Filmul crimei produse în miezul zilei în mijlocul Sucevei. Ucigaşul a avut două cuţite şi a atacat pe la spate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava l-au trimis în judecată pe vânzătorul din piaţa Burdujeni a municipiului Suceava, care a ucis un client ziua în amiaza mare, sub privirile a zeci de martori. Între cei care au asistat neputincioşi la tragedie s-a aflat şi fiul victimei.

Presupusul criminal a fost arestat preventiv pe 1 mai, imediat după ce a comis fapta. În rechizitoriul procurorilor se arată că victima a ajuns în piaţă în jurul orei 17.45, însoţită de fiul său, care a rămas în maşină. „În timp ce victima s-a deplasat în piaţă cu intenţia de a cumpăra produsele necesare, fiul acesteia a rămas în maşină. A rezultat din cercetări că victima a ajuns la taraba unde mânca inculpatul şi a purtat cu acesta o discuţie în contradictoriu. 

Această discuţie a degenerat, iar cele două persoane s-au lovit reciproc. Sesizând acest incident fiul victimei s-a deplasat spre taraba respectivă şi a încercat să-i despartă pe cei doi, a reuşit acest lucru, iar în timp ce intenţiona să părăsească împreună cu tatăl său (victima) locul respectiv l-a observat pe inculpat că se apropie de ei, din spate, având două cuţite (unul în fiecare mână), cu unul dintre acestea lovind imediat victima în zona toracică anterioară. La ora 18:05 fiul victimei a apelat dispeceratul 112 solicitând asistenţă medicală de urgenţă pentru tatăl său”, se arată în rechizitoriu.

Victima a fost transportată la spital unde a fost internată cu diagnosticul „plagă înjunghiată hemitorace drept, hemotorax masiv, stop cardio-respirator”.

 În pofida eforturilor depuse de personalul medical, starea victimei s-a agravat, astfel că la ora 22:30 a fost constatat decesul acesteia. Medicul legist a efectuat autopsia medico-legală concluzionând că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat şocului hemoragic prin hemoragie externă şi internă survenită în evoluţia unei plăgi înjunghiate, penetrante toracice cu interesarea lobului mijlociu pulmonar drept şi parţial a peretelui medial al atriului drept.

Făptaşul este cercetat pentru „omor” şi riscă să stea ani grei după gratii.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite