Beat şi fără permis, un tânăr a sustras o maşină de la firma la care lucra pentru a ajunge acasă. La jumătatea drumului, a adormit la volan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 20 de ani a provocat un accident rutier pe Drumul European 581, pe raza localităţii Crasna, după ce a adormit la volan. Tânărul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, sustrăsese maşina de la o firmă de distribuţie.

Accidentul a avut loc joi noapte, la orele 03:00, pe direcţia Vaslui-Crasna. În urma cercetărilor, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Vaslui au stabilit că accidentul a fost provocat de un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Vutcani, judeţul Vaslui. 

Tânărul nu poseda permis de conducere şi pe fondul lipsei de experinţă, a pierdut, într-o curbă la stânga, controlul asupra direcţiei de mers, răsturnându-se în afara părţii carosabile. El a declarat poliţiştilor că ar fi adormit la volan. Din testarea acestuia cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.

”Bărbatul este bănuit şi de comiterea infracţiunii de furt în scop de folosinţă, întrucât nu avea încuviinţarea administratorului societăţii care deţinea autovehiculul. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi furt în scop de folosinţă”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Tânărul implicat în accident este angajat al societăţii de distribuţie Cleopatra, de unde a şi sustras maşina. El a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat astăzi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite