Cine a câştigat marea finală „iUmor“. Cheloo: „Se pare că am greşit când te-am înjurat fără să te cunosc, dar sunt plăcut impresionat“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Antena 1
FOTO Antena 1

Eduard Vacariu este câştigătorul sezonului 8 „iUmor“ şi al premiului de 20.000 de euro, după ce a primit cele mai multe voturi din partea telespectatorilor în finala show-ului de la Antena 1.

Eduard Vacariu a fost desemnat prin vot câştigătorul sezonului 8 „iUmor“, fiind recompensat cu un premiu de 20.000 de euro şi titulatura de cel mai talentat comediant.

Edi Vacariu a convins publicul cu un număr de stand-up în care a vorbit despre experienţa pe care a avut-o după ce a venit la Bucureşti, iar subiectul a fost legat de o shaorma, dar şi despre experienţa sa legată de un zbor spre Chişinău. 

Subiectele concurentului nu s-au oprit aici, căci şi ardelenii au fost incluşi în momentul lui Eduard Vacariu. De asemenea, nici Cheloo nu a scăpat de glumele concurentului din finala „iUmor“ difuzată sâmbătă seara la Antena 1.

„Se pare că am greşit când te-am înjurat fără să te cunosc, dar sunt plăcut impresionat“, a fost replica lui Cheloo. 

„Foarte multă lume mi-a zis că am avut un număr vulgar la audiţii, în sensul că au fost foarte multe beep-uri şi nu s-a înţeles la TV. Aşa că am decis să vin acum în finală cu un număr «curat»“, a declarat Eduard Vacariu.  

Eduard Vacariu a m[rturisit după ce a fost desemnat câştigător că şi-ar dori să îşi facă o carieră în stand-up comedy şi speră ca „iUmor“ să fie rampa sa de lansare. 

În finala sezonului 8 „iUmor“ au ajuns 11 concurenţi care au strâns cele mai multe voturi de la public prin aplicaţia emisiunii. Dintre ei, doar patru au primit voturile juriului (Delia, Cheloo şi Bendeac) pentru a merge mai departe în lupta pentru premiul cel mare. 

Emisiunea a fost înregistrată, fiecare dintre cei patru concurenţi înregistrând câte un final de câştigător, însă voturile telespectatorilor au fost live.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite