FOTO VIDEO Patru familii au rămas fără acoperiş deasupra capului în prag de iarnă, în urma unui incendiu catastrofal. Proprietarii sunt în stare de şoc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii continuă şi acum intervenţia
Pompierii continuă şi acum intervenţia

Nu mai puţin de 25 de pompieri şi şapte maşini de intervenţie au lucrat ore în şir pentru lichidarea focului mistuitor.

Patru case, cu tot cu anexe gospodăreşti, au ars complet în noaptea de joi spre vineri, în satul Răcăuţi, comuna Buciumi, din judeţul Bacău.

Incendiul, care nu se ştie încă cum s-a declanşat, s-a manifestat generalizat, pe o suprafaţă de peste 600 mp.

Trei dintre proprietarii caselor au suferit atac de panică, fiind asistate medical de către echipajele SMURD si SAJ prezente la locul intervenţiei, una dintre persoane fiind dusă la spital.

La misiune, care continuă şi în prezent, au  participat 7 autospeciale de intervenţie (5 din cadru ISUJ Bacău şi 2 de la SVSU Dofteana şi SPSU Chimcomplex), o ambulanţă SMURD şi două autospeciale de primă intervenţie şi comandă, încadrate cu 25 de pompieri militari.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite