Obiceiul străvechi păstrat în satele de munte în care oamenii se ajută unii pe alţii. Cum se desfăşoară o clacă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cositul şi adunatul fânului sunt şi în prezent ocazii pentru a organiza clăci în Apuseni
Cositul şi adunatul fânului sunt şi în prezent ocazii pentru a organiza clăci în Apuseni

Un obicei străvechi se mai practică, încă, în satele din Apuseni. Claca presupune o gazdă binevoitoare, o muncă tradiţională realizată de femei sau bărbaţi din sat în comun şi o stare generală de petrecere.

În Evul Mediu românesc, claca era munca gratuită pe care ţăranii iobagi erau obligaţi să o presteze în folosul proprietarului. Această clacă se mai numea şi boieresc sau robotă.

Rămânând în mediul rural, claca a căpătat sensul de muncă voluntară, care se face de obicei între vecini, spontan şi gratuit, cu caracter de reciprocitate. Se face în general pentru muncile câmpului, pentru construcţii şi între femei, pentru treburile gospodăreşti, terminându-se de obicei printr-o petrecere, cu băuturi şi jocuri de societate.

Claca este asociată de multe ori cu şezătoarea, şi regional i se mai spune şi furcărie. Ardelenii îi mai zic şi habă sau habără, iar în Muntenia i se mai spune şi sideancă. Procurarea materialelor de construcţie, piatră şi lemn, făcutul vălătucilor, lipitul, ridicatul şi acoperitul caselor, aratul, prăşitul, seceratul, cositul şi depănuşatul pământului erau prilejuri când ”se chemau în clacă” propriu-zisă sătenii, cu precădere tineretul. Între aceste munci voluntare se numărau şi clăcile de tors, ce erau de mare ajutor pentru femeile singure, care trebuiau să le facă haine copiilor mulţi pe care-i aveau, căci, ca toţi copiii, aceştia îşi murdăreau şi îşi rupeau îmbrăcămintea în zbenguielile lor.

Claca era bună şi pentru femeile ai căror soţi trăiau, căci bărbaţilor şi feciorilor li se zdrenţuia îmbrăcămintea în muncile grele pe care le efectuau vara şi iarna; era bună şi pentru fetele mari, care nu puteau purta orice, şi chiar pentru bătrânii ale căror straie se învecheau şi se rupeau. Aşadar, claca era şi este bună pentru toţi.

Imagine indisponibilă

Iată ce spunea Anica Ecşu, o ţărancă din Ampoiţa: „În postu’ lu’ Crăciun să mai făcea clacă de cânepă. O gazdă ne chema pe fete şi ne dădea caier de cânepă, şi-l torceam şi pe-atuncea, zâcea, să fiţi gata cu el, peste două săptămâni ori trei, ş-apă gazda aia făce o masă, aducea muzică, noi veneam hiecare cu ghemu. Cum l-am tors îl puneam pe vârteliniţă, îl făceam ghem şi mergeam cu ghemu la şezătoare. Şi-apă petrecere, mâncare, beutură până la zuă. Să făce sarmale de post, cartofi cu ceapă cu ulei dela de sămânţă.” (Avram Cristea, Obiceiuri şi datini din judeţul Alba, Alba Iulia, 2007)

Se face, în continuare clacă pentru cosit şi adunatul fânului, mai ales în Apuseni. Mai este apoi claca „de seceriş”, pe Valea Mureşului, adică claca feciorilor (organizată de cel care lua claca în arendă, plătind feciorilor o sumă de  bani, plătea muzicanţii, mâncarea şi băutura) şi claca nănaşilor (organizatorul îşi chema finii la lucrările ce trebuiau începute în scurt timp). 

claca

La 14/26 august 1864, Alexandru Ioan Cuza a promulgat Legea rurală, prin care erau desfiinţate toate obligaţiile în muncă sau în natură, pe care ţăranii le aveau faţă de boieri şi fiecare clăcaş primea un lot de pământ, pe care trebuia să-l achite în termen de 15 ani şi pe care nu putea să-l vândă pentru următorii treizeci de ani. Odată cu promulgarea legii, domnitorul a publicat o proclamaţie „către sătenii clăcaşi”, în care se arăta: „Claca (boierescul) este desfiinţată pentru de-a pururea şi de astăzi voi sunteţi proprietari liberi pe locurile supuse stăpânirii voastre prin legile în fiinţă”, prevederi prezente şi în Legea rurală, publicată în Monitorul nr 181 din 15/27 august 1864.

Citiţi şi:

 

Ce a păţit un român care a cumpărat două maşini Audi din Germania şi „a uitat“ să mai plătească ratele. Cele două autoturisme valorează 158.000 de euro

 

Cum recuperează Statul Român averea grofului maghiar Banffy, condamnat pentru instigare la crime împotriva românilor din Transilvania

 

Abecedarul unicat, vechi de peste două secole, din care au învăţat generaţii de copii în vârstă de 7 ani

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite