Un poliţist din Suceava a fost înjunghiat în timpul unei intervenţii. Detaliul care i-a salvat viaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incidentul s-a produs miercuri, 10 iunie, în jurul orei 7.00, în oraşul Gura Humorului, din judeţul Suceava. Un bărbat a cerut ajutorul Poliţiei prin 112, pentru că fiul său devenise agresiv. Unul dintre poliţiştii sosiţi la faţa locului a fost înjunghiat în zona braţului de fiul bătrânului.

Un pensionar din Gura Humorului a cerut ajutorul Poliţiei, prin serviciul de urgenţă 112, pentru că fiul său s-a menifestat agresiv. La faţa locului a ajuns un echipaj de la Compartimentul de Siguranta Publică şi Patrulare.

În timpul intervenţiei, la un moment dat, tatăl le-a spus poliţiştilor că fiul său se ascunde într-o încăpere şi că se teme să nu se rănească, pentru că are o afecţiune psihică.

Unul dintre agenţi a încercat să deschisă uşa încăperii şi a reuşit parţial. Din păcate, a fost suficient ca mâna agresorului să încapă şi să-l rănească pe poliţist în zona braţului stâng.

Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat că la faţa locului a mai ajuns un echipaj de poliţie. Agresorul a fost imobilizat şi transportat la Secţia de Psihiatrie pentru a primi îngrijiri medicale.

Poliţistul rănit, în vârstă de 40 de ani, a fost transportat la Spitalul Suceava, unde a suferit o intervenţie chirurgucală. Din fericire, este în afara oricărui pericol, dar va avea nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale.

Ionuţ Epureanu a arătat că poliţistul purta vesta anti-înjunghiere. Surse neoficiale susţin că, de fapt, vesta i-a salvat viaţa, pentru că lama cuţitului ar fi ricoşat din vestă în braţ.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite