Satul din Galaţi unde „se poartă“ conducerea fără permis auto. Patru cazuri depistate într-o singură zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele care conduceau autovehicule cu încălcarea obligaţiilor legale privind permisul auto au fost descoperite de echipajele Poliţiei de Frontieră, pe parcursul zilei de 15 octombrie, pe raza comunei Frumuşiţa.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti (judeţul Galaţi) efectuează cercetări cu privire la trei cetăţeni români şi unul din Republica Moldova care au săvârşit infracţiuni la regimul juridic al circulaţiei rutiere în zona de competenţă. 

Interesant este că toţi au fost prinşi în aceeaşi zi (pe 15 octombrie), pe raza aceleiaşi localităţi (Frumuşiţa, judeţul Galaţi) şi toţi nu deţineau permis de conducere pentru autovehiculele cu care au fost găsiţi în trafic. 

Primul caz a fost depistat în jurul orei 12.00 când, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti a oprit pentru control, pe DN 26, în localitatea de frontieră Frumuşiţa, un ansamblu rutier, format dintr-o autoutilitară marca Mercedes Sprinter şi o remorcă, ambele înmatriculate în Republica Moldova.

La volan se afla Mihail C. cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 28 de ani, care nu a putut prezenta oamenilor legii un permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte ansamblul rutier respectiv.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv.

În jurul orei 16.20, acelaşi echipaj al poliţiei de frontieră a oprit în trafic, tot la Frumuşiţa, două mopede marca Piaggio, conduse de gălăţenii Toader B., în vârstă de 58 de ani, şi Dan A., în vârstă de 34 de ani.

„Cu ocazia efectuării controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că mopedul condus de B.T. nu este înmatriculat sau înregistrat dar şi că bărbatul nu deţine permis de conducere. De asemenea, D.A. nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta nu a obţinut niciodată dreptul de a conduce”, a declarat Mădălina Carp, de la Poliţia de Frontieră Galaţi.

În primul caz, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat sau neînmatriculat şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, iar în cel de-al doilea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Câteva ore mai târziu, un alt echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul aceluiaşi sector a oprit pentru control, pe DN 26, tot la Frumuşiţa, un autovehicul marca Citroen, înmatriculat în Franţa, condus de cetăţeanul român Adrian G., în vârstă de 46 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că bărbatul nu a obţinut niciodată dreptul de a conduce autovehicule.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite