Judecători: şoferiţa care a lovit intenţionat un poliţist pe motocicletă „şi-a folosit maşina ca pe o veritabilă armă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anda Ioana Vlădescu FOTO Iulian Bunilă
Anda Ioana Vlădescu FOTO Iulian Bunilă

Ioana Anda Vlădescu (32 de ani), angajata RA-APPS care a accidentat intenţionat, la 19 august, un poliţist aflat pe motocicletă pe Calea Eroilor din Buzău, este acuzată de ultraj „în modalitatea normativă a tentativei la omor“, faptă pentru care pedeapsa cu închisoarea este de minimum cinci ani.

Ioana Anda Vlădescu (32 de ani), angajata RA-APPS care a accidentat intenţionat, la 19 august, un poliţist aflat pe motocicletă pe Calea Eroilor din Buzău, este acuzată de ultraj „în modalitatea normativă a tentativei la omor“ - faptă pentru care pedeapsa cu închisoarea este de la cinci ani în sus. 

Judecătorii de la Tribunalul Buzău au apreciat că femeia trebuie arestată preventiv întrucât şi-a folosit maşina ca pe o armă, chiar dacă intenţia sa directă nu a fost să omoare agentul de poliţie care o urmărea în trafic.

Anda Vlădescu, de profesie psiholog, angajată a RA-APPS, în Bucureşti, a fost arestată preventiv în data de 20 august şi de atunci se află în spatele gratiilor. În după-amiaza zilei de 19 august, femeia a intrat intenţionat cu maşina pe care o conducea în motocicleta unui poliţist. În urma impactului, motocicleta a explodat, iar poliţistul Adrian Popa a fost rănit.

Vlădescu a contestat măsura arestării, iar procesul s-a judecat la Curtea de Apel Ploieşti, ce are în jurisdicţie ca instanţă superioară judeţul Buzău. 

Femeia a recunoscut fapta şi a pus totul pe seama oboselii extreme, recunoscând că a produs cu intenţie accidentul de circulaţie, dar „nu a urmărit suprimarea vieţii lucrătorului de poliţie“. Ea a cerut să fie plasată în arest la domiciliu, întrucât se simte rău şi ar dori să rămână acasă la Buzău sub supravegherea rudelor sale.

Instanţa nu a acceptat scuzele femeii, considerând că Anda Vlădescu a acţionat în mod intenţionat şi cu violenţă.

”(…) pentru a se sustrage de la urmărirea în trafic de către agentul de poliţie, inculpata şi-a folosit autoturismul pe care îl conducea ca pe o veritabilă armă împotriva agentului de poliţie, lovind cu intenţie, în mod violent, motocicleta condusă de acesta, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu”, se arată în încheierea de şedinţă.

Judecătorii au invocat faptul că o măsură preventivă mai blândă sau judecarea în stare de libertate ar putea duce la o stare de „disconfort social“, iar clemenţa faţă de fapte atât de grave nu poate fi acceptată.

Pe aceeaşi temă:

Ministrul Agriculturii, martor la un accident produs pe „drumul morţii“. A ajutat la scoaterea victimelor din maşini

VIDEO Şoferiţa care a accidentat un poliţist în Buzău rămâne în arest. E psiholog şi lucrează la o cunoscută regie autonomă

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite