Povestea tristă a pacientei tratate de „medicul fals“ din Cluj: „M-am operat ca să scap de ochelari. După intervenţie, mi s-a spus că trebuie să port două perechi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul Marius Nistor, un reputat chirurg oftalmolog clujean, a susţinut că soţia lui a fost rezidentă din 2010 până în 2018. FOTO: Arhivă personală
Medicul Marius Nistor, un reputat chirurg oftalmolog clujean, a susţinut că soţia lui a fost rezidentă din 2010 până în 2018. FOTO: Arhivă personală

„Crina Nistor, medic specialist” - astfel este ştampilat un bilet de trimitere din 2012 în care se pune diagnostic unei paciente şi i se recomandă să se opereze la ochi. Acest lucru în condiţiile în care la data respectivă Crina Nistor era doar medic rezident. „Adevărul” vă spune povestea tristă a pacientei care s-a operat de două ori fără succes la recomandarea medicului acuzat că a practicat oftalmologia fără drept.

O ştampilă pe care scrie „Crina Nistor, medic specialist” (foto), aplicată pe un bilet de trimitere din 2012 în care pacientei i se pune diagnostic şi i se recomandă să se opereze la ochi, este o nouă dovadă în cazul medicului acuzat că ar fi practicat fără drept, timp de 10 ani, oftalmologia la Cluj.

Conform pacientei G.P., care a dorit să-şi păstreze anonimatul, biletul  de trimitere i-a fost scris de către Crina Nistor la cabinetul privat Optinis al soţilor Nistor. Femeia dorit să scape de ochelari, iar pe baza biletului de trimitere semnat Crina Nistor a fost operată. Rezultatul? „După cea de-a doua intervenţie chirurgicală, doamna doctor mi-a spus că va trebui să port două perechi de ochelari, nu una”, povesteşte pacienta. 

În 2012, Crina Nistor era, conform declaraţiilor soţului ei pentru „Adevărul”, medic rezident la spitalul CFR din Cluj-Napoca. Abia din 2018, Crina Nistor şi-a luat

cluj stampila nistor

examenul de specialitate şi a devenit medic oftalmolog, astfel că se pune întrebarea cum a fost posibil ca în 2012 să fi pus un diagnostic şi să fi trimis un pacient la operaţie pe un bilet de trimitere cu ştampila „Crina Nistor, medic specialist”.

Nici Crina Nistor, şi nici soţul ei, Marius Nistor, un reputat chirurg oftalmolog clujean, nu au dorit să îşi exprime un punct de vedere despre situaţia respectivă.

„Nu vă spun absolut nimic până când nu veţi scrie un articol în care să dezminţiţi minciunile despre mine şi soţia mea şi interpretarea tendenţioasă pe care aţi avut-o în articolul scris. Nu discut până nu văd corectitudine din partea dumneavoastră”, a declarat Marius Nistor pentru "Adevărul".

Medicul s-a referit la articolul publicat de „Adevărul” în 8 aprilie, în care prezenta o înregistrare audio din care reieşea că medicul se consultă cu asistentele şi le dă indicaţii cu privire la declaraţiile necesare în ancheta care o vizează pe soţia sa. 
 

Crina Nistor ar fi practicat fără drept oftalmologia, timp de 10 ani, la Spitalul CFR din Cluj-Napoca, alături de soţul său, un cunoscut şi apreciat chirurg oftalmolog. Aceste acuzaţii la adresa medicului clujean au fost făcute de către deputatul Emanuel Ungureanu, de la care a fost declanşată ancheta Direcţiei de Sănătate Publică. 

cluj scrisoare nistor.

Povestea unei paciente

O clujeancă de 31 de ani a povestit pentru „Adevărul” ce a păţit după un control oftalmologic făcut de Crina Nistor. Femeia a dorit să rămână anonimă pentru „a nu se expune”. 

În 2012, la vârsta de 24 de ani, a vrut să scape de ochelarii pe care-i purta de o viaţă şi s-a dus la cabinetul privat Optinis, deţinut de chirurgul Marius Nistor - de la spitalul CFR şi de soţia sa Crina Nistor, fiind consultată de aceasta din urmă.

„Doamna Nistor mi-a spus din start, fără prea multe discutii, că poate, evident, să mă scape de ochelari cu o operaţie cu implant de cristalin artificial”. Fără să pună prea multe întrebări, pacienta a acceptat operaţia: „Tot ce voiam in acel moment era să scap de ochelari, aşa că nu m-am gândit şi, ce e drept, nici nu mi s-a vorbit despre aspectele negative ale intervenţiei chirurgicale”.

I s-a spus că trebuie să cumpere cristalinul cu 2.000 de lei de la cabinetul soţilor Nistor, iar operatia va fi făcută gratuit la Spitalul CFR, la sectia de oftalmolgie, care era peste drum de cabinetul privat. Femeia susţine că a platit şi consultaţia, şi topografia corneană, dar că nu a primit şi bonuri fiscale.

O intervenţie chirurgicală nereuşită

Prima operaţie a fost făcută, în 6 decembrie 2012, la spitalul CFR de către o echipă formată din Crina Nistor, Marius Nistor şi o asistentă. La consultul post-operatoriu, medicul Marius Nistor i-a pus diagnosticul de cataractă la ochiul drept, cel operat, si i-a zis să vină la o nouă intervenţie chirurgicală deoarece cristalinul nu a fost poziţionat bine.

Cu această ocazie, i-a scris şi un bilet medical în care se preciza că are cataractă la ochiul drept şi i-a prescris un tratament. 

După operaţie, a fost şi la cabinetul privat, unde a primit de la Crina Nistor biletul de trimitere menţionat mai sus: „Dna. dr. Nistor mi-a făcut un bilet pe care mi-a trecut diagnosticul de Astigmatism hipermetropic si cu acel bilet trebuia să mă prezint din nou la Spitalul CFR pentru cea de-a doua intervenţie chirurgicală”.

Biletul este datat 6 decembrie 2012 şi conţine următoarele: „rec. interv. chir. OD, rog internare + preg. preop. cu mentiuni 06.12.2012, pt. 13.12.2012).

cluj scrisoare nistor.

Biletul emis de doctorul Marius Nistor după prima operaţie. 

O nouă intervenţie chirurgicală

Operaţia s-a făcut, în 13 decembrie 2012, tot la spitalul CFR în aceeaşi echipă. După câteva zile, pacienta s-a prezentat din nou la Cabinetul privat Optinis, la Crina Nistor, pentru a vedea cum s-a vindecat operaţia. Atunci, a fost informată că nici de data aceasta intervenţia chirurgicală nu a reuşit. Astfel, a primit vestea că va trebui să îşi facă două perechi de ochelari, nu una, cum avea deja: o pereche pentru a vedea de aproape şi una pentru distanţă. Tânăra mai spune că, atunci când a cerut explicaţii, Crina Nistor i-a răspuns pe un ton iritat: „Nu este vina mea că tu ai avut probleme din copilarie cu ochii.”

 

Cristalin greşit?

Pacienta a consultat de atunci doi medici pentru a vedea ce se poate face. În 2015, un specialist a fost mirat că I s-a recomandat operaţie de schimbare de cristalin la vârsta ei - 24 de ani - şi nu i s-a sugerat să poarte lentile de contact dacă nu mai doreşte să poarte ochelari. 

În 2018, a fost la un control oftalmologic la alt medic care a susţinut, cu surprindere, că nu are cristalinul necesar pentru problemele ei oculare: „Am fost neplăcut suprinsă de ceea ce mi s-a spus, şi anume că eu, de fapt, nu am cristalinul care trebuie. Am un cristalin toric monofocal, iar pentru problema mea aveam nevoie de un cristalin toric multifocal”.

Medicul i-a spus că, din păcate, va trebui să poarte ochelari sau lentile de contact pentru restul vieţii, pentru că o nouă operaţie ar putea-o costa vederea. „Ca o glumă, ultimul medic mi-a spus că mă va ajuta acest cristalin când o să împlinesc 60-70 de ani”, a spus pacienta.

Acte doveditoare

Pacienta susţine că are doar biletele celor două medici – cel eliberat de Crina Nistor, din 6.12.2012, în care I se punea diagnosticul de astigmatism hipermetropic şi i se recomanda internarea pentru cea de-a doua interventie chirurgicală, şi un bilet de la doctoral Marius Nistor în care acesta preciza că are cataractă şi îi prescria un tratament din 7.12.2012. Ea spune că a decis să-şi facă publică abia acum povestea după ce a văzut scandalul legat de acuzaţiile la adresa Crinei Nistor că ar fi practicat oftalmologa fără calificarea necesară.

„Nu reuşeam să înţeleg de ce nu a reuşit intervenţia, dar acum înţeleg”, a conchis ea.

Nu a dorit să-şi dea numele pentru a nu se expune, dar a trimis o scrisoare deputatului Emanuel Ungureanu cu povestea ei, care la rândul său va sesiza Parchetul. 

Medicii Crina şi Marius Nistor nu au dorit să comenteze în niciun fel acuzaţiile care le sunt aduse. 

UPDATE 14.08

Emanuel Ungureanu: „voi depune o sesizare oficială la Parchet”

Deputatul Emanuel Ungureanu a trimis astăzi următorul comunicat de presă: 

„Vă trimit mai jos povestea cutremurătoare a unei tinere care a fost diagnosticată de către Crina Melania Nistor în anul 2012, la clinica privată Optinis.

Doamna Nistor a comis, împreună cu soţul ei mai multe greşeli flagrante pe care le descrie în amănunt pacienta care, doreşte să rămână anonimă dar este dispusă să depună mărturie în faţa procurorilor.

În documentele ataşate se poate vedea cum Crina Melania Nistor parafează un bilet de diagnostic şi de trimitere, folosindu-se în fals de titlul de medic specialist, pe care nu îl avea în anul 2012, ceea ce demonstrează că, atât în faţa reprezentanţilor DSP, cât şi în faţa reprezentanţilor Spitalului CFR, soţii Nistor au minţit în mod repetat, au incercat să intimidezae asistentele să nu spună adevărul cu privire la procedurile oftalmologice pe care, dna Nistor le-a efectuat in ultimii 10 ani în mod illegal.

Consider că, până acum, autorităţile statului, în speţă Direcţia de Sănătate Publică Cluj şi reprez entanţii Spitalului CFR au încercat să muşamalizeze ilegalităţile comise de cei doi soţi Nistor şi, în consecinţă, în intervalul următor voi depune la parchet o sesizare oficială cu privire la neregulile descoperite la secţia de oftalmologie a spitalului CFR şi voi cere tragerea la răspundere şi a celor care au încercat să muşamalizeze problemele care au fost găsite în urma interpelării adresate Ministerului Sănătăţii.

Solicit din nou public, Ministrului Sorina Pintea, demiterea conducerii DSP Cluj care este direct responsabilă de situaţia de pe secţia de oftalmologie a spitalului CFR şi de faptul că un medic a operat sau a pus diagnostic în domeniul oftalmologiei, timp de 10 ani ,neavând acest drept şi neavând competenţe în acest domeniu.”

Povestea pacientei


În comunicat este redată scrisoare pe care pacienta GP i-a trimis-o deputatului: 

“Ma numesc G. P., am 31 de ani, sunt din Dej de loc, dar locuiesc în Cluj-Napoca de mai bine de 10 ani.

Eram una dintre persoanele care purtau ochelari de vedere. Ii purtam permanent, ei fiind atat de distanta cat si de aproape. Au început să ma incomodeze din mai multe puncte de vedere iar din acest motiv, la vârsta de 24 de ani am luat decizia de a consulta un medic sa vad ce se poate face in privinta asta, prin ce modalitate s-ar putea sa renunţ la ei.

            In 4 decembrie 2012 am fost la cabinetul privat Optinis, la recomandarea cuiva, si m-am consultat cu dna dr. Nistor Crina, cu privire la cele mentionate mai sus. Dansa, foarte pozitivă şi optimistă mi-a spus din start, fără prea mult discutii, ca evident ca se poate, exista o operaţie, cu implant de cristalin artificial, care ma ajuta sa renunţ definitiv la ochelari. Am fost încântată sa aud asta si nu am mai stat pe gânduri, pentru că eram bucuroasă că in sfarsit voi putea sa fiu exact asa cum imi doream, printr-un procedeu foarte simplu (din spusele doamnei dr. Nistor). Am fost naivă, nu am pus foarte multe întrebări, tot ce voiam in acel moment era sa scap de ochelari. Nu mi s-au prezentat riscurile care ar putea exista ci mi s-au prezentat doar aspecte pozitive.

            M-a consultat iar concluzia a fost ca ochiului drept trebuia sa ii schimb cristalinul pentru a putea renunţa la ochelari, iar pe data de 06.12.2012 eram programată la operatie.

            Mi s-a spus că trebuie sa imi platesc doar cristalinul, care ma costa 2000 lei iar operatia se va face fara nici un cost, la Spitalul CFR, la sectia de oftalmolgie care era peste drum de cabinetul privat. Binenteles, am platit si consultatia si topografia corneana, dar nu imi amintesc care au fost costurile. Facturi sau bonuri fiscale pentru cristaln, consultatie sau topografie nu am primit.

            In data de 06.12.2012 m-am prezentat la Spitalul CFR la operatie, mi s-a facut internare de o zi. S-a realizat implantul de cristalin, un cristalin toric monofocal. Operatia a durat aproximativ o ora, iar cei care au participat au fost dna. dr. Nistor Crina, dl. dr. Nistor Marius si inca o doamna asistenta.

            Dupa operatie am mai stat putin in spital sa imi revin dupa care am plecat acasa, iar in ziua urmatoare, pe data de 07.12.2012 am fost programata in spital la dl. dr. Nistor Marius pentru un nou consult. Domnul dr. Nistor dupa consult, mi-a pus diagnosticul de cataracta la ochiul drept, cel operat si mi-a zis sa vin in data de 13.12.2012 pentru o noua interventie chirurgicala deoarece cristalinul nu a fost pozitionat bine si mi-a prescris tratamentul pe care urma sa il iau.

            Am fost din nou la cabinetul privat Optinis, (nu imi aminesc exact daca tot in aceeasi zi) unde dna. dr. Nistor mi-a facut un bilet pe care mi-a trecut diagnosticul de Astigmatism hipermetropic si cu acel bilet trebuia sa ma prezint din nou la Spitalul CFR pentru cea de-a doua interventie chirurgicala. (in bilet apar urmatoarele: "rec. interv. chir. OD, rog internare + preg. preop. cu mentiuni 06.12.2012, pt. 13.12.2012).

            M-am prezentat din nou in data de 13.12.2102 la Spitalul CFR pentru repozitionarea cristalinului, aceeasi prcedura doar ca a durat mai putin, in jur de 45 de minute cu aceasi medici, dna. dr. Nistor Crina si dl. dr. Nistor Marius si o asistenta. La fel am stat in spital sa imi revin dupa care in aceeasi zi am plecat acasa.

            In afara de biletele celor doi medici, unul cu diagnosticul de cataracta la ochiul drept si cu tratamentul pe care trebuia sa il iau, de la dl. dr. Nistor Marius si cel cu diagnosticul de astigmatism hipermetropic, cu internarea pentru cea de-a doua interventie chirurgicala, de la dna. dr. Nistor Crina, nu am nici un document justificativ, nici o factura, nici o chitanta de unde sa reiasa faptul ca eu m-am operat.

            In decurs de cateva zile m-am prezentat din nou la Cabinetul privat Optinis, la dna. dr. Nistor Crina, pentru a vedea cum s-a vindecat operatia, cum a reusit si acolo am primit nefericita veste si anume ca o sa am nevoie sa imi fac DOUA perechi de ochelari, nu una. O pereche pentru aproape si o pereche pentru distanta. M-am intristat foarte tare, pentru ca eu am trecut prin acea operatie ca sa scap de ochelari iar doamna doctor imi spune dupa toate aceastea ca am nevoie de DOUA perechi. Absurd. Am indraznit sa spun: "Pai eu am venit aici sa scap de ochelari iar acum dvs. imi spuneti ca dupa interventia chirurgicala am nevoie de doua perechi? Mi-ati spus sa imi fac operatia ca o sa fie o reusita si nu o sa mai fiu nevoita sa port ochelari..." Doamna doctor mi-a raspuns pe un ton destul de nepotrivit in acel moment, fiind probabil deranjata de cele spuse de mine "Ce vina am eu ca tu ai avut probleme din copilarie cu ochii. Imi pare rau dar nu s-a putut face mai mult, pentru a scapa de ochelari."

            Am fost foarte dezamagita, nu am vrut sa imi fac ochelarii si atunci mi-a recomandat lentile de contact, pe care le-am cumparat tot de acolo de la cabinet, in prima faza. Dupa care l-am gasit eu online, la un pret mult mai mic si am inceput sa mi le comand singura.

            In 2015 m-am dus la un control oftalmologic la alt medic si a fost foarte mirat ca la varsta mea mi s-a pus acel implant de cristalin si mi s-a recomadat sa fiu operata cand putea sa mi se recomande de la bun inceput sa port lentile de contant si sa nu ajung sa fac acea interventie chirurgicala. Acel medic mi-a prescris ochelari pe care trebuie sa ii port pentru apropiere, ochelari pe care ii port si in zilele acestea deoarece dioptriile nu s-au mai modificat.

            Ceea ce m-a determinat sa vorbesc despre cele intamplate cu privire la doamna doctor Nistor, a fost faptul ca anul trecut, in 2018, in decembrie, am fost din nou la un medic, specialist pe interventii chirurgicale si am fost foarte uimita de ceea ce mi s-a spus si anume ca eu de fapt nu am cristalinul care trebuie. Am un cristalin toric monofocal iar pentru problema mea aveam nevoie de un cristalin toric multifocal. Acum am inteles de ce trebuie sa port ochelari in continuare iar operatia mea nu a fost o reusita.

            Cu parere de rau, mi s-a spus ca nu se mai poate face nimic in privinta asta, deoarece o noua operatie ar fi foarte riscanta. Nu am vreun document care sa justifice acest lucru, cu privire la faptul ca nu am cristalinul care trebuia pentru problema mea, ci doar spusele acelui medic la care am fost in decembrie”.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite