VIDEO Românca de geniu ajunsă cea mai tânără studentă de la Conservatorul din Viena: „N-au vrut să creadă că am 13 ani“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Julia Moldovan FOTO arhivă personală
Julia Moldovan FOTO arhivă personală

Timişoreanca Julia Moldovan are doar 15 ani şi e deja o adevărată stea la harpă. Studiază acest instrument la Viena de când a intrat la Conservator, în 2017, când avea vârsta de doar 13 ani. La doi ani de atunci, Julia continuă să fie cea mai tânără studentă a instituţiei austriece de învăţământ superior.

Spre deosebire de cei mai mulţi tineri muzicieni, care se orientează spre pian, vioară, chitară sau alte instrumente mai populare, Julia Moldovan a ales harpa, un instrument greu, şi la propriu şi la figurat.
 

„Am început şi eu cu pianul, pe când aveam vârsta de 5-6 ani. Nu a fost însă instrumentul meu, nu mi s-a potrivit. În schimb, fratele meu a început cu harpa. Dar cum lui nu i-a plăcut, a trecut la pian. Am schimbat oarecum instrumentele. Fiind în casă, am început să mă joc pe harpă. Mai apoi, am început să iau lecţii cu profesor, iar la 11 ani, am început să studiez acest instrument la Liceul de Muzică din Timişoara“, povesteşte Julia Moldovan. 
 

Până la urmă, între harpă şi Julia Moldovan a fost dragoste la primele acorduri. „Mi-a plăcut sunetul harpei din start, mi-a plăcut instrumentul în sine, cum îmi cădea în poală, mi-a plăcut şi repertoriul de harpă, cum sună în orchestră. Pot să spun că mi-a plăcut totul la harpă. Harpa permite multe, e un instrument flexibil“, subliniază tânăra.

A LUAT ADMITEREA LA FACULTATE LA 13 ANI
 

Nu a fost greu să aleagă Viena pentru studiile muzicale. A contat şi distanţa nu foarte mare de casă – cam cinci ore cu maşina, pe autostradă –, dar şi faptul că fratele său, acum în vârstă de 24 de ani, a făcut facultatea tot în Austria. 

„Am zis că trebuie să văd dacă sunt destul de bună încât să intru la facultate la Viena. M-am pregătit şi am mers să dau examen. La vârsta de 13 ani, pe 5 octombrie, îmi aduc aminte data, am dat examenul. Mi-au spus că le place foarte mult de mine şi că am intrat. Iniţial, nu au vrut să creadă că am doar 13 ani. Mi-au cerut de cinci ori paşaportul. Pentru anul pregătitor e o limită maximă de 18 ani, dar nu şi una minimă. Am fost printre puţinele cazuri în care s-a dat rezultatul pe loc“, se mândreşte Julia Moldovan. 

Iulia Moldovan FOTO arhivă personală

„AM AMBIŢIA SĂ TERMIN TOT LICEUL“

În paralel cu Facultatea de Muzică din capitala Austriei, Iulia Moldovan este şi elevă în clasa a X-a la Liceul de Muzică din Timişoara. Are ambiţia să urmeze ambele direcţii. „E mai complicat să merg şi la Liceu, şi la Facultate, dar am profesori înţelegători, care mă sprijină. Mulţi îmi dau proiecte, să fac referate, mă ascultă pe Skype... Îmi fac timp să mă duc să dau un test, vin două-trei zile la Timişoara. În domeniul muzical, nivelul meu este mult mai înalt decât îmi poate oferi liceul. Am posibilitatea să fac mai mult la Viena, nu vreau să bat pasul pe loc. În anii de tinereţe altfel asimilezi. Am spus întotdeauna că eu fac cât pot: cât mă pot menţine la liceu, îl continui. Iniţial am zis că măcar zece clase să termin, dar acum am ambiţia să termin tot liceul“, a explicat artista.

Timişoreanca e încântată de facultatea de la Viena. „Este o facultate extraordinară. Am profesori geniali. Sunt pur şi simplu extraordinari. Ştiu să explice, facultatea este foarte modernă, există posibilităţi, sunt proiecte pe plan internaţional, orele mi se par fantastice. Toate lucrurile pe care le învăţ la un seminar de la istoria muzicii, de exemplu, îmi este de mare ajutor. E tot ce mi-am putut dori în domeniul academic“, se entuziasmează Julia Moldovan.

Iulia Moldovan FOTO arhivă personală

Timpul liber şi-l petrecere vizitând muzeele din Austria. Îi place în mod deosebit Muzeul Albertina. De asemenea, adoră să citească şi îi place să călătorească. 

VORBEŞTE ŞASE LIMBI STRĂINE

Cucerită de mică de sunetul cald al harpei, Julia Moldovan nu s-a dezvoltat doar pe plan muzical. Tânăra vorbeşte şase limbi străine, inclusiv ebraica la nivel de limbă maternă, având în vedere că este mândria micuţei comunităţi evreieşti din Timişoara. Şi nu vrea sa se oprească aici. „Vorbesc engleză de la vârsta de 6 ani. Pe lângă română, mai vorbesc fluent germană, franceză, italiană şi ebraică. Am ureche muzicală foarte bună şi de aceea prind foarte uşor cuvintele. Mi se leagă totul în creier când e vorba de o limbă. Îmi şi imaginez cum ar fi să fiu de naţionalitatea respectivă atunci când învăţ o limbă... Până la 18 ani vreau neapărat să învăţ zece limbi. Mai vreau să învăţ rusă, greacă, latină şi o limbă asiatică. Am posibilităţi aici, la Viena“, a declarat Julia Moldovan, care va absolvi facultatea la vârsta de 18 ani, atunci când alţii de-abia încep studiile superioare. 

HARPĂ UNICĂ ÎN LUME: VERDE TURCOAZ, CU FOIŢE DE AUR

Julia Moldovan are o harpă unică în lume, comandată pentru ea de la o fabrică din Italia. A şi costat 60.000 de euro. „Sunt mândră de harpa mea. Este verde turcoaz, învelită în foiţe de aur de 24 de carate. Este o harpă hibrid. Au vrut să vadă dacă culoarea prinde la publicul harpist, dacă e plăcută de lume. O am de la fabrica din Italia, unde am încercat diferite modele şi mărimi“, a completat Iulia Moldovan. 

Preţul unei harpe pleacă de 2.000 de euro şi poate să ajungă până la 200.000 de euro. Instrumentul de concert are în jur de 40 de kilograme. Există şi harpe mai micuţe, harpele celtice, care cântăresc între 10 şi 12 kilograme. 

Iulia Moldovan FOTO arhivă personală

VISEAZĂ SĂ AJUNGĂ ÎNTR-O ORCHESTRĂ MARE

Pe lângă numeroase concerte susţinute în ţară, Julia Moldovan a cântat la harpă în Parlamentul Bavarez din München, la Consulatul României din München, precum şi la Consulatul României de la Viena. Se visează într-o mare orchestră. „Mă axez mai mult pe partea de orchestră. Nu aş vrea să fiu solistă, îmi place să fiu în orchestră. Ăsta e visul meu: să ajung într-o orchestră mare, la operă, nu la filarmonică. Îmi place mai mult repertoriul de acolo“, a concluzionat Julia Moldovan. 

UN TATĂ CU GREUTATE

Julia Moldovan face parte dintr-o familie cunoscută din Timişoara. Tatăl ei este nimeni altul decât fostul comisar-şef Gheorghe Moldovan, recunoscut în ţară ca ofiţerul care a importat „mascaţii“ în România, în anul 1997, în urma unui schimb de experienţă în Franţa. Gheorghe Moldovan a fost adjunct al şefului Poliţiei Timiş, şef al Poliţiei Rutiere din Timiş. Ofiţerul a fost printre primii din Poliţia Română care au devenit membri ai Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor, fiind acum şi şeful structurii IPA Timiş. 

Iulia Moldovan FOTO arhivă personală
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite