Scandal în comunitatea ştiinţifică după ce o companie americană minusculă a schimbat politica OMS privind COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sapan Desai, fondatorul Surgisphere, firma care a furnizat baza de date suspectă pentru două studii publicate în reviste de prestigiu. FOTO: Gore Medical
Sapan Desai, fondatorul Surgisphere, firma care a furnizat baza de date suspectă pentru două studii publicate în reviste de prestigiu. FOTO: Gore Medical

Scandal în comunitatea ştiinţifică internaţională după ce mai multe guverne ale lumii şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi-au schimbat politica cu privire la tratementul COVID-19 pe baza datelor suspecte furnizate de o compania americană minusculă. Jurnaliştii au descoperit că în spatele unor studii prestigioase stătea o firmă printre ai cărui angajaţi sunt un scriitor de SF şi un model de conţinut pentru adulţi.

Surgisphere, ai cărui angajaţi par să includă un scriitor de ficţiune şi un model de conţinut pentru adulţi, a furnizat baza de date din spatele studiilor despre hidroxicloroquina din Lancet şi New England Journal of Medicine.

O mică companie americană, Surgisphere, se află în spatele datelor greşite, care ce au determinat schimbarea politicii de sănătate a mai multor guverne şi a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, se arată într-o anchetă publicată de The Guardian la începutul lunii iunie. 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi o serie de guverne naţionale şi-au schimbat politicile şi tratamentele Covid-19 pe baza datelor greşite furnizate de o companie americană de analize medicale puţin cunoscută, punând în discuţie şi integritatea studiilor cheie publicate în unele dintre cele mai prestigioase reviste medicale ale lumii.

O anchetă  a publicaţiei The Guardian a dezvăluit că firma americană Surgisphere, printre ai cărei câţiva angajaţi se numără un scriitor de ficţiune ştiinţifică şi un model de conţinut pentru adulţi, a furnizat date pentru studii multiple despre Covid-19. Co-autor de a acestor studii a fost, de multe ori, directorul executiv al firmei. Problema este că până acum, firma nu a reuşit să explice în mod adecvat de unde şi-a obţinut datele sau metodologia sa.

Datele care au indus în eroare Organizaţia Mondială a Sănătăţii

Datele pe care susţine că le-a obţinut în mod legitim de la mai mult de o mie de spitale din întreaga lume au stat la baza articolelor ştiinţifice care au dus la schimbări în politicile de tratament Covid-19 în ţările din America Latină. De asemenea, aceste date au stat la baza deciziei OMS şi a institutelor de cercetare din întreaga lume de a stopa testele privind folosirea controversatului medicament hidroxiclorochină. În urmă cu câteva zile, OMS a anunţat că acele teste vor fi reluate.

Două dintre principalele reviste medicale ale lumii - Lancet şi New England Journal of Medicine - au publicat studii bazate pe datele Surgisphere. Studiile au l-au avut dreptco-autor pe directorul executiv al firmei, Sapan Desai.

După ce au fost cotnactaţi de publicaţia The Guardian, rvista „The Lancet” a lansat un comunicat de presă în care îşi manifesta „îngrijorarea” cu privire la studiul publicat. „New England Journal of Medicine” a emis, de asemenea, un comunicat similar.

Un audit independent al provenienţei şi validităţii datelor a fost comandat acum de către autorii neafiliaţi Surgisphere din cauza „preocupărilor care au fost ridicate cu privire la fiabilitatea bazei de date”.

Printre angajaţi, un model pentru conţinut pentru adulţi

Ancheta The Guardian a constatat:

O căutare a materialelor disponibile public privind mai mulţi dintre angajaţii Surgisphere artă că aceştia au studii ştiinţifice puţin sau chiar deloc. Un angajat listat ca redactor ştiinţific pare a fi un autor de ficţiune ştiinţifică şi artist al cărui profil profesional sugerează că scrisul este jobul său cu normă întreagă. Un alt angajat listat ca director de marketing este un model pentru conţinut pentru adulţi şi hostesă, care apare şi în diferite videoclipuri comerciale.

Pagina companiei de LinkedIn are mai puţin de 100 de urmăritori, iar la începutul lunii iunie a listat doar şase angajaţi. Acest lucru a fost schimbat la trei angajaţi după câteva zile.

În timp ce Surgisphere susţine că administrează una dintre cele mai mari şi mai rapide baze de date de spitale din lume, ea nu are aproape nicio prezenţă online. Contul său de Twitter are mai puţin de 170 de urmăritori şi este fără postări între octombrie 2017 şi martie 2020.

Până luni, 1 iunie, butonul de „contact” de pe pagina de start a site-ului Surgisphere redirecţionată către un site WordPress pentru cryptomonede, ridicând întrebări despre modul în care spitalele ar putea contacta cu uşurinţă compania pentru a se intra în baza sa de date.

Numele directorului firmei, Desai, apare în trei procese de malpraxis medical, fără legătură cu baza de date Surgisphere. Într-un interviu cu savantul, Desai a calificat anterior afirmaţiile drept „nefondate”.

În 2008, Desai a lansat o campanie de crowdfunding pe site-ul web Indiegogo, promovând un „dispozitiv de perfecţionare umană de generaţie viitoare, care vă poate ajuta să obţineţi ceea ce nu aţi crezut că este posibil”. Aparatul nu a fost niciodată finalizat.

Pagina Wikipedia a lui Desai a fost ştearsă în urma întrebărilor despre Surgisphere şi istoria sa, lansată pentru prima dată în 2010.

În cadrul unei conferinţe de presă, la începutul lui iunie, OMS a anunţat că va relua procesul global de testarea hidroxiclorochinei, după ce comitetul său de monitorizare a siguranţei datelor a constatat că nu există un risc crescut de deces pentru pacienţii cu Covid.

Până în prezent, peste 3500 de pacienţi au fost recrutaţi în procese de testare în 35 de ţări.

„Pe baza datelor de mortalitate disponibile, membrii Comitetului pentru studierea coronavirusului COVID-19 au susţinut că nu există motive să modifice protocolul de testare”, a spus directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus. 

Îndoielile asupra studiului Lancet

Întrebările legate de Surgisphere au crescut în comunitatea medicală în ultimele săptămâni.

La 22 mai, Lancet a publicat un studiu blockbuster, revizuit de cercetători, care a descoperit că medicamentul antimalaric hidroxiclorochina, care a fost promovat de Donald Trump, a fost asociat cu o rată a mortalităţii mai mare la pacienţii cu Covid-19 şi cu probleme cardiace crescute.

Trump, spre disperarea comunităţii ştiinţifice, a susţinut public că hidroxiclorochina este un „medicament minunat”, în ciuda faptului că nu există nicio dovadă a eficacităţii sale pentru tratarea Covid-19.

Studiul din The Lancet, care îl avea pe Desai drept unul dintre coautori, a susţinut că a analizat datele Surgisphere colectate de la aproape 96.000 de pacienţi cu Covid-19, internaţi la 671 de spitale din baza lor de date formată din 1.200 de spitale din întreaga lume, care au primit hidroxiclorochina drept tratament singur sau în combinaţie cu antibiotice.

Rezultatele au apărut în ştiri publicate în toată lumea şin au determinat OMS să oprească testarea hidroxiclorochinei din studiile sale globale.

Câteva zile mai târziu, „The Guardian Australia” a dezvăluit erori importante în datele australiene incluse în studiu. Studiul a spus că cercetătorii au obţinut acces la datele Surgisphere privind cinci spitale, respectiv 600 de pacienţi australieni cu Covid-19 şi 73 de persoane care au decedat începând cu 21 aprilie.

Dar datele de la Universitatea Johns Hopkins arată că doar 67 de decese cauzate de Covid-19 au fost înregistrate în Australia până la 21 aprilie. Numărul nu a crescut la 73 până la 23 aprilie. 

Desai a spus că un spital din Asia a fost inclus accidental în datele australiene, ceea ce a dus la o supraestimare a cazurilor. Lancetul a publicat o mică erată după artcolul din The Guardian, singura sa modificare a studiului de până acum.

De atunci, The Guardian a contactat cinci spitale din Melbourne şi două din Sydney, a căror cooperare ar fi fost esenţială pentru baza de date folosită în studiu. Toate spitalele au negat orice rol într-o astfel de bază de date şi au spus că nu au auzit niciodată de Surgisphere. Desai nu a răspuns la cererile de a comenta declaraţiile lor.

S-a comandat un audit independent

Un alt studiu care utilizează baza de date Surgisphere, din nou coautor fiind Desai, a descoperit că „Ivermectina” un medicament anti-paraziţi a redus ratele de deces la pacienţii cu Covid-19 grav bolnavi. Acesta a fost publicat online în Reţeaua de Ştiinţe Sociale, înainte de revizuirea de către cercetători sau publicarea într-un jurnal medical şi a determinat guvernul peruan să adauge ivermectină la ghidurile sale terapeutice naţionale Covid-19.

„New England Journal of Medicine” (NEJM) a publicat, de asemenea, un studiu realizat de Desai, revizuit de cercetători, bazat pe datele Surgisphere, care a inclus date de la pacienţi de Covid-19 din 169 de spitale din 11 ţări din Asia, Europa şi America de Nord. S-a descoperit că medicamente comune pentru inimă, cunoscute sub denumirea de inhibitori ai angiotensinei şi ai receptorilor de angiotensină, nu au fost asociate cu complicaţii de sănătate la pacienţii cu Covid-19.

Miercuri, 3 iunie, NEJM şi Lancet au publicat comunicate de presă în care-şi exprimau îngrijorare cu privire la studiul cu privire la hidroxiclorochină, al cărui autor era respectatul cardiolog Mandeep Mehra, iar co-autor era Sapan Desai.

Editorul Lancet, Richard Horton, a declarat pentru Guardian: „Având în vedere întrebările ridicate cu privire la fiabilitatea datelor culese de Surgisphere, am emis astăzi o Expresie de îngrijorare, în aşteptarea unei investigaţii suplimentare.

„Un audit independent de date este în curs de desfăşurare şi avem încredere că această revizuire, care ar trebui finalizată săptămâna viitoare, ne va spune mai multe despre starea constatărilor raportate în lucrare de către Mandeep Mehra şi colegii săi.”

Surgisphere „a apărut de nicăieri”

Una dintre întrebările care a îngrijorat cel mai mult comunitatea ştiinţifică este modul în care Surgisphere, înfiinţată de Desai în 2008 ca o companie de educaţie medicală care a publicat diferite manuale, a devenit proprietarul unei puternice baze de date internaţionale. Această bază de date, deşi a fost anunţată recent de Surgisphere, cuprinde 96.000 de pacienţi din 1.200 de spitale din întreaga lume.

Când a fost contactat de Guardian, Desai a spus că compania sa are doar 11 angajaţi. Angajaţii enumeraţi pe LinkedIn s-ar fi angajat la Surgisphere în urmă cu doar două luni. Mai mulţi dintre aceştia nu par să aibă educaţie şi competenţe ştiinţifice sau statistice, dar menţionează că au expertiză în strategie, copywriting, leadership şi achiziţii.

Dr. James Todaro, care conduce „Medicine Uncensored”, un site web care publică rezultatele studiilor privind hidroxiclorochina, a spus: „Surgisphere nu a apărut de nicăieri şi a efectuat poate cel mai influent studiu global în această pandemie în câteva săptămâni. Nu are sens”, a spus el. „Ar fi nevoie de mult mai mulţi cercetători decât susţine firma că are pentru acest ca studiu multinaţional să fie posibil.”

Desai a declarat pentru The Guardian: „Surgisphere există din 2008. Serviciile noastre de analiză a datelor de asistenţă medicală au început cam în aceeaşi perioadă şi au continuat să crească încă din acel moment. Folosim inteligenţa artificială şi învăţare automată pentru a automatiza acest proces de strângere a datelor cât mai mult posibil, acesta fiind singurul mod în care am reuşit să realizăm studiul”

Nu este clar din metodologia prezentată în studiile care au utilizat datele Surgisphere sau de pe site-ul Surgisphere, modul în care compania a fost în măsură să obţină acorduri de schimb de date de la atâtea spitale din lume, inclusiv din ţări cu tehnologie limitată şi să gestioneze diferite limbi şi sisteme de codare, iar toate aceastea să fie realizate conform regulilor etice şi de protecţie a datelor din fiecăre ţară.

Desai a spus că Surgisphere şi sistemul său de gestionare a conţinutului „QuartzClinical” au făcut parte dintr-o colaborare de cercetare iniţiată „în urmă cu câţiva ani”, deşi nu a specificat când.

Cum funcţionează baza de date Surgisphere

„Surgisphere este agregator de date şi analizează datele obţinute astfel”, a spus el. „Nu suntem responsabili pentru datele sursă, astfel că sarcinile dificile de a exporta datele dintr-un Registru electronic de sănătate, de a le transforma în formatul cerut de dicţionarul nostru de date şi de anonimizare completă a datelor sunt realizate de partenerul de sănătate.”

Acest lucru pare să contrazică afirmaţia de pe site-ul QuartzClinical potrivit căreia acesta face toate aceste operaţiuni şi „integrează cu succes înregistrarea dvs. electronică de sănătate, sistemul financiar, lanţul de aprovizionare şi programele de calitate într-o singură platformă”. Desai nu a explicat această aparentă contradicţie atunci când The Guardian i-a cerut-o.

Desai a spus că modul în care Surgisphere a obţinut datele a fost „întotdeauna făcut cu respectarea legilor şi reglementărilor locale. Nu primim niciodată informaţii de sănătate protejate sau informaţii identificabile individual. ”

Peter Ellis, cercetătorul-şef cu privire la bazele de date al grupului Nous, consultant de management internaţional care realizează proiecte de integrare a datelor pentru departamentele guvernamentale, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că baza de date Surgisphere a fost „aproape sigur o înşelătorie”.

„Nu este ceva ce orice spital ar putea face”

„Nu este ceva ce orice spital ar putea face în mod realist”, a spus el. „Anonimizarea nu este doar o problemă de a elimina numele pacienţilor, ci este un proces mare şi dificil. Mă îndoiesc că spitalele chiar au capacitatea de a o face în mod corespunzător. Este genul de obiectiv de care se ocupă timp de ani de zile, echipe întregi ale agenţiilor naţionale de statistică.”

„Nu există nicio dovadă online conform căreia [Surgisphere] ar avea vreun program de analiză mai devreme de acum un an. Este nevoie de luni pentru a cerceta intrarea în acest tip de baze de date, plus implică comisii de revizuire a reţelelor, persoane de securitate şi management. Acest lucru nu se întâmplă cu un formular de înscriere şi o conversaţie.”

Niciuna dintre informaţiile din baza de date a lui Desai nu a fost făcută publică, inclusiv numele vreunui spital, în ciuda faptului că The Lancet este printre numeroşii semnatari ai unei declaraţii privind schimbul de date pentru studiile Covid-19. Studiul Lancet este acum pus la îndoială de 120 de medici.

Când The Guardian a prezentat o listă detaliată cu problemele constatate cu privire la baza de date şi rezultatele studiului, Desai a răspuns: „Există în continuare o neînţelegere fundamentală despre ce este sistemul nostru şi cum funcţionează”.

„Există, de asemenea, o serie de inexactităţi şi conexiuni fără legătură pe care încercaţi să le faceţi cu o părtinire clară de a încerca să discreditaţi cine suntem şi ce facem”, a spus el. „Nu suntem de acord cu premisa dvs. sau cu natura a ceea ce aţi pus laolaltă şi sunt trist să văd că ceea ce ar fi trebuit să fie o discuţie ştiinţifică a fost denigrat în acest fel de discuţii.”

Cine este Sapan Desai 

O examinare a trecutului profesional al lui Desai a relevat că chirurgul vascular a fost parte în trei procese de malpraxis medical din SUA, două dintre ele depuse în noiembrie 2019. Într-un caz, un proces intentat de un pacient, Joseph Vitagliano, Desai şi Spitalul Comunitar Nord-Vest în Illinois, unde a lucrat până de curând, au fost acuzaţi de  „neglijenţă”, ceea ce a dus la deteriorarea permanentă în urma operaţiei pe care a suferit-o.

Spitalul Comunitar Nord-Vest (NCH) a confirmat că Desai a fost angajat acolo din iunie 2016, dar şi-a dat demisia în mod voluntar la 10 februarie 2020 „din motive personale”.

„Privilegiile clinice ale Dr. Desai cu NCH nu au fost suspendate, revocate sau limitate de altfel de NCH”, a spus o purtătoare de cuvânt. Spitalul a refuzat să comenteze procesele de malpraxis. 

Spitalul „Brigham and Women”, instituţia afiliată cu studiul hidroxiclorochinelor şi autorul său principal, Mandeep Mehra, a declarat: „Independent de Surgisphere, co-autorii rămaşi ai studiilor recente publicate în The Lancet şi New England Journal of Medicine, au iniţiat recenzii independente ale datelor utilizate în ambele lucrări după ce au aflat preocupările care au fost ridicate cu privire la fiabilitatea bazei de date ”.

Mehra a spus că a subliniat importanţa şi valoarea studiilor clinice randomizate şi că aceste studii sunt necesare înainte de a ajunge la orice concluzii. „Aştept cu nerăbdare rezultatul auditurilor independente, ale căror concluzii ne vor informa cu privire la orice acţiune ulterioară", a spus el.

„Apogeul evoluţiei umane”

Pagina de Wikipedia a lui Desai (acum ştersă) arată că acesta deţine un doctorat în drept şi un doctorat în anatomie şi biologie celulară, precum şi calificările sale medicale. O biografie a lui Desai pe o broşură pentru o conferinţă medicală internaţională spune că a deţinut mai multe roluri de conducere în practica clinică.

Nu este prima dată când Desai a lansat proiecte cu pretenţii ambiţioase. În 2008, a lansat o campanie de crowdfunding pe site-ul web indiegogo, promovând un „dispozitiv de generaţie următoare de creştere a potenţialului uman” numit Neurodynamics Flow, despre care a spus că „te poate ajuta să obţii ceea ce nu ai crezut niciodată că este posibil”.

„Cu programarea sa sofisticată, punctele optime de inducţie neurală şi rezultatele încercate şi adevărate, Neurodynamics Flow vă permite să vă ridicaţi la apogeul evoluţiei umane”, a spus descrierea. Proiectul a strâns câteva sute de dolari şi nu materializat niciodată.

Ellis, cercetătorul principal cu privire la bazele de date al Grupului Nous, a spus că nu este clar de ce Desai a făcut afirmaţii atât de îndrăzneţe despre produsele sale, având în vedere cât de probabil era ca comunitatea globală de cercetare să le examineze.

„Prima mea reacţie este că a dorit să atragă atenţia asupra firmei sale”, a spus Ellis. „Dar pare foarte evident că acest lucru se va întoarce împotriva lui.”

Prof. Peter Horby, profesor de Boli Infecţioase Emergente şi Sănătate Globală în Departamentul de Medicină Nuffield, Universitatea din Oxford, a declarat: „Salut declaraţia făcută de revista Lancet, urmată de o declaraţie similară a NEJM cu privire la un studiu realizat de acelaşi grup. privind medicamentele cardiovasculare şi COVID-19.

Preocupările foarte grave ridicate cu privire la validitatea lucrărilor realizate de Mehra şi colaboratorii trebuie să fie recunoscute şi trebuie acţionat de urgenţă. Acest incident ar trebui să aducă o reflecţie serioasă cu privire la calitatea redactării şi a modului în care au fost analizate critic de colegi lucrările ştiinţifice realizate în timpul pandemiei. Publicarea ştiinţifică trebuie să fie mai presus de toate riguroasă şi onestă. În caz de urgenţă, aceste valori sunt necesare mai mult decât oricând. "

Citeşte şi

Un virus inofensiv pentru om ar putea bloca infecţia cu coronavirus. Ce este parainfluenza 5, cunoscut drept PIV5

EXCLUSIV Mesajul autorului studiului care arată că românii sunt mai rezistenţi la COVID-19: „Nu relaxaţi strategia de izolare“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite