Cazul scandalos al militarilor morţi în tragedia aviatică de la Bereşti. Deşi şi-au făcut datoria faţă de ţară, ministerul „a omis“ să le facă asigurări în caz de deces

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tragedia aviatică de la Bereşti s-a petrecut în 2013
Tragedia aviatică de la Bereşti s-a petrecut în 2013

Familia unuia dintre militarii morţi în tragedia aviatică produsă în 2013, în zona barajului Bereşti-Bistriţa din judeţul Bacău, a dat în judecată Ministerul Apărării Naţionale solicitând despăgubiri pentru pierdereafiului. Demersul vine după ce ancheta penală în acest caz a fost clasată.

Mama şi sora lui Laurenţiu Chiru, militarul de 33 de ani care a murit în tragedia de la Bereşti, au introdus o acţiune la Tribunalul Bacău, solicitând instanţei să oblige Ministerul Apărării Naţionale să plătească despăgubiri pentru pierderea suferită.

În motivarea cererilor au arătat, acestea au arătat că în data de 7 martie 2013 Laurenţiu Chiru, fiul, respectiv fratele lor, fiind militar de profesie, a decedat în timpul unei misiuni tip exerciţiu de luptă deoarece aeronava în care se afla acesta (IAR 330 Puma Socat 94) s-a prăbuşit. 

”Deşi defunctul Chiru Laurenţiu şi-a făcut datoria faţă de pârâte (MAPN şi unitatea militară unde acesta era angajat n.r.) până la concurenţa propriei vieţi, acestea au omis să îşi îndeplinească cea mai elementară obligaţie faţă de acesta, respectiv să îl asigure pentru cazul de deces, aşa cum prevede legea, astfel încât reclamantele au rămas fără sprijinul esenţial al unui om deosebit care şi-a pus viaţa la dispoziţia armatei ţării sale, plătind preţul corespunzător atât el cât şi familia acestuia”, a precizat avocatul familiei în acţiunea introdusă în instanţă.

Demersul iniţiat de familia militarului vine după ce ancheta desfăşurată de Parchetul Militar Iaşi în acest caz s-a soluţionat cu o clasare, rudele militarilor decedaţi, constituite părţi civile neprimind niciun leu despăgubiri.În acţiunea introdusă la Tribunalul Bacău, mama militarului a solicitat daune morale în cuantum de 60.000 de euro, iar sora defunctului 20.000 de euro.

Reprezentanţii MAPN au solicitat instanţei respingerea cererii, invocând ”excepţia prescripţiei dreptului la acţiune”, mai exact că familia ar fi putut solicita despăgubiri până la data de 6 martie 2018.

Tribunalul Bacău şi-a însuşit apărarea MAPN şi a respins cererea familiei militarului mort în tragedia aviatică, arătând că a intervenit termenul de prescripţie. 

”Reclamantele au indicat expres ca temei de drept al acţiunii art.1381 şi urm. cod civil deci şi pe cele ale art.1385 alin.(4) Cod civil, din motivarea în fapt a cererii introductive rezultând, de asemenea, că au solicitat repararea de către pârâţi a prejudiciului rezultat din pierderea şansei de a obţine cuantumul indemnizaţiei de asigurare cuvenite dacă pârâţii şi-ar fi îndeplinit pretinsa obligaţie de a încheia o asigurare facultativă pentru personalul aeronavigant ceea ce face ca acţiunea civilă alăturată celei penale ce a format obiectul dosarului penal 118/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunal ul Militar Iaşi şi cererea pendinte să aibă cauze diferite; astfel, dacă în dosarul penal menţionat s-a analizat culpa angajatorului în producerea accidentului aviatic produs în data de 7.03.2013 şi soldat cu decesul m.m.clasa a III-a Chiru Laurenţiu, în cererea ce face obiectul cauzei de faţă se solicită a se reţine culpa pârâţilor în calitate de angajatori în neîndeplinirea unei obligaţii de a face ce îşi are temeiul în dispoziţiile art.40 Codul muncii coroborate cu cele cuprinse în legislaţia specială: Legea nr.35/1990 şi Legea nr.15/1998”, au invocat judecătorii Tribunalului Bacău.

În opinia instanţei, în cauza de faţă fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu nu este reprezentată de accidentul aviatic ci de omisiunea angajatorilor de a încheia un contract de asigurare facultativă, ca acţiune omisivă, fiind deci incidente dispoziţiile referitoare la neîndeplinirea unei obligaţii de a face, chiar dacă momentul de început al termenului de prescripţie este aceeaşi dată a producerii accidentului

”Împrejurarea că reclamantele s-au constituit părţi civile în dosarul penal nr.118/P/2013 şi că prin ordonanţa de clasare din 6.03.2015 s-a dispus  clasarea cauzei este lipsit de relevanţă sub aspectul prescripţiei dreptului la acţiune, prevederile art.2.537 alin.(3) Cod civil nefiind incidente în această acţiune în care reclamantele nu solicită stabilirea răspunderii civile delictuale a pârâţilor pentru tragicul eveniment care a avut loc în data de 7.03.2013”, au mai invocat judecătorii. 

Decizia Tribunalului Bacău a fost contestată de familia militarului Chiru, dosarul urmând a fi judecat, în calea de atac, la Curtea de Apel Bacău.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite