Ce locuri scot la concurs şcolile militare pentru cei care vor să devină subofiţeri, maiştri militari sau chiar ofiţeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colegiile militare scot la concurs 600 de locuri ]n acest an
Colegiile militare scot la concurs 600 de locuri ]n acest an

Cei care vor să urmeze o carieră militară şi vor să ajungă subofiţeri, maiştri militari sau chiar ofiţeri se mai pot înscrie până la 1 martie pentru a se bate pentru unul din cele 2.570 de locuri scoase la concurs de unităţile militare de învăţământ   universitar, postliceal sau liceal.

Concret, cei care optează ca în viitor să aibă pe umeri trese de ofiţer, au la dispoziţie 893 de locuri. În primul rând, tinerii se pot înscrie la una din academiile categoriilor de forţe. Este vorba de Academia Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu”, Sibiu (264 locuri), Academia Forţelor Aeriene “Henri Coandă”, Braşov (184 locuri) şi Academia Navală “Mircea cel Bătrân” (Secţia Militară), Constanţa (108 locuri). 

Apoi, concursuri de admitere mai organizează şi Academia Tehnică Militară, Bucureşti (219 locuri), Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti (8 locuri) sau Institutul Medico-Militar, Bucureşti (110 locuri). 

Cei care optează să devină maiştri militari vor avea la dispoziţie  678 locuri în şcolile militare din Piteşti, Boboc sau Constanţa. 

Trebuie subliniat că, la admiterea în şcolile militare de maiştri militari, un procentaj de cel mult 25% din numărul de locuri este rezervat absolvenţilor din acest an ai colegiilor naţionale militare. Tinerii care vor să fie subofiţeri ai Armatei Române au la dispozitie 399 de locuri în şcolile din Piteşti şi Boboc.

În fine, adolescenţii care vor să urmeze cursurile unul colegiu militar au la dispoziţie 600 locuri în liceele din Alba Iulia, Breaza, Câmpulung Moldovenesc, Craiova sau Constanţa -120 

Criterii de recrutare

Pentru admiterea în învăţământul universitar militar de formare a ofiţerilor (cu durata între 3 şi 6 ani) se pot înscrie elevii din clasele a XII-a, precum şi tinerii care sunt absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat şi care vor împlini cel mult 30 de ani (24 pentru piloţi) în anul 2019.

La admiterea în învăţământul postliceal militar de formare a maiştrilor militari (cu durata de 2 ani) se pot înscrie elevii din clasele a XII-a, precum şi tinerii care sunt absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat şi care vor împlini cel mult 30 de ani în anul 2019.

În fine, pentru admiterea în învăţământul postliceal militar de formare a subofiţerilor (cu durata de 1 an) se pot înscrie soldaţii/gradaţii profesionişti care sunt absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat şi care vor împlini cel mult 35 de ani în anul 2019. În plus, aceste cursuri mai pot fi accesate şi de elevii din clasele a XII-a şi tinerii care sunt absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat şi care vor împlini cel mult 35 de ani în anul 2019.

Pentru colegiile naţionale militare (licee militare cu specializare matematică-informatică şi durata de 4 ani) se pot înscrie elevii din clasele a VIII-a cu vârsta de cel mult 16 ani împliniţi în anul 2019.

Selecţia 

Toţi candidaţii vor începe cu vizita medicală. Dacă aceasta a fost trecută urmează depunerea documentelor necesare în dosarul de candidat (obligatoriu acte de identitate si de studii, cazier). Selecţionarea candidaţilor recrutaţi constă în susţinerea unor probe psihologice şi fizice. Candidaţii admişi vor participa, apoi,  la concursul de admitere care constă într-un examen scris.

Mai multe informaţii se pot găsi la birourile informare-recrutare din cadrul centrelor militare judeţene şi de sector, unde candidaţii trebuie să se prezente cu documentul de identitate. Pentru liceul militar, trebuie să fie prezent unul dintre părinţi sau tutorele legal.

Salarii

La nivelul ministerului Apărării solda lunară se compune dintr-o parte fixă alcătuită din solda de funcţie, solda de grad, gradaţii şi, după caz, solda de comandă şi o parte variabilă compusă din indemnizaţii, compensaţii, sporuri, prime, premii şi din alte drepturi salariale. În ultimii doi an, salariile  în Armata Română au crescut substanţial. Astfel, în cazul unui subofiţer, acesta a câştigat în decembrie 2018 suma de 2.440 lei. Plutonierii adjutanţi principali sunt subofiţerii care au  solda cea mai mare încasând 2.576 de lei.

Trecând la corpul ofiţerilor, un tânăr locotenent a încasat în luna decebrie a anului trecut suma de 2.971 de lei. 

Alte sporuri şi beneficii

Indiferent de grad sau funcţie, la capitolul beneficii materiale ale militarilor profesionişti pot fi încadrate din acest an şi diurnele duble pe care militarii le încasează în comparaţie cu alţi bugetari. Astfel dacă pleacă la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă angajatul beneficiază, pe perioada executării acestor tipuri de misiuni, de suma zilnică de 85 de lei.

Apoi, tot din acest an, militarii pleacă în concedii pe banii lor, urmând ca la întoarcere să deconteze cheltuielile în limita sume de 1.450 de lei. În plus, chiria sau rata locuinţei este compensată de MApN.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite