% din populaţie este română, aşa că vorbim despre ceva mare, nu?! Bineînţeles, au apreciat şi că aveam deja sprijinul consiliului oraşului, al consulatului român. Am avut parte de mult sprijin instituţional, din partea asociaţiilor şi a universităţilor române, dar şi din partea academicienilor. Bineînţeles, au apreciat şi că suntem o echipă mixtă, suntem şi români, şi spanioli. Altfel, am fi părtinitori. Avem şi câţiva oameni din SUA, pentru că, aşa cum am spus, ei au făcut prima dată un astfel de studiu despre americani şi mexicani. Aşa că noi replicăm metodologia. De asemenea, sunt interesaţi şi cercetători din Europa, care vor să afle mai multe despre mobilitatea din Europa.
„Între Târgovişte şi Castellon am descoperit o reţea complexă şi incredibilă de relaţii“
„Weekend Adevărul“: Vorbiţi în cercetare şi despre noduri (n.r. – oameni în jurul cărora se construiesc legături care îi sprijină pe noii imigranţi).
Jose Luis Molina: Da, nodurile reprezintă oameni specifici. Între Spania şi România am descoperit o reţea complexă şi incredibilă de relaţii, între Târgovişte şi Castellon. Şi acum urmează să completăm studiul cu cercetarea canalului Bistriţa-Năsăud şi Roquetas del Mar. Probabil că vom găsi o reţea similară. Deciziile care îi privesc pe copii, de exemplu, se iau în două ţări diferite, poate chiar în trei, în unele cazuri, pentru că oamenii sunt în legătură cu rude din alte ţări.
Deci, deciziile despre copii, despre educaţie, despre mobilitate, despre investiţiile în casă, dacă să se meargă sau nu la o nuntă, toate deciziile de zi cu zi sunt luate în reţea transnaţională. Cred că este prima dată când avem genul ăsta de informaţii. A mai fost un demers similar în SUA, cu un studiu despre americani şi mexicani, dar este prima dată când avem astfel de informaţii în Europa.
Există vreo şansă să fim martori ai unei aşa-numite migraţii inverse? Ce condiţii ar fi necesare ca românii din Spania să se întoarcă în ţara de origine?
Am vorbit cu foarte mulţi români stabiliţi în Spania şi mulţi mi-au spus că şi-ar dori să se întoarcă în România măcar când se vor pensiona. Unii şi-ar dori în general să revină, pentru că au rude, copii, iar alţii, pur şi simplu, pentru că vor să petreacă o perioadă de timp acolo. Dar e foarte dificil să începi o afacere sau să îţi găseşti o slujbă în România. În unele cazuri, mi s-a spus că ceea ce afectează foarte mult începerea unei afaceri, de exemplu, este corupţia. Cât despre pensionari, probabil că în viitor vor avea o rezidenţă bilocală. Iarna vor sta în Castellon, iar în restul anului, vor sta în oraşul de origine.
Plus că mai e o problemă, România e foarte scumpă. E la fel de scumpă cum e Barcelona, cum e Castellon, iar salariile sunt mult mai mici, aşa că ceva trebuie să se schimbe într-adevăr în România, pentru ca oamenii să se întoarcă. Aş spune că oamenii vor rămâne în Spania sau în alte ţări din Europa dacă au o slujbă, pentru că şi serviciile de asigurări sociale sunt mai bune.
Mass-media şi românii din Spania
Aş vrea să ne întoarcem puţin la discuţia despre presă. Spaniolii de rând cum îi percep pe români, aşa cum îi prezintă presa? Sunt ei conştienţi de prezenţa românilor?
Problema e în felul următor: dacă lucrezi sau ai vreo relaţie cu românii, vei vorbi bine despre ei. Dar dacă singurul tău contact cu ei este prin intermediul media, atunci crezi că toţi sunt... nici nu ştiu cum să mă exprim.
Ştirile sunt despre corupţie, despre sărăcie, despre romi, droguri şi prostituţie. Bineînţeles că este o parte a realităţii, dar este, de asemenea, şi parte a realităţii spaniole. Nu pot înţelege de ce media e mereu predispusă să vândă astfel de ştiri.
Am văzut, de exemplu, un reportaj făcut de BBC. Cred că era despre Piatra Neamţ, dar nu sunt sigur cu privire la oraş. Făceau un soi de documentar despre sărăcie, iar eu ştiam locul, îl vizitasem. Nu văzusem niciodată, pe viu, imaginile prezentate de ei. Nu e adevărat, e complet părtinitor. Căutau lucruri specifice, oameni specifici şi nu e cinstit, pentru că nu îţi arată locul, se concentrează pe anumite probleme doar.
Îmi dau seama că există o bipolaritate între relaţiile personale şi mass-media. E adevărat că, în urmă cu cinci sau şase ani, guvernul român a demarat o campanie numită „Bună, sunt român!“. Cei care apăreau în filmuleţe erau profesionişti care punctau, bineînţeles, că sunt români. Da, era o campanie pozitivă, dar bănuiesc că bugetul a fost foarte mic (râde). Aş spune că este o contradicţie între realitate şi portretizarea românilor de către mass-media, nu doar în Spania, pentru că am văzut că la fel se întâmplă şi în alte ţări.
„Am găsit numai oameni buni, numai oameni buni!“
În primele dumneavoastră vizite în România, cum aţi perceput-o?
Prima dată, când am stat în Cluj, am fost impresionat de oraş pentru că era vibrant, era modern. De asemenea, m-a impresionat contrastul care există între oraşe şi sate şi am găsit numai oameni buni, numai oameni buni! Am trăit o perioadă cu un român din Piatra Neamţ. Trei luni am stat în casă cu el şi mi-a explicat cum să gătesc mâncare românească. Am, desigur, prieteni în universităţi, pentru că aparţin de mediul academic, aşa că am conexiuni cu diferiţi cercetători.
Pot să zic multe lucruri bune despre România. Mâncarea e incredibilă, satele sunt minunate. Am trei locuri în care nu am fost: Alba Iulia, Sibiu şi Constanţa. Dar am fost în Bucovina, în Transilvania, în Oltenia, în Bucureşti, în Iaşi. Am vizitat şi Timişoara, un coleg de-ai mei, din echipa de cercetare, fiind de acolo. Am fost în multe locuri diferite, în ani diferiţi. Am petrecut timp şi în Târgovişte şi în Bistriţa, pentru că fac parte din cercetarea mea. Ştiu multe locuri din România, o ţară minunat de diversă. Da, aş spune că România e o ţară minunată, cu oameni muncitori şi cu un trecut istoric teribil cauzat de dictatură (n.r. – comunistă).
Ah, şi încă un lucru care este adevărat! Toată lumea îi vorbeşte rău pe politicienii din România. Problema cu România nu sunt românii, ci politicienii ei. Bine, e ca în orice ţară, e ceva cu politicienii (râde).
Dar la un nivel mai personal, ce părere v-a făcut România?
Când am ajuns prima dată aici, am descoperit o bere incredibilă: Ciuc! Aveţi multă bere Ciuc! Am descoperit sarmalele, era prima dată când le gustam şi nu mi-a venit să cred! Iar combinaţia de mici cu muştar şi Ciuc a fost cea mai bună combinaţie din lume! Am petrecut câteva zile la Universitatea „Babeş-Bolyai“, iar apoi am mers la ţară.
Am stat o vreme în Transilvania, dar nu-mi amintesc exact cum se numea locul. Ideea e că mi-a plăcut atât de mult în Transilvania, încât am revenit în acelaşi an cu soţia, ca să ne petrecem sărbătorile acolo. Am petrecut ceva timp şi în Bucovina cu pictori de mănăstiri. Soţiei mele nu îi venea să creadă! E un peisaj minunat şi o moştenire culturală incredibilă.
Îmi place foarte mult că, în funcţie de zonă, obiceiurile voastre diferă, iar oamenii sunt foarte mândri de ele, iar acest lucru se vede mai ales în timpul sărbătorilor. Mai mult, am acasă multe obiecte artizanale din România. De fapt, toată familia mea are (râde).
Am fost impresionat şi de Paştele ortodox. În fiecare dimineaţă eram întâmpinat cu „Bună dimineaţa! Hristos a înviat!“ (râde), în fiecare dimineaţă, vreme de 40 de zile, puteai să spui „Hristos a înviat!“. Am fost impresionat de ritualuri, pentru că sunt atât de sofisticate, atât de elaborate, a fost incredibil! De asemenea, îmi amintesc când am vorbit prima dată cu un preot de-ai voştri. Pentru mine, a fost incredibil, pentru că sunt atât de educaţi, a fost o lume complet diferită! Cultura română e atât de bogată şi de diversă, încât chiar cred că merită atenţie. Nu înţeleg de ce presa nu încearcă să exprime o viziune de ansamblu mai realistă a acestei lumi.
Se încarcă comentariile...
