UE - fosta Europă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ursula von der Leyen, primită la Bruxelles de către Jean-Claude 
Juncker după nominalizarea ei la conducerea şefiei Comisiei Europene 
FOTO EPA-EFE
Ursula von der Leyen, primită la Bruxelles de către Jean-Claude Juncker după nominalizarea ei la conducerea şefiei Comisiei Europene FOTO EPA-EFE

Uimitor! Uniunea Europeană îşi expune fără jenă numeroasele părţi ruşinoase şi, de la un capăt la altul al renumitului umor românesc, nu se aude nimic. Nici un hohot de rîs, nici o şoaptă ironică, nici o replică de patrimoniu folcloric. Numai conformism patruped.

Sîntem, deci, în măsură să recalculăm: sub comunism, eram doldora de ironie pentru că stăpînirea nu s-a îngrijit să ne flateze. În UE, avem limbariţa unui fototapet pentru că, în sfîrşit, am primit dreptul să slăvim în timp ce ne periem egoul. Ne-am proclamat europeni şi, în acelaşi moment, am depus, la intrare, toate virtuţile şi judecăţile elementare. Numim asta democraţie.

Altfel, am fi chiţăit minim la vederea balului trucat care a fătat noua şefime UE. Prima victimă a acestui conclav arogant a fost onestitatea faţă de mulţimile atrase la vot sub promisiunea luminoasă a democraţiei. UE şi-a desemnat şefii la o distanţă galactică de alegători şi, în genere, de cei 500 de milioane de cetăţeni pe care îi tot vîntură prin comunicate şi cuvîntări.

Invitaţia lansată de UE poate fi descrisă în felul următor: voi alegeţi un Parlament lipsit de puteri iar noi vă garantăm un guvern pus la cale de Germania şi Franţa care vă felicită pentru vigoarea democratică. Aţi votat degeaba şi, prin asta, aţi confirmat democraţia de tip UE.

Operaţia descrisă pînă aici adevereşte un paradox fin, mult deasupra înţelegerii popular-bovine. Rezumînd: nimeni nu are dreptul de a falsifica sau ignora democraţia, cu excepţia celor ce au decis, o dată pentru totdeauna, că sînt democraţia. Să nu rămînem, însă, la marginea grupului sanitar. Să intrăm în detalii.

Mai întîi, a fost măturat Parlamentul European, acea instituţie improvizată pentru a semnala, măcar formal, apetitul democratic al UE. Zeii franco-germani nu s-au înţeles, s-au încurcat ţîfnos în propriile alteţe şi au concediat cu degetul mic al tentaculei candidaturile propuse de Parlament. Au urmat cîteva mii de telefoane şi licitaţii în camere bine închise. La sfîrşit, lumea a fost informată că noii lideri UE sînt von Kutare şi de Cutarois. Pur şi simplu! Cine se îndoieşte e duşmanul democraţiei!

Cap de listă al acestei capodopere de transparenţă otomană e noua preşedintă a Comisiei Europene. Ursula von der Leyen e pupila Angelei Merkel. Suficient. În rest, von der Leyen e cunoscută ca acel Ministru al Apărării sub care armata germană a atins dotarea unui vestiar de ştrand şi capacitatea de luptă a unui koala deprimat.

După îndreptarul DNA, lotul UE ar avea tot dreptul la cazare gratuită într-o instituţie bine păzită.

În plus, noua preşedintă a Comisiei crede într-o Armată Europeană, aşa cum crede cineva în suplimentele ce promit saltul de la anemie la K1. La baza acestei glume vizionare stă aversiunea faţă de Statele Unite, mărturisită de noua Frau Europa cu o consecvenţă mult preţuită de naivii, radicalii, orbii, tatuaţii şi ceilalţi europeni de profesie - de la Berlin pînă la centrul de comandă din Piaţa Staraia nr. 4, Moscova (cum ieşi din Lubyanka, tot înainte şi a treia pe dreapta)

Acelaşi euro-ukaz i-a plantat în imagine pe Charles Michel şi Josep Borrell. Primul va fi preşedinte al Consiliului European - adică şef de sală la reuniunile liderilor naţionali care aprobă cele mai noi tranzacţii franco-germane. Michel e recomandat de calităţile năprasnice ale oricărui prim-ministru belgian: lipsă de majoritate, interimate neîntrerupte şi o capacitate nesfîrşită de a ceda în faţa migranţilor, bicicletelor şi buletinelor meteo care compun Noul Testament european.

Josep Borrell, numit Suprem al (pardon de expresie!) Politicii Externe UE, e un socialist spaniol care provoacă, deja, delicii la adresa poştală mai sus amintită.

După îndreptarul DNA, lotul UE ar avea tot dreptul la cazare gratuită într-o instituţie bine păzită. Fapte de mult date uitării spun că dna von der Leyen ar trebui să facă broderie la răcoare, sub vina de plagiat şi atribuire frauduloasă de contracte. Ceva mai încolo, într-o clădire anexă, ar trebui să-l găsim pe dl. Borrell, lucrînd la secţia brelocuri şi catarame, sub vina de conflict de interese. Borrell a uitat să declare poziţia în board-ul unei companii de la care primea 300.000 de euro anual. În afara acestor detalii care se soldează cu tragerea pe roată în România şi promovarea în UE, cei doi sînt piese perfecte în aparat.

La un loc, trupa aşezată în fruntea instituţiilor UE respectă condiţiile esenţiale ale sistemului: intangibili, necunoscuţi, poligloţi incapabili să vorbească natural în vreuna din limbile pe care le stăpînesc, fideli pînă la transă lumii paralele pe care UE a închis-o deasupra realităţii.

Aici, în consolidarea acestei lumi care îşi e suficientă atîta vreme cît neagă realitatea, stă puterea şi tot de aici va veni căderea UE.

E, demult, prea mult. Acum, e şi psihotic. În chiar clipa în care e asaltată de crize interne şi presiuni externe, UE a răspuns consolidînd tot ce i-a adus slăbiciunea şi necazurile.

O administraţie izolată şi extaziată de propria imagine sfidează şi continuă să urce nebuneşte spre soarta aristocraţiilor rupte de prostimea care îndrugă ceva despre democraţie. De la Versailles şi St. Petersburg încoace, agregarea umană a Curţilor Imperiale a stat pe un amestec de lux, competenţă în limbaje mecanice şi credinţă intimă în propria eternitate. UE reproduce, din spatele unei parodii democratice obosite, exact trăsăturile care menţin gloria şi pregătesc ruina.

Absenţa democraţiei e vitală în interiorul acestor sisteme de comandă şi presupune proclamarea neruşinată a principiului democratic. Sensul acestui sofism canceros scapă celor ce se încred în tot ce aud. UE îşi declară fără întrerupere esenţa democratică şi, sub hipnoza acestei mantre regulate, nimeni nu îşi dă seamă că UE enunţă, dar nu practică.

Iat-o, de pildă, pe Ursula von der Leyden, vorbind în Parlamentul European, imediat după ce Parlamentul European fusese ridiculizat de decizia care i-a dat Ursulei von der Leyden funcţia supremă. Ce spune von der Leyden? Ţin să fac primele declaraţii în Parlamentul European pentru că aici se află inima democraţiei europene! Pervers.

UE a decis. De acum înainte, nimic nu mai poate întoarce din drum această instituţie care se va adînci în propria gnoză ratată.

Sîntem exact ce crede Occidentul despre noi. E ridicol că Occidentul nutreşte asemenea gînduri exact în clipa în care îşi pregăteşte cu fast sinuciderea, dar asta nu schimbă nimic. Partida s-a jucat şi pentru unii şi pentru ceilalţi. Noi sîntem epuizaţi, iar UE e surplus.

Problema noastră nu e, însă, UE, ci reconfirmarea dezastrului pe care l-am ascuns sub comunism şi l-am declarat depăşit după. Două ţări tac stupid în faţa schimbărilor dezastruoase ale istoriei europene: România şi Bulgaria. Cele mai sărace şi neputincioase ţări ale UE. Dar nu de sărăcia tehnologică şi bancară e vorba aici.

La 30 de ani de la catastrofa comunistă, sîntem, iar, gata să ne încolonăm. Se va spune că sub comunism domnea violenţa, pe cînd UE e, dimpotrivă, garanţia întrupată a libertăţii. Asta numai pentru cine n-a remarcat că violenţa a devenit inutilă. Îndoctrinarea morală, controlul mentalităţii şi tehnicile de dirijare prin finanţare obţin mult mai mult decît vîna de bou. Şi asigură un bonus magistral: senzaţia libertăţii.

Au trecut exact 70 de ani de la publicarea lugubrului 1984. E de spus că George Orwell e, azi, un vizionar depăşit. Puterea totală a sistemelor de control nu mai cere presiuni violente sau Ministere de Forţă. Consensul fabricat pe baza democraţiei proclamate e suficient. 1984 rămîne literatură de prima mînă. Restul cade.

În plan naţional, absenţa noastră bovină confirmă tot ce am ascuns sub preş, la ieşirea din comunism.

Da, România a fost anihilată şi adusă la stadiu pre-animal. Nu spunem nimic pentru că nu înţelegem nimic. Slăbiciunea economică, deruta umană şi inferioritatea culturală ne-au redus, fără comentariu şi leac, la dependenţa primitivă de fondurile şi administraţia UE.

Da, e adevărat: există înapoiere est-europeană şi tîmpenie balcanică. Le reprezentăm magnific. Tot ce ştie şi dispreţuieşte Occidentul cînd vorbeşte de obscurantism oriental e riguros exact. Am ieşit din comunism decerebraţi şi am continuat pînă la auto-anihilarea pe care o lăbărţăm astăzi.

Sîntem exact ce crede Occidentul despre noi. E ridicol că Occidentul nutreşte asemenea gînduri exact în clipa în care îşi pregăteşte cu fast sinuciderea, dar asta nu schimbă nimic. Partida s-a jucat şi pentru unii şi pentru ceilalţi. Noi sîntem epuizaţi, iar UE e surplus.

Rămîne Europa, dar numai dacă reuşim s-o deosebim de UE - fosta mare speranţă, fostul pretendent, fosta Europă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite