Fenomenala Eszter. Campioană mondială la dans sportiv, masterandă la Harvard şi jucătoare de tenis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eszter Pap este o dovadă clară a faptului că poţi excela în mai multe domenii dacă ai ambiţie şi poftă de muncă. Este campioană mondială la dans sportiv, urmează un program de masterat la Harvard Business School şi se antrenează pentru a intra în circuitul profesionist de tenis.

Povestea de succes a tinerei Eszter Pap (24 de ani) a început încă de la grădiniţă, când s-a înscris la un club de dans şi a descoperit tenisul. 

„Dansul sportiv a apărut în viaţa mea la vârsta de 5 ani, când eram la grădiniţă. În aceeaşi perioadă, am început să practic şi tenisul. Până la vârsta de 11 ani le-am făcut pe ambele, în paralel. Mi-am dorit de atunci o carieră serioasă, cu rezultate la nivel mondial, aşa că am fost nevoită să aleg unul dintre cele două sporturi şi să decid în ce direcţie voi merge.“

O premieră pentru România

A ales dansul sportiv, care avea să-i aducă satisfacţii profesionale la cel mai înalt nivel – i s-a cântat Imnul României la cele mai importante competiţii internaţionale, iar tricolorul a fost ridicat în cinstea ei. Dar asta a însemnat mii de ore de muncă, antrenamente intense, cantonamente şi perioade lungi petrecute departe de casă şi de toţi cei dragi. 

Imagine indisponibilă

Eszter a fost întotdeauna strălucitoare pe scena de dans Sursa arhiva personală

Eforturile i-au fost recompensate din plin: a câştigat titlul de campioană mondială în urmă cu şapte ani şi, tot atunci, aurul la Cupa Mondială. Asta după ce reuşise în 2010, la 14 ani, să câştige şi bronzul la Mondialul de Juniori de la Moscova. La toate acestea se adaugă şi opt titluri de campioană naţională a României, precum şi nu mai puţin de 71 de trofee cucerite la diverse concursuri internaţionale, desfăşurate în 18 ţări.

eszter pop foto arhiva personala

Eszter a cucerit un titlu mondial şi a câştigat zeci de competiţii importante Sursa arhiva personală

De departe, cea mai importantă performanţă a rămas titlul de campioană mondială, mai ales că a marcat o premieră pentru România. „Cea mai importantă performanţă sportivă pentru mine a fost în anul 2013, în momentul în care am obţinut titlul de campioană mondială la dans sportiv. Este şi primul titlu mondial la dans sportiv, secţia Ballroom, din istoria României, e un moment de care sunt tare mândră. Cupa Mondială şi medalia de aur se află în camera mea şi îmi reamintesc şi azi de acele momente. Ce am simţit atunci când am urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului mondial nu se poate descrie. Este un vis ce a devenit rea-litate, un moment unic în viaţă. Un moment pentru care am muncit foarte mult şi pe care l-am dorit din toată inima“, spune Eszter.

La răscruce de drumuri

Însă pentru orice există un sfârşit, la fel cum există întotdeauna şi un nou început. După câştigarea titlului mondial, tânăra s-a văzut pusă în faţa unei noi alegeri. „Am decis să-mi închei cariera pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Însă chiar dacă nu am mai concurat de atunci, nu pot să stau departe de ring. Asta pentru că dansul sportiv va face parte din viaţa mea pentru totdeauna. Dansul sportiv mi-a oferit un stil de viaţă, mi-a oferit o personalitate specială şi tot ce am visat.“

eszter pop foto arhiva personala

În 2015, Eszter Pap a fost admisă la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Însă tânăra a ţintit şi mai sus: „Am învăţat zi şi noapte pentru a obţine cele mai bune note la fiecare examen, cu speranţa ca în viitor să primesc scrisoarea de acceptare la Harvard. În anul 2018 am susţinut licenţa cu nota 10“.

Nu s-a oprit aici şi s-a hotărât să mai dea o şansă pasiunii sale din copilărie: tenisul. „După terminarea facultăţii, mi-am dorit să fac încă o surpriză şi am reînceput tenisul de performanţă. În momentul de faţă mă antrenez la Federaţia Română de Tenis. Sper şi ştiu că în viitor voi avea rezultate strălucitoare şi cu acest sport.“

eszter pop foto arhiva personala

Sursa arhiva personală 

De pe scena marilor competiţii, la Harvard

Între timp s-a transformat în realitate şi speranţa tinerei de a fi admisă la masterat la Harvard Business School. Sigur, nu înainte de a trece printr-o riguroasă procedură de selecţie. „E foarte greu să intri la Harvard. Pentru a fi primită să învăţ acolo a trebuit să prezint notele mele de la fiecare examen de la facultatea din România, după care am avut de redactat o scrisoare motivaţională. Am avut şi un interviu în cadrul căruia mi-au fost puse foarte multe întrebări pentru a-mi fi testate abilităţile şi cunoştinţele economice şi manageriale. Asta pentru că, aşa cum spun cei din conducerea Universităţii Harvard, ei caută doar studenţi cărora să le ofere un drum, o cale, pentru a deveni lideri mondiali“, a explicat Eszter.

Proiecte pentru Google, Facebook şi Amazon

În prezent, românca îşi împarte timpul între terenul de tenis şi biroul de lucru.

„Pentru a studia la Harvard nu eram nevoită să stau în permanenţă în America, astfel că am posibilitatea de a mă concentra şi pe performanţele mele sportive. Cei de la universitate mi-au oferit acces la platforma lor, unde cei mai buni profesori din lume ţin cursuri online pentru masteranzii care au ales acest sistem.

Am avut examene grele în fiecare săptămână şi am primit şi foarte multe proiecte de făcut pentru cele mai mari companii din lume – Google, Facebook şi Amazon. Asta e cea mai mare provocare pentru mine. M-a impresionat în mod special şi calitatea predării, aşa cum impresionantă este şi oferta lor.

Oricum, după ce va trece pandemia, vreau să urmez şi cursurile la zi la Harvard, şi sper că în curând se va întâmpla asta“, spune Eszter. 

eszter pop foto arhiva personala

Aşa arată camera lui Eszter, plină ochi de preţioasele trofee cucerite de tânără Sursa arhiva personală

Eszter Pap are în plan performanţe chiar mai mari. „Aş vrea să devin prima persoană din lume care obţine rezultate excepţionale la două sporturi diferite, iar în paralel să-mi  continui şi studiile superioare la cel mai ridicat nivel. Îmi doresc să devin un exemplu prin comportamentul meu şi prin dorinţa de a avea cea mai bună performanţă în orice aspect al vieţii. Visurile şi dorinţele noastre pot deveni realitate cu foartă multă muncă serioasă, dedicare şi o dorinţă mare. Niciodată nu este prea târziu.“ 

Citeşte şi

Cea mai populară şcoală de dans din România, la ceas aniversar. Mii de copii şi tineri s-au educat prin muzică şi dans

Epidemiolog francez cu origini române: „A scăzut mortalitatea COVID-19 fiindcă acum cei mai mulţi pacienţi sunt tineri“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite