Şeful jandarmilor din Vatra Dornei i-ar fi ordonat subalternei care a gazat un om să predea procurorilor un spray lacrimogen fals. Ce substanţă ar fi folosit în realitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comandantul unităţii de jandarmi din Vatra Dornei este acuzat că a încercat să măsluiască probele de la dosarul bărbatului care a murit, după ce a fost gazat de o femeie-jandarm în parcul din oraşul sucevean. Şeful unităţii i-ar fi ordonat subalternei sale să le predea anchetatorilor un alt spray decât cel folosit în timpul intervenţiei.

Familia lui Ioan Csapai, bărbatul care a murit după ce a fost gazat în parcul din Vatra Dornei, în luna iulie a acestui an, a depus o plângere penală la Parchetul Militar Iaşi împotriva comandantului unităţii de jandarmi din Vatra Dornei, pe motiv că acesta i-ar fi ordonat subalternei sale să le predea procurorilor militari un alt spray faţă de cel pe care l-a folosit pentru imobilizarea lui Ioan Csapai.

„Familia decedatului Csapai Ioan a formulat o plângere penală împotriva comandantului detaşamentului de jandarmi Vatra Dornei, Bogdan Cruceanu, pentru infracţiunea de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 275 Cod Penal. Şi, a doua infracţiune respectiv pentru favorizarea infractorului, faptă prevăzută de articolul 269 Cod Penal”, ne-a declarat Ioan Marocico, avocatul familiei bărbatului decedat.

Avocatul susţine că femeia-jandarm ar fi folosit în timpul intervenţiei de imobilizare un spray cumpărat din comerţ şi nu cel din dotarea Jandarmeriei. Aspectul a ieşit la iveală, după ce au fost audiate mai multe persoane. Jandarmeriţa anchetată ar fi recunoscut fapta şi ar fi predat în cele din urmă şi al doilea spray lacrimogen.

„În filmarea apărută în spaţiul public se poate observa că spray-ul folosit nu este cel din dotarea Jandarmeriei. Cele din dotarea jandarmilor au capac negru cu albastru. Ea a folosit un spray cu capac portocaliu spre roşu. Spray-ul folosit în intervenţie ar fi pentru câini, mult mai puternic decât cel omologat pentru jandarmi. Cele din dotarea Jandarmeriei sunt testate pentru oameni. Cel luat din comerţ care se foloseşte în special pe animale este neomologat”, a mai spus avocatul familiei Csapai.

El a precizat că a le-a cerut specialiştilor de la Medicina Legală să lămurească dacă există legătură de cauzalitate între decesul victimei şi modul cum a fost folosit spray-ul.

„Victima era culcată cu faţa la pământ, doi jandarmi erau cu genunchii pe plămânul victimei, iar unul dintre jandarmi era cu mâna pe mandibulă. Îl strângea efectiv de gât. Eu spun că asta a fost cauza care a produs decesul. Am discutat cu un specialist chimist, care mi-a spus că în primele 60 de secunde de la folosirea spray-ului victima poate să moară dacă nu are aer suficient. Este o interpretare neoficială a unui chimist”, a precizat Ioan Marocico.

Conducerea Inspectoratului judeţean de Jandarmi Suceava a refuzat să facă declaraţii pe acest subiect, precizând că există o anchetă în desfăşurare la Parchetul Militar.

Ioan Csapai a murit la Spitalul Judeţean Suceava, la câteva ore după ce a fost gazat cu un spray lacrimogen de o jandarmeriţă. Nenorocirea s-a produs într-un parc din Vatra Dornei. Csapai fusese acuzat de un tată că-i pipăise fata de 12 ani. Tatăl fetei i-a sesizat pe jandarmi. O echipă s-a apropiat de presupusul pedofil ca să-l legitimeze, însă aceasta a fugit. Jandarmii l-au prins şi l-au extras din mulţime. S-au chinuit minute în şir să-l imobilizeze într-un parc din zona centrală.

Toată scena a fost filmată de un trecător. În imagini se vede cum presupusul pedofil este ţinut cu faţa în jos de doi jandarmi. O colegă a acestora se apropie la un moment dat şi îi dă cu spray lacrimogen bărbatului deja imobilizat direct în faţă. După câteva secunde, Ioan Csapai rămâne inert. Jandarmii îi dau jos cătuşele şi cheamă o ambulanţă. Csapai intrase deja în comă. 

Pe certificatul de deces preliminar al lui Ioan Csapai sunt precizate trei cauze: insuficienţă respiratorie, peritonită generalizată şi Intarct enteromezenteric total.

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite