S-a deschis robinetul cu bani publici pentru partide. PSD a primit în aprilie mai mult decât au luat toate partidele la un loc în 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statul, silit de coaliţia PSD-ALDE, a dat drumul la robinetul cu bani pentru partide exact în prag de alegeri. În conturile principalelor formaţiuni a intrat într-o lună o sumă mai mare decât primeau toate partidele la un loc în tot anul electoral 2016.

Partidele parlamentare au primit în luna aprilie subvenţii de la stat la o valoare aproape dublă faţă de lunile precedente. Motivul: în aprilie s-au acordat subvenţii după un algoritm care ţine cont de bugetul statului pe 2019, buget care din cauza întârzierii cu care a fost depus de Guvernul PSD, a fost aprobat de Parlament abia pe 13 martie.

PSD, campion la bani publici

Partidul care s-a bucurat de cea mai mare sumă primită este PSD, lucru datorat faptului că e cea mai puternică formaţiune partlamentară şi a avut cele mai bune rezultate la alegerile locale. Suma alocată se calculează în funcţie de numărul parlamentarilor şi al aleşilor locali. Social-democraţii au primit în aprile 16,35 milioane lei, adică aproape 3,44 milioane euro.

Şi PNL a încasat o sumă consistentă în luna aprilie. Mai precis, liberalii au primit 7,49 milioane lei (adică aproximativ 1,57 milioane euro). Luna trecută PNL a primit 3,48 milioane lei (732.000 de euro). Florin Roman, vicepreşedintele PNL, partid care beneficiază din plin de banii publici, a lansat o provocare pentru celelalte partide care primesc fonduri de la stat: să renunţe la bani până după alegerile prezidenţiale. „Propun tuturor partidelor politice să înceteze încasarea acestor bani până după alegerile prezidenţiale. Este suficient! Cu banii aceştia competiţia este dezechilibrată şi dezbaterea este alterată în presa centrală şi naţională. Domnule Dragnea, te bagi?“, a afirmat Roman. Până acum „provocarea“ sa a rămas fără răspuns. 

Pe locul trei în ceea ce priveşte subvenţiile se află USR. Partidul condus de Dan Barna a primit în aprilie 2,20 milioane lei (463.000 de euro). Cu o lună în urmă, USR primise 1,02 milioane lei. Sume considerabile au primit şi ALDE şi PMP. De exemplu, ALDE a primit pentru luna aprilie 1,62 milioane lei (în timp ce în martie primeau doar 756.000 de lei), iar PMP a primit 1,06 milioane lei (faţă de 492.000 mii lei, cât primea în martie).

Diferenţe imense faţă de euroalegerile din 2014

La o simplă analiză a cifrelor se poate observa că partide ca PSD şi PNL au luat într-o singură lună, nu împreună, ci defalcat, mai mulţi bani decât luau toate partidele parlamentare în tot anul 2014. În acel an cu alegeri europarlamentare şi prezidenţiale, toate partidele la un loc primeau doar 6,1 milioane lei (1,3 milioane de euro, la cursul valutar de atunci). Dacă ne uităm tot la cifrele din trecut, observăm că PSD a luat în luna aprilie 2019 mai mult decât încasau toate partidele  în 2016, când au fost programate alegeri locale şi parlamentare. În 2016, suma totală primită de partidele parlamentare a fost de 14,5 milioane de lei, deci peste 3 milioane de euro.

14,18 milioane euro au mers către partide în primele patru luni din 2019

Cum s-a ajuns aici? Până la începutul anului 2018, în funcţie de scorul electoral obţinut la alegerile locale şi parlamentare, partidele primeau o sumă cuprinsă între 0,01% şi 0,04% din „veniturile prevăzute în bugetul de stat“. La mijlocul anului  PSD a calculat că banii primiţi de la stat sunt prea puţini. Astfel, în luna mai 2017, deputatul PSD Mircea Drăghici, trezorierul partidului, a propus modificarea legii, astfel încât suma minimă primită de partide să nu coboare sub pragul de 0,02% din veniturile colectate de stat.

Cuvintele care au schimbat totul

În luna noiembrie 2017, în Comisia Juridică a Senatului, senatorul PSD Marian Pavel a operat o modificare care iniţial a fost rtecută cu vederea, dar care acum se dovedeşte că umple conturile partidelor. Concret, Pavel a propus ca pragul minim să coboare din nou la 0, 01%, însă nu din veniturile prevăzute la bugetul de stat, ci din Produsul Intern Brut (PIB), o sumă de 3-4 ori mai mare faţă de încasările toatel ale statului. Practic, înlocuind „venituri“ cu „PIB“, Pavel a permis creşterea gradului de finanţare al partidelor. Parlamentul a adoptat legea, iar prin noua formă a Legii a finanţării partidelor politice, formaţiunile din Parlament se pot bucura de mai mulţi bani, în condiţiile în care PIB-ul e estimat la 1022,5 miliarde lei. Cum de la jumătatea lunii martie statul are şi bugetul adoptat, partidele pot să primească mai mulţi bani decât înainte. Limita minimă a banilor care pot ajunge la partide este de 102,2 milioane lei (adică 21, 5 milioane euro), iar limita maximă poate fi 409 milioane lei (adică 86 de milioane de euro).

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite