Trei elevi din Câmpulung, viitori ofiţeri şcoliţi în SUA: „Armata română participă la misiuni de menţinere a păcii, fapt ce mă motivează şi îmi dă încredere“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elev plutonier adjutant Răzvan Moldovanu, elev plutonier Bogdan Daniliuc şi elev sergent major Mădălin Savin, de la Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare“ din Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, vor avea şansa de a se forma ca ofiţeri în trei dintre cele mai importante academii din SUA.

Părinţii lui Răzvan Moldovanu, elev plutonier adjutant în cadrul Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare“ din Câmpulung Moldovenesc, sunt medici veterinari, iar sora sa este medic rezident. Numai că, din varii motive, unele chiar obiective, tânărul a ales să rupă tradiţia familiei şi a urmat cursurile Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare“, fără a fi pe deplin conştient, la vremea respectivă, ce înseamnă o carieră militară. Şi-a dorit să ajungă pilot militar, ca unchiul său, iar liceul militar era pasul firesc.

Răzvan a zburat pentru prima dată în viaţă cu unchiul său, într-un elicopter, pe când era în clasa a V-a. „Nu pot descrie în cuvinte ce am simţit atunci, însă mi-am dat seama că nimic nu se compară cu imaginea pământului văzut de sus. În clasa a IX-a m-am înscris la cursurile de planorism din cadrul aeroclubului teritorial «Grigore Baştan» din Suceava, unde am făcut primele zboruri solo. Această experienţă mi-a întărit şi mai mult convingerea că aviaţia este drumul pe care voi merge“, povesteşte absolventul.

Teste dure la admitere

Şi asta nu este tot. Tânărul urmează să-şi continue studiile la prestigioasa Academie a Forţelor Aeriene din Colorado, SUA. Admiterea a presupus testări dure, care nu au făcut altceva decât să confirme că tânărul este pregătit să-şi urmeze visul. „Sincer, nici nu prea am avut timp să realizez importanţa momentului. După ce m-am întors din vacanţa de vară, am aflat că urma sa dăm primele probe în doar trei săptămâni, aşa că am început să mă concentrez doar pe antrenamente. 

Probele fizice au fost destul de dure, însă cei patru ani petrecuţi în liceu plus motivaţia interioară şi-au spus cuvântul. Apoi au urmat teste de limba engleză, vizita medicală şi, cel mai important, un interviu cu reprezentantul ODC-ului – Office of Defense Cooperation. Mai departe am susţinut încă două examene, SAT şi TOEFL. Cu rezultatele obţinute am reuşit să mă calific pentru selecţia internaţională, în final primind răspunsul afirmativ aşteptat“, ne-a enumerat Răzvan, care beneficiază, în plus, şi de o bursă de studii plătită integral de SUA. „Sunt foarte multe specializări pe care le-aş putea urma, de la inginerie până la psihologie, însă încă nu m-am decis. Mă voi orienta la faţa locului“, a precizat Răzvan.

Imagine indisponibilă

Răzvan Moldovan. FOTO: Colegiul Militar "Ştefan cel Mare"

La West Point, pentru a deprinde calităţi de lider

Un alt tânăr care a studiat la „Ştefan cel Mare“, Bogdan Daniliuc, a ales cariera militară deoarece şi-a dorit dintotdeauna să activeze într-un domeniu guvernat de principii „ce are la bază un scop nobil“. „Această dorinţă de conservare a valorilor a luat naştere în cadrul familiei, întrucât tatăl meu lucrează într-un domeniu de acest tip. Mi-am dorit şi îmi doresc să îmi dedic viaţa unui scop mai mare decât propriile interese“, spune cu aplomb Bogdan.

Întrebat ce părere are despre conflictele armate, absolventul ne-a spus că acestea fac parte din natura umană. „Totuşi, armata română a participat şi participă la misiuni de restaurare şi menţinere a păcii, fapt ce mă motivează şi îmi conferă încredere că luptele se vor diminua şi că diplomaţia va prima“, a completat tânărul care ales să studieze la United States Military Academy West Point. El şi-a motivat opţiunea spunând că este una dintre cele mai importante academii militare din lume.

Întrebat dacă filmele americane i-au influenţat alegerea, tânărul a spus că a aflat despre această academie de pe internet, înainte de a ajunge la liceul militar. „Nu consider că filmele
mi-au influenţat alegerea în vreun fel pentru că sunt conştient că viaţa bate filmul“, spune absolventul. El precizează că în SUA ar avea să asimileze cultura, stilul de viaţă, să-şi perfecţioneze limba engleză, să înveţe să utilizeze elemente de tehnică avansată şi să deprindă calităţi de lider.

Imagine indisponibilă

Bogdan Daneliuc. FOTO: Colegiul Militar "Ştefan cel Mare"

Bogdan nu crede că-i va fi uşor peste hotare. Dimpotrivă, ştie că va fi o experienţă solicitantă, care va presupune destul de multe sacrificii. Tânărul a mai spus că până pe data de 1 iulie a locuit la o familie americană, iar apoi s-a cazat în academie.

În primele şase săptămâni de studiu în SUA va urma pregătirea militară de bază, iar apoi va începe anul academic. Programul unei zile obişnuite va începe la primele ore ale dimineţii şi va conţine cursuri, antrenamente şi studiu. Experienţa academică va fi dublată de una culinară, aşa că absolventul de la Câmpulung Moldovenesc vrea să mănânce un burger autentic în SUA.

„Şi tata a plâns, care e mai exigent“

Mădălin Savin şi-a dorit de mic să urmeze cariera militară, mai ales că i-a văzut mereu pe elevii de la liceul militar în uniformă şi nu a lipsit de la nicio defilare organizată în oraşul său, Câmpulung Moldovenesc. „Tatăl si unchiul mereu îmi povesteau cât de frumoasă este armata şi despre cum este să fii militar, amândoi executând stagiul militar. Pot să spun că toate acestea m-au ajutat să îmi dau seama că locul potrivit pentru mine este în marea familie a armatei“, a precizat Mădălin care a ales să-şi continue studiile la United States Naval Academy Annapolis Maryland.

„Pasiunea mea pentru marină a pornit de la prima întâlnire cu marea, pe vremea când tata mă ducea în vacanţă pe litoralul Mării Negre, unde am şi învăţat să înot. Pot spune că marea m-a prins în vraja ei. Apoi m-am înscris la cursuri de înot şi am obţinut câteva premii. La începutul clasei a XII-a am fost anunţaţi că primii 10% din efectivul companiei, ca medie, pot aplica pentru un loc la una dintre cele trei academii militare din SUA. Sincer vorbind, nu mă aşteptam să am vreo şansă. Seara am petrecut câteva ore bune în care m-am gândit ce voi face şi am hotărât că voi da tot ce am mai bun din mine pentru a-mi asigura reuşita. Cel mai sigur mod de a reuşi este întotdeauna să încerci măcar o dată! Am fost fascinat de imensitatea academiei, de oportunităţile pe care mi le poate oferi, iar dragostea mea faţă de mare a fost decisivă în alegerea Academiei Navale“, ne-a mărturisit viitorul student.

Imagine indisponibilă

Mădălin Savin. FOTO: Colegiul Militar "Ştefan cel Mare"

Probele de admitere au fost relativ dificile. El a avut de dat două teste eliminatorii la engleză, la Direcţia Generală Management Resurse Umane. Apoi a avut o testare psihologică şi un examen medical amănunţit. A urmat o probă sportivă epuizantă: aruncarea unei mingi de baschet din genunchi, tracţiuni, miniştafetă, flotări, abdomene, alergare de o milă, toate într-un circuit continuu, cu pauză de două minute între probe. În final a susţinut interviul cu echipa ODC România. „Trebuia să ne demonstram determinarea, perseverenţa, curajul şi alte calităţi necesare unui student militar. Interviul a fost în limba engleza şi a durat 35 minute“, a completat Mădălin.

Părinţii săi au fost uluiţi când au aflat că a fost admis, „ţin minte că au izbucnit în plâns, până şi tata care e mai exigent“. Tatăl absolventului are un magazin în Câmpulung Moldovenesc, iar mama sa lucrează la un Centru Sportiv în Roma. „Sunt mândri de reuşita mea, dar în acelaşi timp, trişti că voi pleca departe. Eu îi încurajez şi să le spun că sunt pregătit să trec peste orice obstacol sau încercare şi că voi reprezenta cu mândrie ţara“, ne-a spus elevul care, la fel ca Bogdan şi Răzvan, va beneficia de bursă de studiu în SUA.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite