VIDEO Inundaţiile fac ravagii în Insula Creta, unde mai multe localităţi sunt sub ape

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inundaţiile fac prăpăd în Insula Creta, unde mai multe localităţi sunt sub ape, iar familii întregi au urcat pe case pentru a se salva în faţa urgiei.

Insula Creta, o celebră destinaţie turistică din Marea Mediterană, este afectată de inundaţii puternice şi alunecări de teren.

Din cauza ploilor torenţiale care cad de vineri încoace, tone de apă amestecată cu roci şi pământ au coborât de pe munţi şi au luat totul în calea lor, transmite digi24.ro.

Ameninţate de ape, care pe alocuri au ajuns la trei metri înălţime, familii întregi s-au refugiat pe acoperişuri şi au avut nevoie de intervenţia echipelor de salvare.

Cele mai afectate localităţi sunt Pyrgos, Harakas şi Sampania, scrie Ekathimerini.

Potrivit meteorologilor, ploile torenţiale vor înceta duminică seara.

Nu există informaţii despre victime, dar autorităţile vor avea informaţii mai clare abia de luni.

Pe lângă Creta, ploile fac prăpăd şi în alte două regiuni ale Greciei: Peloponez şi Attica.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite