Crimă înfiorătoare. O femeie a fost violată şi înecată de doi tineri, care au încercat astfel să ascundă urmele faptei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri, de 18 şi 23 de ani, vor fi propuşi astăzi la arestare preventivă pentru viol şi omor calificat după ce au profitat de starea de ebrietate în care se găsea o femeie şi au violat-o, după care au ucis-o cu bestialitate.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a reţinut vineri, 10 aprilie, doi tineri din comuna gălăţeană Brăhăşeşti. Cei doi sunt acuzaţi că au violat şi ucis o consăteancă într-o manieră greu de descris în cuvinte.

"Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a solicitat instanţei luarea măsurii arestului preventiv faţă de inculpaţii în vârste de 18 ani şi 23 ani, ambii din localitatea Brăhăşeşti. Inculpaţii sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de viol si omor calificat asupra victimei, o femeie în vârstă de 49 de ani, din aceeaşi localitate. Sunt fapte reţinute a fi comise la data de 14.07.2019, când inculpaţii aflaţi în apropierea unui bar din localitate, au profitat de starea de ebrietate a victimei, au îmbrâncit-o într-o râpă din apropiere, unde au violat-o şi, pentru a nu se afla despre săvârşirea faptei, au exercitat acte de violenţă, lovind-o cu capul de o bucată de lemn şi apoi înecand-o în apa pårâului", a declarat procurorul Liliana Istrate, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Femeia violată şi ucisă a fost găsită a doua zi în albia pârâului de către o consăteancă. Cei doi suspecţi de viol şi crimă vor fi prezentaţi astăzi în faţa instanţei cu propunere de arestare prevemtivă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite