Cum se îngrijeşte rapiţa de toamnă: ghid pentru începători

Rapiţa, deşi una dintre culturile de succes din ultimii ani, este o plantă sensibilă, cu nevoi speciale de îngrijire. Având asigurată o tehnologie adecvată, aceasta poate aduce profituri importante oricărui cultivator. Iată ce ar trebui să ştii dacă eşti la început în cultivarea rapiţei.

Vezi principalele lucrări de îngrijire a rapiţei de toamnă

Cartarea solului

Lucrarea de cartare a solului e de importanţă majoră pentru orice fermier. Indiferent de cultură, e obligatoriu să ştii ce elemente nutritive, aciditate sau compoziţie are solul din loturile pe care le lucrezi.

Operaţiunile de cartare chimică se realizează în laborator şi implică mai multe faze: informarea iniţială asupra zonei, strângerea şi cercetarea profilelor de sol şi ridicarea probelor, analizele de laborator şi elaborarea memoriului agropedologic.

Alegerea hibridului potrivit

Înarmat fiind cu informaţiile despre sol, e timpul să alegi soiul potrivit. Producătorii de profil îţi pot pune la dispoziţie numeroase variante, adaptate fiecărui tip de sol şi nevoilor oricărei ferme. Alegerea unor hibrizi pentru rapita va depinde, aşadar, de tipul de sol , microclimatul zonei în care se află terenul, rezerva de buruieni din sol, presiunea agenţilor patogeni (precum Phoma), şi, bineînţeles, de nevoile specifice ale fermei.

De exemplu, un fermier aflat într-o zonă cu ierni mai aspre, care se confruntă cu o rezervă mare de seminţe de buruieni  dificil de combătut în sol, poate opta pentru un hibrid de rapiţă de tip Clearfield®, poate cu un conţinut mai mic de ulei, dar cu o vigoare ridicată şi bună rezistenţă la temperaturile scăzute. Astfel, va asigura un echilibru între riscul prezentat de condiţiile climatice din timpul iernii şi productivitate. Folosind alte elemente ale lanţului tehnologic, precum tratamentele, poate creşte şi mai mult productivitatea, dar despre acestea vom discuta mai târziu.

Semănatul rapiţei

Cultura de rapiţă se înfiinţează îndeosebi după grâu, Evitaţi să semănaţi rapiţă după orz, soia, floarea-soarelui sau fasole.

Înainte de semănat există mai multe modalităţi de a lucra solul, conform lucrării ”Cercetări privind optimizarea tehnologiei culturii de rapiţă de toamnă din incinta îndiguită Insula Mare a Brăilei”, de Lucian Buzdugan:

• Mobilizarea solului la o adâncime de 20 până la 25 de centimetri, concomitent cu încorporarea îngrăşămintelor şi compactarea solului.
• Discuire la o adâncime de 15 centimetri, odată cu încorporarea îngrăşămintelor de pe mirişte şi apoi o lucrare de tăvălugire a solului.
• Semănatul direct în mirişte, în sistem no-tillage (fără arat sau alte lucrări ale solului).

În funcţie de lucrarea solului pe care ai efectuat-o, semănatul se poate face direct în mirişte, după mobilizarea solului sau după discuit, acordând atenţie la perioada optimă de semănat. În general, intervalul optim pentru semănarea rapiţei este 20 august - 5 septembrie pentru nordul ţării, respectiv 25 august - 15 septembrie pentru zona de sud.

Rapiţa se seamănă la o adâncime de doi-trei centimetri, într-un pat germinativ pregătit bine. Densitatea optimă este de 50-60 de boabe de rapiţă pe metru pătrat, din care se vor obţine aproximativ 45-60 de plante la ieşirea din iarnă. O bună răsărire necesită doar 15-20 de milimetri de ploaie sau o irigare ulterioară lucrării de semănat.

Fertilizarea rapiţei

Faţă de grâu, rapiţa necesită cu 25% mai mult azot. Pentru a obţine o tonă de producţie, cultura de rapiţă consumă aproximativ 30-35 de kilograme de azot, 20-23 de kilograme de fosfor şi 38-65 de kilograme de potasiu. Dozele optime se vor aplica însă în funcţie de rezultatele cartărilor agrochimice din fiecare parcelă. O cultură de rapiţă care are carenţe de nutrienţi va avea simptome specifice:

• Lipsa de azot: frunzele sunt îngălbenite, mai ales cele mature.
• Lipsa de fosfor: poate apărea în primele faze de vegetaţie sau după o perioadă mai lungă cu temperaturi mai scăzute. Se recunoaşte uşor, deoarece frunzele capătă o culoare purpurie.
• Lipsa de potasiu: tulpinile sunt slabe şi flexibile, căpătând ulterior o nuanţă închisă de verde. Rapiţa cu carenţă de potasiu este mai sensibilă la îngheţ şi atacul bolilor.
• Lipsa de sulf: florile de rapiţă devin albicioase. Între nervurile frunzelor apar cloroze.
• Lipsa de magneziu: frunzele se îngălbenesc şi îşi încetează creşterea.
• Lipsa de bor: rădăcinile şi tulpinile sunt goale şi au o nuanţă maronie. Înflorirea durează mai mult timp, seminţele nu se mai formează.

Combaterea buruienilor

Fără ajutor din partea noastră, rapiţa are mici şanse de a câştiga lupta împotriva buruienilor, mai ales în primele faze de vegetaţie. Dacă nu sunt combătute, buruienile pot provoca pierderi enorme, ducând chiar la compromiterea totală a culturii de rapiţă. Dacă infestarea este mare, plantele se vor alungi, iar rezistenţa lor la iernare va fi mult redusă.

De asemenea, dacă în parcelele respective există buruieni cu un ciclu de viaţă asemănător rapiţei (romaniţa, scânteiuţa, traista ciobanului, albăstriţa, voinicica, muşeţelul, trei fraţi pătaţi) sau samulastra de cereale, se recomandă combaterea chimică încă din toamna, folosind erbicide deoarece acestea nu sunt distruse de temperaturile scăzute din timpul iernii. O rezervă mare de buruieni în sol, mai ales din cele care fac parte din familia Brassicaceae (aceeaşi cu a rapiţei) poate face necesară folosirea sistemului Clearfield® (hibrizi Clearfield® plus erbicid specific). Buruieni de acest tip sunt: muştarul sălbatic, voinicica, punguliţa sau traista ciobanului.

Combaterea bolilor rapiţei

Numeroşi agenţi patogeni pot pune în pericol cultura de rapiţă. Cele mai periculoase boli sunt: putregaiul negru, putregaiul alb, putregaiul cenuşiu şi făinarea. Unii dintre aceşti patogeni, precum Phoma lingam (putregaiul negru) trebuie să fie combătuţi încă din toamnă, folosind fungicide eficiente. O soluţie la îndemână este utilizarea unor pachete tehnologice pentru rapita. Acestea conţin hibrizi performanţi, toleranţi la Phoma, precum şi erbicidele, fungicidele şi insecticidele necesare pentru protecţia culturii. O infecţie cu Phoma asupra căreia nu s-a intervenit în toamnă poate duce la frângerea tulpinilor de rapiţă şi chiar la pierderea completă a culturii.

Reglarea creşterii

Plantele de rapiţă trebuie să fie bine pregătite pentru a intra în iarnă. O astfel de plantă trebuie să aibă rădăcini lungi de aproximativ 20 de centimetri, o tulpină cu un diametru de opt-zece milimetri, cu un ax de maximum doi centimetri lungime. Fertilizarea face ca lungimea plantei să crească, iar riscul de îngheţ este mult mai mare.

Folosirea unui regulator de creştere va reduce ritmul de dezvoltare a părţii aeriene a plantei, şi, în acelaşi timp, va optimiza dezvoltarea rădăcinii. Fiind mai aproape de sol, vârful de creştere al rapiţei va fi mai bine protejat de îngheţ, iar planta are şanse mult mai mari să iasă bine din iarnă.

Combaterea dăunătorilor rapiţei

Există o serie întreagă de dăunători ce pot compromite cultura de rapiţă. Atacurile se pot produce în toate stadiile de dezvoltare. Viespea rapiţei, gărgăriţa mare a tulpinilor, puricele cruciferelor, gândacul lucios, gărgăriţa pătată sau ţânţarul silicvelor sunt doar câţiva dintre dăunătorii a căror dezvoltare trebuie monitorizată şi asupra cărora trebuie intervenit cu un tratament cu insecticid, preventiv sau la avertizare.

Un sistem eficient de avertizare constă în folosirea capcanelor galbene. Acestea se instalează încă din luna februarie, având rol în captarea primelor zboruri ale dăunătorilor. Capsulele  se umplu pe jumătate cu apă şi săpun şi trebuie menţinute mereu la înălţimea lanului de rapiţă.