Tobogan de 38 de metri din Spania, închis după ce oamenii „au zburat“ de pe el. „Stomatologii îşi vor freca mâinile de bucurie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tobogan Spania

Un tobogan abrupt care face legătura între două străzi dintr-un oraş spaniol a fost închis la doar o zi după ce a fost deschis publicului, în urma plângerilor privind siguranţa.

Lung de 38 de metri, toboganul din Estepona (regiunea Costa del Sol) a fost construit pentru a oferi o alternativă rapidă de a călători între cele două străzi aflate la diferenţe de nivel. 

Jgheabul din oţel inoxidabil, considerat a fi cel mai lung din Spania, are un grad de înclinare care variază între 32 şi 34 de grade, iar vineri accesul publicului a fost interzis, după ce mai multe persoane au postat pe conturile sociale filmări care arată pericolul „mijlocului de transport“, scrie The Guardian.  

În imagini se poate vedea cum o persoană coboară cu o viteză uluitoare, iar la final este aruncată în aer. 

„Toboganul din Estepona este o porcărie. M-am dat pe el şi m-am rănit peste tot. Am zburat doi metri şi poliţiştii au început să râdă“, a scris o tânără pe Twitter, postând şi imagini cu coatele julite. „Nu pun şi una cu fundul meu, că e mai rău de atât“, a adăugat ea. 

captura

Compania care a construit toboganul urmează acum să facă o verificare amănunţită, dar a transmis că persoanele care îl folosesc trebuie să respecte instrucţiunile postate la faţa locului, care avertizează utilizatorii să stea în şezut, nu culcat, să ţină mâinile pe piept, nu pe lângă corp, şi să nu îl folosească în acelaşi timp cu alte persoane. 

„Imaginile răspândite pe reţelele sociale au fost un eveniment izolat. Peste 1.000 de persoane au folosit joi toboganul corect şi nu au fost incidente. Cu toate acestea, având în vedere situaţia creată, Consiliul a solicitat un control pentru a oferi garanţii maxime utilizatorilor“, se arată în comunicat. 

De altfel, inaugurarea toboganului a fost întâmpinată cu scepticism în mediul online: „În cât timp va muri pe el un turist beat?“, se întreabă o persoană pe Twitter, în timp ce alta spune că „este o idee fantastică! Stomatologii îşi vor freca mâinile de bucurie“. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite