Surse. Dăncilă, mesaj de forţă în PSD. Ana Birchall şi Cozmin Guşă vor fi excluşi mâine din partid. Trei baroni, pe lista neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PSD Viorica Dăncilă va propune mâine, în şedinţa conducerii PSD, excluderea Anei Birchall din partid, pe motiv că poziţionarea sa ca ministru al Justiţiei a afectat PSD în campania electorală. Şi Cozmin Guşă va fi dat afară din partid, deşi abia se întorsese în PSD. Dăncilă e nemulţumită de faptul că Paul Stănescu şi Daniel Tudorache (primarul Sectorului 1) l-au adus pe Guşă în partid.

De asemenea, liderii PSD Marian Oprişan, Dumitru Buzatu şi Ionel Arsene sunt pe lista neagră a Vioricăi Dăncilă, după ce Klaus Iohannis s-a impus la Vrancea, Vaslui şi Neamţ, fiefuri tradiţionale PSD. 

În Vrancea, judeţ condus de Marian Oprişan, Klaus Iohannis a câştigat detaşat, cu peste 40% din voturi, în primul tur al alegerilor prezidenţiale. Viorica Dăncilă are puţin peste 28% din voturi, iar Dan Barna a obţinut puţin peste 10%, arată rezultatele provizorii publicate de AEP. E a doua înfrângere categorică pentru Oprişan, după eşecul de la europarlamentare. Atunci a dat vina pe Dragnea.

Viorica Dăncilă a reuşit să câştige doar în câteva judeţe din sud, în timp ce preşedintele în exerciţiu, Klaus Iohannis, a fost pe primul loc în majoritatea judeţelor din ţară. Kelemen Hunor a câştigat în Harghita şi Covasna, în timp ce Dan Barna nu a reuşit să ajungă pe primul loc în niciun judeţ.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite