Gara de Nord intră în reparaţii capitale. Cum vor fi afectaţi călătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
gara de nord bucuresti

Cea mai mare gară a României, Gara de Nord din Bucureşti, va intra în reparaţii capitale de luna viitoare. Investiţia, în valoare de peste 100 de milioane de euro, va fi asigurată din fonduri europene şi presupune printre altele înlocuirea şinelor, construcţia unei parcării moderne şi montarea unei cupole gigant, cu panouri de electricitate.

Pe durata lucrărilor, unele trenuri vor fi deviate în gările Basarab şi Herăstrău. Investiţia ar urmă să fie gata în 2022, estimează conducerea CFR, citată de stiriletvr.ro.

Cea mai mare gara a României nu a mai fost supusă unor reparaţii capitale de 20 de ani.

Din acest motiv, edificiul nu îndeplineşte standardele unei gări demne de o capitală europeană. Pereţii crăpaţi, acoperişurile peroanelor mâncate de rugină, prin care plouă, sunt doar câteva probleme care crează disconfort călătorilor.

CFR Infrastructură va investi peste o sută de milioane de euro, bani europeni, în modernizarea gării. Pentru început, a fost comandat un studiu de fezabilitate care costă peste 3 milioane de euro.

Primele lucrări vor începe în iulie. Va fi demolat un corp de beton şi în locul său va fi montată o linie pe care va sta cel mai vechi tren românesc, Călugăreni, cu cea mai veche locomotivă funcţională din Europa.

Angajaţii CFR sunt însă sceptici că lucrările vor fi gata din cauza schimbărilor repetate din Ministerul Transporturilor.

În a două etapă, este în plan construcţia unei parcări cu 400 de locuri.

În timpul lucrărilor, unele trenuri vor fi deviate spre alte gări, Basarab şi Herăstrău.

Conducerea CFR estimează că modernizarea va fi gata în 2022.

Contactaţi telefonic, reprezentanţii CFR Infrastructură, compania care gestionează inclusiv incinta Gării de Nord, au declarat pentru „Adevărul” că lucrările de reabilitare nu vor afecta traficul de călători.

„CFR Infrastructură a efectuat deja lucrările de reabilitare la intrarea trenurilor în Gara de Nord. Acestea au fost efectuate noaptea, pe porţiuni care nu au afectat traficul de călători. Avem cunoştinţă despre intenţia Ministerului Transporturilor de reabilitare a incintei Gării de Nord, dar nu am fost încă înştiinţaţi în mod oficial. Suntem convinşi că şi aceste lucrări vor fi efectuate fără afectarea călătorilor”, au declarat reprezentanţii CFR Infrastructură.

Gara de Nord este cea mai mare staţie feroviară a României. Piatra de temelie a gării a fost pusă la 10 septembrie 1868 în prezenţa lui Carol I, pe un loc ales de domnitor. Gara a fost inaugurată la data de 13 septembrie 1872, când s-a dat în exploatare circulaţia feroviară pe linia Roman–Galaţi–Bucureşti–Piteşti. 

Clădirea este concepută în formă de U, compusă din două corpuri paralele legate la capătul dinspre ateliere de un alt corp în orientare perpendiculară, şi de-a lungul timpului i s-au adus modificări. Gara de Nord a început să devină neîncăpătoare încă din 1880, iar în 1928 gara avea şase linii pentru plecări şi patru linii pentru sosiri. 

Din august 1944 s-au refăcut instalaţiile de centralizare electrodinamică din gară, iar liniile şi peroanele au fost prelungite pentru a se obţine lungimi utile de 350 m. Perioada dintre 1950 şi 1990 a cunoscut o creştere foarte mare a traficului feroviar, dar din anul 1990 numărul călătorilor a scăzut de câteva ori, proces care s-a manifestat în toată România.

La 24 mai, Gara de nord a fost inundată la propriu din cauza ruperilor dew nori de de-asupra Bucureştiului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite