Topul celor mai bizare execuţii publice medievale. Metodele sadice prin care le era prelungită agonia victimelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tragerea în ţeapă.
Tragerea în ţeapă.

Locuitorii oraşelor medievale erau nevoiţi să asiste execuţii publice care inspirau teroare şi în care adesea călăii trebuiau să prelungească agonia victimelor prin metode care depăşeau orice imaginaţie.

În vara anului 1514, Gheorghe Doja, liderul oştirilor ţărăneşti din Transilvania care s-au răsculat împotriva marilor latifundiari unguri a avut o moarte martirică. A fost aşezat pe un tron de fier înroşit în foc, iar călăii săi i-au smuls cu cleştii bucăţi din trup şi au obligat pe fratele şi apropiaţii săi să le mănânce. Gheorghe Doja a rămas în istorie prin brutalitatea cu care a fost ucis, însă în Evul Mediu execuţiile ordonate de monarhi au devenit adesea spectacole ale ororilor. Iată câteva dintre cele mai cumplite:

Tăierea cu ferestrăul – moartea înfiorătoare a victimelor Inchiziţiei
Una dintre metodele de execuţie larg răspândită în Evul Mediu era „ferăstrăul”, o unealtă comună, care putea fi găsită în aproape toate casele. Potrivit unor istorici, tăierea cu ferăstrăul era destinată celor acuzaţi de vrăjitorie, adulter, crimă, blasfemie sau chiar şi hoţilor. Victima era dezbrăcată şi atârnată cu capul în jos şi cu picioarele despărţite, astfel încât tăierea trupului să-i prelungească agonia, prin pierderea mai lentă de sânge şi pentru ca moartea să fie cât mai umilitoare. În timpul Inchiziţiei, metoda a devenit şi mai populară, pe măsură ce inchizitorii călătoreau din sat în sat, deseori fără a avea asupra lor dispozitive de tortură. Unele victime erau tăiate complet în două, în timp ce altele erau tăiate până la abdomen, pentru a le prelungi timpul de deces.  Există mărturii istorice despre folosirea ferăstrăului pentru torturarea şi uciderea victimelor încă din Antichitate. Tracii ar fi recurs la astfel de execuţii, iar împăratul roman Caligula îşi privea victimele murind, în timp ce mânca. Voievodul transilvan Mihael Szilagy, cumnat al lui Ioan de Hunedoara, a fost capturat în 1460 de turci şi, după ce a fost acuzat de trădare şi spionaj, a fost tăiat în două, la Constantinopol.

medieval

Tragerea pe roată – agonie prelungită în faţa mulţimii
Tragerea pe roată a fost folosită ca metodă de execuţie până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când o astfel de moarte extrem de dureroasă le-a fost rezervată liderilor răscoalei din Transilvania anului 1784, Horea, Cloşca şi Crişan (pentru acesta din urmă pedeapsa fiind pusă în executare deşi se spânzurase în teniţă). Cei acuzaţi de crime şi tâlhării erau urcaţi pe o platformă, pentru a putea fi văzuţi de mulţime. Roata de execuţie era în mod obişnuit o roată din lemn cu spiţe mari, la fel ca şi cele ale căruţelor, folosită de această dată la mutilarea trupului. Victimele erau imobilizate, iar călăii începeau prin strivirea picioarelor acestora şi apoi a braţelor, iar în final a gâtului, prin „lovitura de graţie". În unele cazuri, potrivit istoricilor, torturarea dura şi două zile, înainte ca victima să moară. Trupurile erau lăsate apoi, unori, pradă corbilor, în timp ce capetele victimelor erau înfipte în ţăruşi. „Pe Horea şi Cloşca i-au frânt cu roata de vii luni şi apoi i-au tăiat în patru şi i-au trimis în toate părţile. Capul lui Cloşca l-au adus aici în piaţă, tocmai când treceam, îl ţineau fipt într-o ţeapă aproape de carul meu”, scria contele Samuil Teleki, într-o scrisoare adresată soţiei sale, în martie 1785, citată de istoricul David Prodan.

executie horea closca alba

Arderea pe rug, destinată vrăjitorelor şi preoţilor
Până în secolul al XVI-lea, tortura a fost nelipsită din anchetele la care erau supuse presupusele vrăjitoarele, iar pentru a le smulge mărturisiri medievalii foloseau o gamă largă de unelte care provocau dureri agonizante: dispozitve menite să le smulgă sânii, duapuri şi scaune căptuşite cu ţepi în care erau imobilizate, instrumente din fier care erau inserate în orificiile victimelor. Alteori, femeile acuzate erau puse să care un fier înroşit, pentru a demonstra că nu sunt vinovate sau erau duse la râu, legate de mâni şi de picioare şi aruncate în apă. Dacă supravieţuiau, inchizitorii lor puteau deduce că şi-au folosit puterile magice pentru a se salva. La finalul proceselor, în mod normal, femeile acuzate de vrăjitorie erau pedepsite cu arderea pe rug şi decapitarea, în timp ce averile le erau confiscate. Locurile alese pentru arderea pe rug a presupuselor vrăjitoare erau fie pieţele publice, fie malurile unor râuri care traversau oraşele medievale. Nu doar vrăjitoarele aveau parte de astfel de execuţii. Un călugăr din secolul al XVI-lea a avut parte de o pedeapsă similară, după ce ioan Vodă cel Cumplit l-a acuzat de sodomie. „Monastirile consumau în trândăvie şi în desfrânări sudoarea Moldovei. Ioan-vodă dete o pildă neauzită până atunci în istoria românilor. Un vlădică fu convins de crima celei mai negre nemoralităţi. Divanul domnesc execută întocmai o legiuire din Codicele Teodosian: sodomitul să piară prin flăcări în prezenţa poporului. Mărşavul episcop fu ars de viu. Ioan-vodă ţinea prea mult, pesemne, la litera dreptului roman! Temniţele erau pline de călugări”, relata Bogdan Petriceicu Haşdeu.

procesele vrajitoarelor FOTO www.historia.ro

Tragerea în ţeapă, preferata lui Vlad Ţepeş
Voievodul Vlad Ţepeş (1431 - 1476) a rămas în istorie prin bătăliile purtate cu oştile otomane şi în special pentru pedepsele cumplite aplicate acestora şi celor care îi încălcau ordinile. Una dintre cele mai populare din vremea sa era tragerea în ţeapă. O anecdotă relatată de autorii cronicilor slave îl prezenta pe Ţepeş în timp ce „se ospăta sub trupurile oamenilor morţi care erau puşi în ţeapă”, iar când una dintre slugile sale nu a mai suportat mirosul de cadavre, Dracula ar fi poruncit să fie tras într-o ţeapă înaltă, zicându-i: „Tu trebuie să trăieşti acolo sus, pentru că putoarea nu poate să ajungă până la tine”. „În faţa cetăţii de lemn unde îşi avea reşedinţa, el a pus, pe o lungime de şase mile, să i se împletească două rânduri de garduri, pe lângă care a pus mărăcini, spunând că îşi face o grădină. Apoi a umplut locul dintre cele două garduri cu unguri, moldoveni şi valahi traşi în ţeapă. În afară de aceasta, împrejurimile cetăţii fiind împădurite, de fiecare cracă atârnau nenumăraţi oameni spânzuraţi şi poruncise că oricine va lua jos pe unul dintre spânzuraţi să fie spânzurat în locul aceluia”, scria cronicarul otoman Tursun Bei.

Poena cullei, pedeapsa bizară primită de patricizi
Poena cullei (din latină „pedeapsa sacului") a fost atestată din perioada antică a Imperiului Roman, ca pedeapsă acordată celor acuzaţi de patricid, însă unele mărturii atestă că a fost folosită în anumite regiuni din vestul Europei până în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Condamnatul era pus într-un sac de piele împreună cu mai multe animale vii, în general cu un câine, un şarpe veninos, cu o maimuţă şi cu un cocoş. Sacul era cusut la gură şi aruncat într-un râu. Se presupunea că animalele în astfel de cazuri atacau omul producându-i răni dureroase, înainte ca acesta să moară înecat. O explicaţie a pedepsei era oferită de autorii antici: trupul celui care îşi ucidea părintele nu trebuia aruncat fiarelor, pentru ca acestea să nu devină mai sălbatice, iar sacul de piele era legat astfel încât victima să nu poată scăpa din el, pentru ca apele să nu fie poluate cu cadavru celui condamnat. În cele din urmă valurle aduceau la mal sacul în care se afla trupul, unde rămânea abandonat.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Bordelurile de lux din Evul Mediu. Viaţa de coşmar a prostituatelor în vremea în care sexul era privit ca un rău necesar

Afacerile cu sex din perioada interbelică: orgiile cu muncitoare, „codoşlâcul“ din Petroşani şi celebra Mameluţa, femeia care şi-a transformat casa în bordel

FOTO Tentaţiile erotice din Antichitate în cele mai vechi imagini explicite: cât de pasionaţi de sex erau strămoşii noştri

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite