Demersul scandalos al unei profesoare care a încasat bani pe ore fictive de terapie cu un copil cu handicap. Ce ilegalităţi a comis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorul Cătălina Hodan FOTO monitorulbt.ro
Profesorul Cătălina Hodan FOTO monitorulbt.ro

O profesoară de la Şcoala Specială din Botoşani este judecată pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri după ce a încasat bani în mod fraudulos după ce a falsificat semnăturile părinţilor unui copil cu handicap.  Familia copilului şi-a dat seama de înşelăciune şi a anunţat Poliţia. Profesoara era şi inspector şcolar în acea perioadă.

Cătălina Hodan, o profesoară de la Liceul Tehnologic Special ”Sfântul Stelian”, din municipiul Botoşani, o şcoală ajutătoare pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale, a fost trimisă în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. 

Faptele pentru care este judecată profesoara sunt absolut scandaloase. Femeia este acuzată că a încasat, timp de trei ani, bani ilegal pe socoteala unei fetiţe cu handicap. Mai mult decât atât ar fi falsificat şi semnăturile părinţilor, reuşind să obţină venituri de peste 8.000 de lei pentru ore de terapie neefectuate. 

Nereguli descoperite de părinţi

Povestea a fost dată în vileag în anul 2018. Liliana Chisăliţă, mama unei fetiţe cu dizabilităţi, şi-a dat seama din întâmplare că pe seama copilului ei o profesoară, şi inspector şcolar la vremea respectivă, încasează bani necuveniţi. Copila învăţa la Liceul Tehnologic ”Sfântul Stelian” şi, fiind ţintuită într-un scaun cu rotile, mama acesteia, Liliana Chisăliţă, mergea anual să-i vizeze carnetul de note. Ajunsă la şcoală, a aflat că fiica ei face logopedie de trei ani, fără ca niciun specialist logoped să-i fi trecut pragul casei. ”La acea vreme, cei de la şcoală mi-au comunicat că fata mea este în evidenţă cu terapie la domiciliu. Dar eu ştiam că ea nu mai face terapie din 2015, fiindcă nu mai erau bani pentru aşa ceva”, spune Liliana Chisăliţă.

Cu aceeaşi ocazie, a aflat că de trei ani copila ei făcea logopedie la domiciliu cu profesorul Cătălina Hodan, care era şi inspector şcolar pentru învăţământ special. Imediat, Liliana Chisăliţă a cerut toate documentele şi a văzut că, pe hârtie, inspectoarea venise să facă logopedie la domiciliu, cu fiica ei, timp de trei ani. Ba, mai mult, profesoara era şi plătită pentru aceste ore.

Liliana Chisăliţă spune că toate orele erau fictive şi că profesorul Cătălina Hodan nu i-a trecut niciodată pragul casei. ”În tot acest timp, eu nici măcar nu am văzut-o pe doamna profesoară”, spune Liliana Chisăliţă. Mai mult decât atât, Cătălina Hodan i-ar fi falsficiat semnătura Lilianei Chisăliţă pentru a-şi justifica remuneraţia. ”După fiecare oră trebuia să fie semnat de către părinte drept luare la cunoştinţă. Cum să semnez eu dacă ea nu venea să facă aceste ore? Nu ştiu a cui este semnătura”, adaugă Liliana Chisăliţă.

Profesor trimis în judecată

Părinţii copilei au reclamat imediat la Parchet cele întâmplate. Cazul a fost instrumentat de către procurori, iar pe baza probatoriului aceştia au decis trimiterea Cătălinei Hodan în judecată pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Iniţial, profesoara a negat totul, însă la cel de-al treilea termen de judecată Cătălina Hodan a cerut să fie judecată în formulă simplificată, adică judecarea în baza probatoriului administrat de procurori. 

Surse neoficiale spun că acest lucru ar însemna recunoaşterea vinovăţiei. În orice caz, la liceu încă de acum un an a fost făcută o anchetă internă, care a constatat că profesorul Cătălina Hodan ar fi luat bani pe ore neefectuate. Prejudiciul se ridică la peste 8.000 de lei, iar profesoara a fost pusă să dea banii înapoi, ba chiar a virat deja întreaga sumă în conturile liceului. Cătălina Hodan a renunţat la funcţia de inspector şcolar imediat după izbucnirea scandalului, dar a rămas profesor. Părinţii copilei s-au constituit ca parte civilă într-un proces intentat profesoarei, cerând şi daune morale de 200.000 de lei.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Reacţia halucinantă a unor profesori în cazul unei fetiţe care s-a rănit grav în zona genitală: „Au lăsat-o acasă plină de sânge în grija unui copil de 12 ani“

Legionari sub bagheta NKVD: un spion paraşutat s-a îmbătat şi a fost prins de autorităţi

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite