Cum se prepară „babele bucovinene“, cozonacul tradiţional nelipsit pe mesele de Paşte în partea de nord a României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: prajituricisialtele.ro
FOTO: prajituricisialtele.ro

"Babele bucovinene" se prepară în tăvi speciale din ceramică mai ales în perioada sărbătorilor pascale şi nu lipsesc din coşul cu bunătăţi care se sfinţeşte în noapte de Înviere. Reţeta este specifică zonelor Câmpulung Moldovenesc şi Breaza.

Gastronomia este una dintre atracţiile Bucovinei. Printre bunătăţile pe care le gătesc gospodinele din zona Câmpulung Moldovenesc în preajma sărbătorilor pascale se numără şi „babele bucovinene”, care sunt nişte cozonaci copţi în tăvi din ceramică. Tăvile sunt mai înguste la bază şi mai largi în partea superioară.

Reţeta este foarte gustoasă, însă este nevoie de timp pentru preparare. Făina pentru babele bucovinene trebuie cernută de trei ori înainte de a fi folosită, pentru a deveni cât mai fină şi a se înlătura eventualele impurităţi.

Aceşti cozonaci se gătesc într-o încăpere liniştită, în care nu se face curent, aşa cum se arată pe site-ul prajituricisialtele.ro.

Aşadar, pentru aluat aveţi nevoie de:

–500 g făină albă de calitate

– 4 gălbenuşuri

–100 g zahăr

–100 ml lapte

–50 ml lapte bătut

–60 ml ulei + 1 lingură untură de porc

– drojdie 40 g + 1/2 linguriţă sare

– coajă rasă de lămâie sau portocală

Pentru umplutură aveţi nevoie de:

–250-300 g nucă măcinată

–150 g zahar

–2 linguri cacao

–2 albuşuri bătute spumă

–1 gălbenuş pentru uns

Mod de preparare:

Se opăreşte o lingură de făină cu puţin lapte, peste care se pune drojdia dizolvată cu o lingură de zahăr şi una de lapte. Se lasă la dospit aproximativ 15 minute. Se separă gălbenuşurile şi se presară puţină sare pentru intensificarea culorii.

Apoi, se răstoarnă maiaua peste făină, se adaugă gălbenuşurile, coaja de portocale şi laptele încălzit puţin, după care se frământă până se omogenizează toată compoziţia. Se continuă procesul de frământare timp de 30 sau 45 de minute, turnând un pic de ulei sau untură topită. Aluatul trebuie să se odihnească aproximativ o oră, după care se mai frământă încă 15 minute, apoi se lasă la crescut încă 30 de minute.

Umplutura se prepară din nucă amestecată cu albuşuri bătute spumă, zahăr şi cacao. După ce creşte, aluatul se porţionează şi se întinde, în foi grosuţe, cu ajutorul unui sucitor. Pe fiecare foaie se întinde umplutura, după care se răsuceşte şi se pune în tava. Tăvile se ung în prealabil cu puţin ulei şi se presară  puţină făină.

Babele se ung cu ou înainte să fie băgate la cuptorul deja încălzit. Cozonacii se lasă la cuptor timp de 15 minute la o temperatură de 170 de grade, după care temperatura se ridică la 190 de grade. Timpul de coacere variază, deci cozonacii trebuie ţinuţi sub observaţie.


 


 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite