Cum arată minilegumele care vor ajunge în grădinile românilor peste puţin timp. Castravetele cât o boabă de strugure

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre multiplele direcţii ale cercetării în horticultură este şi aceea de a produce legume şi fructe cât mai mici, pentru a putea fi folosite întregi în salate sau conserve, dar care să aibă calităţile pe care le găsim la suratele lor clasice.

După mulţi ani de muncă în ameliorare şi aclimatizare, specialiştii de la Staţiunea de Cercetare pentru Legumicultură au reuşit să adapteze climei şi solului de la noi un castravete de mărimea unor boabe de strugure. 

”Fructul de cucamelon este o varietate de castravete din America Centrală. La ei se consumă de câteva secole, iar pentru noi este o noutate, am putea spune. Are o producţie foarte bună şi a ajuns să fructifice foarte bine şi la noi în ţară. Oferim deja seminţe promoţionale”, declară Camelia Bratu, cercetător la staţiunea experimentală din Buzău.  

Vorbim despre un castravete de proporţii foarte mici dar care păstrează aceleaşi proprietăţi gustative ca ale celor pe care îi ştim cu toţii. Castraveţii pitici sunt numai buni pentru salate sau murături, pentru că în ciuda intervenţiilor suferite ei şi-au păstrat calităţile.

”Se consumă în principal ca legumă, crud, în salate, adăugat în cocktailuri. Gustul său este o combinaţie de castravete tipic, cu o uşoară aromă acrişoară de lămâie. Un alt avantaj al acestui castravete este că nu trebuie decojit. Coaja este foarte moale”, spune Cameia Bratu.

Imagine indisponibilă

În topul realizărilor cu care cercetătorii buzoieni se mândresc este şi pepenele pitic, care este mai mic şi decât un măr.

”Aceşti pepeni sunt interesanţi nu pentru gust ci pentru capacitatea de a parfuma. Aroma lor este de pepene galben, gen cantalup, foarte parfumat. Sunt bogaţi în substanţe nutritive, diferite vitamine, minerale, apă, dar sunt foarte plăcut parfumaţi şi rezistenţi în timp”, spune  Camelia Bratu.
Imagine indisponibilă

La dimensiuni asemănătoare, în serele unităţii de cercetare din Buzău mai sunt şi pepenii de o persoană. Când ajung la maturitate, au coaja albă, iar pulpa galbenă. 

Aceşti pepeni în miniatură sunt dulci la gust şi nu se dezvoltă mai mult decât mărimea unui pumn. Este un pepene care poate fi consumat de o singură persoană, la o singură masă. 

”De multe ori tăiem pepenele şi nu-l mâncăm pe tot şi se depreciază la păstrare. Atunci ne-am gândit ca acest pepene să fie pentru o singură masă şi o singură persoană", declară Costel Vânătoru, cercetător la Staţiunea de Cercetare pentru Legumicultură Buzău.

Imagine indisponibilă

Tomatele tip cherry sunt cel mai relevant exemplu de legumă în miniatură. Minilegumele au avantajul lor: sunt concentrate în substanţe care dau gust, aromă şi culoare, ocupă mai puţin spaţiu, în depozite sau în frigider, pot fi folosite întregi în preparate proaspete, mâncăruri gătite sau conserve.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite