Oamenii nu vor putea „migra“ către alte planete, conform unui câştigător al premiului Nobel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
planeta A Cincea

Michel Mayor şi colegul său, Didier Queloz, au primit marţi premiul Nobel pentru Fizică graţie cercetărilor lor în domeniul de detectare a exoplanetelor, însă Mayor nu crede că am putea vreodată să părăsim planeta.

Într-un interviu acordat AFP, citat de phys.org, elveţianul Michel Mayor a vorbit despre posibilitatea omenirii de a ”migra” către alte planete: ”Dacă vorbim despre exoplanete (n.r. planete care îşi au orbita în jurul unei alte stele decât Soarele), lucrurile ar trebui să fie clare: nu vom migra către acestea”.

”Aceste planete sunt multe prea îndepărtate.Chiar şi în cazul foarte optimist în care apare o planetă cu condiţii prielnice de viaţă, să spunem la câţiva ani lumină, timpul pe care l-am petrece ca să ajungem acolo ar fi considerabil” a adăugat Mayor.

”Vorbim despre sute de milioane de zile, folosind mijloacele pe care le avem la dispoziţie în ziua de azi. Trebuie să avem grijă de planeta noastră, este foarte frumoasă şi încă putem trăi aici” a remarcat elveţianul de 77 de ani, care a menţionat şi că a simţit nevoia ”de a ucide toate afirmaţiile care spun că am putea să plecăm pe o altă planetă dacă vreodată viaţa pe Pământ ar deveni imposibilă”.

În octombrie 1995, Mayor şi Queloz au descoperit la observatorul lor din sudul Franţei ceva ce anterior existase numai în tărâmul SF-ului: o planetă în afara sistemului solar al Pământului. Descoperirea lor a pornit o revoluţie în astronomie, iar de atunci, încă 4000 de exoplanete au fost descoperite în galaxia noastră.

Mayor a spus că generaţiei următoare îi revine datoria de a afla dacă există viaţă pe alte planete, remarcând că ”singurul mod de a face asta este să dezvoltăm tehnici care să ne permită să detectăm viaţa de la distanţă”.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite