Te poate face zâmbetul mai fericit? Ce spun psihologii după 50 de ani de studii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nu vă veţi putea „cumpăra” fericirea cu un zâmbet, spun cercetătorii. FOTO: Shutterstock
Nu vă veţi putea „cumpăra” fericirea cu un zâmbet, spun cercetătorii. FOTO: Shutterstock

Zâmbetul poate să-i facă pe oameni să se simtă, într-o anumită măsură, mai fericiţi. O echipă de psihologi a combinat date din 138 de studii care au testat mai mult de 11.000 de participanţi şi a constatat că expresiile faciale au un impact asupra sentimentelor noastre, însă nu atât de mare pe cât s-a crezut iniţial.

Zâmbetul poate, într-adevăr, să-i facă pe oameni să se simtă mai fericiţi, potrivit unui nou articol publicat în Buletinul Psihologic, citat de Science Daily.

Cercetători de la Universitatea din Tennessee (UT), Knoxville şi Texas A & M au analizat aproape 50 de ani de studii despre legătura dintre expresiile faciale şi emoţiile legate de aceste expresii.

„Înţelepciunea convenţională ne spune că ne simţim puţin mai fericiţi dacă zâmbim sau că devenim mai serioşi dacă ne încruntăm”, a declarat Nicholas Coles, student la UT în domeniul psihologiei sociale şi cercetător principal al studiului.

Psihologii au fost însă în dezacord în legătură cu această teorie de peste 100 de ani. Aceste dezacorduri au devenit mai pronunţate în 2016, când 17 echipe de cercetători nu au reuşit să reproducă un experiment bine cunoscut, al cărui scop era să demonstreze că actul fizic de a zâmbi îi poate face pe oameni să se simtă mai fericiţi.

138 de studii cu 11.000 de participanţi

„Unele studii nu au găsit dovezi conform cărora expresiile faciale pot influenţa sentimentele”, a spus Coles. „Dar nu ne putem concentra asupra rezultatelor doar a unor studii. Psihologii au testat această idee încă de la începutul anilor 1970, aşa că am vrut să analizăm toate dovezile”, spun cercetătorii.

Folosind o tehnică statistică numită meta-analiză, Coles şi echipa sa au combinat date din 138 de studii care testează mai mult de 11.000 de participanţi din întreaga lume. Conform rezultatelor meta-analizei, expresiile faciale au un impact mic asupra sentimentelor. De exemplu, zâmbetul îi face pe oameni să se simtă mai fericiţi, încruntarea îi face să se simtă mai nervoşi.

„Nu credem ca oamenii pot să-şi dobândească fericirea zâmbind”, a spus Coles. El spune că aceste constatări sunt incitante pentru că oferă o idee despre modul în care mintea şi corpul interacţionează pentru a modela experienţa conştientă a emoţiilor. "Încă mai avem multe de învăţat despre aceste efecte de feedback facial, dar aceasta meta-analiza ne-a dus mai aproape pentru a înţelege cum funcţionează emoţiile”.

Concluzia cercetătorilor este că „expresiile faciale influenţează experienţa emoţională. Cu toate acestea, mărimea acestor efecte variază şi tinde să fie redusă.”

Citeşte şi

În ce constă antrenamentul de 5 minute cu rezultate mai bune decât aerobicul. Se poate practica chiar şi la birou

Exerciţiul fizic de intensitate ridicată care îmbunătăţeşte memoria. Metode de a preveni demenţa şi boala Alzheimer

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite